2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

demâncări vt [At: DA ms / V: dă~ / Pzi: ~resc / E: de4 + mâncare] (Reg; c.i. copii) A hrăni.

DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.

demâncare sf [At: PSALT. HUR. 46r/6 / V: dă~ / Pl: ~cări / E: de4 + mâncare] (Îvp) Mâncare.[1] modificată

  1. În original, scris după ortografia veche: E: de4 + mîncare LauraGellner

DEMÂNCÁRE s. f. Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.

DEMÎNCÁRE s. f. Mîncare, hrană, alimente, bucate. La seceră... romînul pornește cît se poate de dimineață, luîndu-și bucatele sau demîncarea pentru ziua întreagă. PAMFILE, A. R. 117. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.

DEMÂNCÁRE f. pop. Ceea ce servește la alimentarea unui organism viu; hrană; nutriment. /de + mâncare

demîncáre f., pl. inuz. ărĭ. Mîncare (alimente) transportată: a venit cu demîncarea lucrătorilor.

mîncáre f., pl. ărĭ Acțiunea de a mînca. Ceĭa ce se mănîncă, aliment, bucate; ĭaurtu e o mîncare care prelungește vĭața. Masă, prînz orĭ cină: doŭă mîncărĭ pe zi, a da cuĭva mîncare (subst.) saŭ de mîncare = de mîncat (verb). – Pop. se zice și a adus demîncarea (subst.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)

demâncare sb. f. (îl trimet cu demâncarea la câmp).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEMÂNCÁRE s. v. aliment, hrană, mâncare.

demîncare s. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.

Intrare: demâncări
demâncări
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: demâncare
demâncare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demâncare
  • demâncarea
plural
  • demâncări
  • demâncările
genitiv-dativ singular
  • demâncări
  • demâncării
plural
  • demâncări
  • demâncărilor
vocativ singular
plural

demâncare

etimologie:

  • De + mâncare
    surse: DEX '09 DEX '98