15 definiții pentru demâncare
din care- explicative (8)
- morfologice (5)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DEMÂNCARE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.
demâncare sf [At: PSALT. HUR. 46r/6 / V: dă~ / Pl: ~cări / E: de4 + mâncare] (Îvp) Mâncare.[1] modificată
- În original, scris după ortografia veche: E: de4 + mîncare — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DEMÂNCARE s. f. Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
DEMÂNCARE f. pop. Ceea ce servește la alimentarea unui organism viu; hrană; nutriment. /de + mâncare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dămâncare sf vz demâncare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DEMÎNCARE s. f. Mîncare, hrană, alimente, bucate. La seceră... romînul pornește cît se poate de dimineață, luîndu-și bucatele sau demîncarea pentru ziua întreagă. PAMFILE, A. R. 117. Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
demîncáre f., pl. inuz. ărĭ. Mîncare (alimente) transportată: a venit cu demîncarea lucrătorilor.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mîncáre f., pl. ărĭ Acțiunea de a mînca. Ceĭa ce se mănîncă, aliment, bucate; ĭaurtu e o mîncare care prelungește vĭața. Masă, prînz orĭ cină: doŭă mîncărĭ pe zi, a da cuĭva mîncare (subst.) saŭ de mîncare = de mîncat (verb). – Pop. se zice și a adus demîncarea (subst.).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
demâncare (merinde) (pop.) s. f., g.-d. art. demâncării (S-a dus cu ~ la câmp.)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
demâncare (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
demâncare (mâncare) s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
demâncare sb. f. (îl trimet cu demâncarea la câmp).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
demîncare (subst.)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DEMÂNCARE s. v. aliment, hrană, mâncare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
demîncare s. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
demâncare, demâncărisubstantiv feminin
- 1. Aliment, bucată, demâncat, hrană, mâncare, nutriment. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- La seceră... romînul pornește cît se poate de dimineață, luîndu-și bucatele sau demîncarea pentru ziua întreagă. PAMFILE, A. R. 117. DLRLC
- Și cum mă scol, îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52. DLRLC
-
etimologie:
- De + mâncare DEX '09 DEX '98