DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate.

democrat, ~ă [At: HELIADE, O. I, 472 / Pl: ~ați, ~e / E: fr démocrate] 1-2 smf, a (Persoană) care are convingeri democratice, care militează pentru democrație. 3-4 smf, a (Îs) ~ revoluționar (Persoană) care a urmat ideologia revoluției burghezo- democratice și a militat pentru aceasta. 5-6 smf, a (Îs) ~ creștin (Persoană) care face parte dintr-un partid politic cu ideologie de centru-stânga. 7-8 sn, a (Îas) Partid politic burghez sub influența bisericii. 9-11 a Democratic (1-3). 12-13 a (Îs) ~ popular Care (aparține democrației populare sau) se referă la democrația populară.

DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. – Din fr. démocrate.

DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, s. m. și f. Adept al principiilor democratice, luptînd consecvent pentru aplicarea lor. A fi democrat înseamnă a ține seama de fapt de interesele majorității poporului, și nu de cele ale minorității. LENIN, O. A. II 83. ◊ (Adjectival) Iar d. Maiorescu n-a fost nici romantic, nici democrat, nici n-a luptat așa de mult, cum am văzut, pentru păstrarea originalității în limbă și literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 94. ◊ Regim democrat-popular = democrație populară. În centrul politicii partidului și guvernului stă omul muncitor cu nevoile sale; grija pentru satisfacerea nevoilor materiale și culturale mereu crescînde ale celor ce muncesc este legea de bază a regimului democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. Revoluție democrat-populară v. revoluție.

DEMOCRAT, -Ă adj. Referitor la democrație, care aparține democrației; democratic. // s.m. și f. Adept al democrației. [< fr. démocrate].

DEMOCRAT, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al democrației. ♦ ~ți revoluționari = ideologi și militanți ai revoluției burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desființarea iobăgiei și lichidarea rânduielilor feudale; partid ~ = partid cu orientare democrată; ~-creștin = membru al unui partid democrat care adoptă principiile creștinismului. II. adj. democratic. (< fr. démocrate)

DEMOCRAT¹ ~tă (~ți, ~te) v. DEMOCRATIC. /<fr. démocrate

*democrát, -ă adj. De democrațĭ: Romînia este o țară democratică. Adv. În mod democratic.

democrat (desp. -mo-crat) adj. m., s. m., pl. democrați; adj. f., s. f. democrată, pl. democrate

democrat (-mo-crat) adj. m., s. m., pl. democrați; adj. f., s. f. democrată, pl. democrate

democrat adj. m., s. m. (sil. -crat), pl. democrați; f. sg. democrată, pl. democrate

Federația Mondială a Tineretului Democrat (F.M.T.D.)

DEMOCRAT adj. v. democratic.

DEMOCRAT adj. democratic. (Politică ~.)

FEDERAȚIA DEMOCRATICĂ INTERNAȚIONALĂ A FEMEILOR (F.D.I.F.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Berlin, creată în 1945, în scopul apărării drepturilor femeilor și stabilirii legăturilor de prietenie și solidaritate între femeile din întreaga lume.

FRONTUL NAȚIONAL DEMOCRAT (F.N.D.), coaliție a forțelor politice de stânga, creată în oct. 1944 din inițiativa P.C.R. La F.N.D. au aderat Partidul Social-Democrat, Comisia de organizare a mișcării sindicale, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Uniunea Tineretului Comunist, Madosz-ul (ulterior Uniunea Populară Maghiară) și alte organizații.

PARTIDUL DEMOCRAT (P.D.), partid de centru-stânga, social-democrat, al cărui program este întemeiat pe susținerea principiilor pluralismului politic, democrației reprezentative, libertății de întreprindere, de inițiativă și protecție socială și garantării egalității șanselor. În condițiile existenței, în partid. a unor acute divergențe privind căile de trecere a României la economia de piață și a instaurării statului de drept, are loc scindarea (27-29 mart. 1992) F.S.N. în partidele: Frontul Salvării Naționale (din 23 mai 1993, Partidul Democrat – F.S.N.), ca urmare a fuziunii cu Partidul Democrat (31 mart. 1993), consfințită de Convenția Națională Extraordinară a partidului, convocată la constanța (28-29 mai 1993, când s-a adoptat și noul Statut) și Frontul Democrat al Salvării Naționale – F.D.S.N. (din iun. 1993, Partidul Democrației Sociale din România – P.D.S.R.M iar din iun. 2001, Partidul Social Democrat). Participând la alegerile locale (febr. 1992), prin numărul de primari și consilieri aleși, partidul s-a situat pe un loc cu o substanțială reprezentare în administrația locală, iar la alegerile legislative a obținut 43 mandate de deputați și 18 de senatori, fiind al doilea partid parlamentar; candidatul său la președenția țării, Caius Traian Dragomir s-a situat pe locul patru din șase candidați, cu 4,75% din voturi valabil exprimate. La 1 iul. 1993, P.D. și Partidul Social-Democrat Tradițional au pus bazele Alianței Social-Democrate (A.S.D.), cu scopul unificării mișcării social-democrate din România, vizând, printre altele, adoptarea unei strategii politice comune la alegerile locale și generale. La A.S.D. au aderat Partidul Republican Român și Partidul Democrat Muncitoresc. Alianța a rămas fără urmări practice, autodesființându-se. Cu prilejul Convenției Naționale (24 oct. 1994), convocată la Cluj, are loc fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Democrat al Muncii. În vederea participării pe liste comune la alegerile locale și parlamentare din nov. 1996, P.D. încheie (27 sept. 1995) cu Partidul Social-Democrat Român o alianță politică – Uniunea social-Democrată (U.S.D.). La alegerile locale (iun. 1996) U.S.D. a înregistrat: 16,8% din mandate pentru primari, 14,96% din mandate pentru consiliile locale, 11,64% pentru consiliile județene, iar la cele legislative (3 nov. 1996), 12,93% din voturi pentru Camera Deputaților și 13,16% din voturi pentru Senat, P.D., revenindu-i, astfel, 43 de mandate de deputați și 22 de senatori; candidatul U.S.D. pentru funcția de președinte al țării, Petre Roman s-a situat pe locul al treilea, din 16 candidați la președenție, cu 20,54%. În al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui, U.S.D. a susținut candidatul Convenției Democratice din România (Emil Constantinescu), care a fost ales cu 54,4% din numărul total al voturilor. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (1996-2000), U.S.D. a deținut 26% din portofoliile ministeriale, P.D.-ului revenindu-i șase portofolii în guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile și cinci în cel condus de Mugur Isărescu. La 29 aug. 1997, Convenția Națională, care a avut loc la Iași, ratifică fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Uniunii Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român. P.D. retrage (14 ian. 1998) sprijinul politic premierului Victor Ciorbea, condiționând rămânerea în coaliție, între altele, de alcătuirea până la 31 mart. a unei noi echipe guvernamentale, iar la 29 ian. cinci dintre cei șase miniștri demisionează din guvern, ministrul de Externe primind acordul P.D.-ului de a rămâne în funcție. Printr-o scrisoare deschisă (13 mai 1999), liderul P.S.D.R., Sergiu Cunescu aduce la cunoștință președintelui P.D., Petre Roman, hotărârea Consiliului Național al P.S.D.R. de denunțare unilaterală a alianței U.S.D., în perspectiva de constituire a unei alte alianțe cu partide din stânga eșichierului politic. Liderul P.D., Petre Roman, cu prilejul formării guvernului Mugur Isărescu (22 dec. 1999) renunță la postul de președinte al Senatului, pe care-l deținea din 1996, optând pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe. Participând la alegerile locale (iun. 2000), P.D. înregistrează: 16,32% din numărul mandatelor de primari, 13,75% pentru consilieri locali și 11,93% pentru consilieri județeni, precum și câștigarea Primăriei Generale a Capitalei prin vicepreședintele partidului, Traian Băsescu; la alegerile parlamentare a obținut, numai 31 de mandate de deputați și 13 de senatori, iar candidatul partidului al prezidențiale, Petre Roman a adunat doar 2,98% din voturi, situându-se pe locul șase din 12 candidați. P.D., adoptând o atitudine fermă de opoziție față de noua guvernare, votează împotriva învestirii noului guvern și refuză propunerea P.S.D.R. de a semna un protocol de susținere a măsurilor ce vor fi luate de cabinetul minoritar, Adrian Năstase. Din inițiativa lui Petre Roman, liderul partidului, la ședința din 29 ian. 2001 a Biroului Politic Național, se propune constituirea alianței politice de centru, Adunarea pentru Democrație, la care să participe formațiunile politice democratice din opoziție, în perspectiva preluării puterii în 2004. Cu prilejul analizării rezultatului alegerilor parlamentare și prezidențiale (9 febr. 2001), vicepreședintele partidului, Traian Băsescu, și-a anunțat oficial intenția de a candida la președenția partidului; Convenția Națională Extraordinară (18-19 mai 2001), convocată pentru desemnarea conducerii partidului și adoptarea unui nou program, îl alege ca președinte pe Traian Băsescu, având drept contracandidați pe Petre Roman și Simona Marinescu. Cu această ocazie, se adoptă Declarația de la București și se fixează, în linii mari, strategia politică pentru următoarea perioadă. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.D. și P.N.L. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D.”, care-și propune ca obiective principale: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului întreprinzător și demersurile pentru integrarea României în structurile euroatlantice. P.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din nov. 1999) și membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni (din mart. 1999). Președinți: Petre Roman (1993-2001); Traian Băsescu (2001-2005), Emil Boc (2005-2012), Vasile Blaga (2012-). Editează publicațiile: „Buletin informativ” (cu apariție neregulată), „Acum”, organul de presă al Organizației Municipiului București.

Republica Populară Democrată Coreeană 1. Țară situată în partea de N a Pen. Coreea; 122,4 mii km²; 22,4 mil. loc. (1989). Limba oficială: coreeana. Cap.: Phenian (Pyǒngyang). Orașe pr.: Hamhŭng, Chǒngjin, Wǒnsan, Kaesǒng. Este împărțită în nouă prov., un district special și trei orașe speciale. Expl. de cărbuni (52 mil. t, 1987), min. de fier (3,2 mil. t, 1987), cupru, plumb (110 mii t, 1987), zinc (225 mii t, 1987), wolfram, argint, aur (5.000 kg, 1987), magnezit (2 mil. t, 1987), fosfați, sare, grafit. Ind. țării produce energie electrică (50 miliarde kWh, 1986), oțel (4,3 mil. t, 1987), fontă (5,8 mil. t, 1987), utilaje ind., material feroviar, tractoare, aparataj electrotehnic, îngrășăminte chimice, textile, ciment (7,8 mil. t, 1987), celuloză și hîrtie, conserve de pește ș.a. Pe terenurile arabile (20% din suprafața țării) se cultivă orez (6,4 mil. t, 1989), ovăz, grîu (900 mii t, 1989), porumb (3 mil. t, 1989), soia, cartofi (2 mil. t, 1989), bumbac, tutun ș.a. Se cresc bovine (1,3 mil. capete, 1989), porcine (3,1 mil. capete, 1989), ovine, viermi de mătase. Pescuit: 1,7 mil. t (1988). C. f.: 10,5 mii km. Căi rutiere: 22.000 km. Flota maritimă comercială: 581,7 mii t (1988). Moneda: 1 won = 100 chon. Exportă metale feroase și neferoase, produse agricole, min., produse chimice, mașini și utilaje ș.a. și importă echipament ind., produse chimice, carburanți, produse agricole ș.a. – Istoric. La 25 iun. 1950 armata nord-coreeană a atacat Coreea de Sud, care a primit imediat asistență O.N.U. (în primul rînd sprijinul S.U.A.). R.P. Chineză a acordat ajutor militar R.P.D.C.; la 27 iul. 1953 s-a încheiat armistițiul de la Panmunjon, care a restabilit situația anterioară. În repetate rînduri R.P.D.C. a prezentat propuneri concrete menite să ducă la reunificarea pașnică a Coreei. Forța conducătoare în stat este Partidul Muncii din Coreea (P.M.C., creat în 1946, prin unificarea Partidului Comunist cu Noul Partid Popular); cu el colaborează celelalte partide politice (Partidul Tinerilor Prieteni, Partidul Democratic). Secretar general al C.C. al P.M.C. (din 1960; între 1949 și 1960, președinte) și președinte al țării (din 1972), este Kim Ir Sen. Puterea executivă este deținută de președinte, iar cea legislativă de Adunarea Populară Supremă. 2. Strîmtoarea Coreii, str. între Pen. C. și ins. japoneze Goto, Khyūshū și Honshū, care leagă M. Chinei de Est cu M. Japoniei. Lățime max.: 180 km; ad. min.: 73 m. Arh. Tsushima o desparte în două.