2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva.

definitivare sf [At: SADOVEANU, O. XX, 518 / Pl: ~vări / E: definitiva] 1-2 Aducere la o formă definitivă Si: definitivat1 (1-2). 3 Stabilire cu precizie Si: definitivat1 (3). 4 (Pex) Conducere la un bun sfârșit Si: definitivat1 (4). 5 (Pex) Finalizare. 6 Obținere prin concurs de către cineva să rămână definitiv într-un post Si: definitivat1 (6). 7-8 (Spc) (Ordin de) numire definitivă într-un post. 9-10 (Rar) Stabilire a cuiva cu domiciliul undeva (definitiv sau) pentru multă vreme Si: definitivat1 (7-8).

DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; (rar) definitivat. – V. definitiva.

DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei. Definitivarea lucrărilor.

DEFINITIVÁRE s.f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării acesteia. [< definitiva].

DEFINITIVÁRE s. f. 1. acțiunea de a definitiva. 2. ansamblu de lucrări necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării. (< definitiva)

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

definitivá [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămînă definitiv într-un post.

DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].

DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)

A DEFINITIVÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcție); a confirma; a întări. /Din definitiv

definitivéz v. tr. Acord titlu de definitiv (maĭ ales unuĭ profesor). V. activez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri

definitiváre s. f., g.-d. art. definitivării; pl. definitivări

definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză

definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. și pl. definitiveáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFINITIVÁRE s. 1. finisaj, finisare. (~ unei lucrări.) 2. titularizare. (~ în învățământ.)

DEFINITIVARE s. finisaj, finisare. (~ unei lucrări.)

DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățământ.)

arată toate definițiile

Intrare: definitivare
definitivare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • definitivare
  • definitivarea
plural
  • definitivări
  • definitivările
genitiv-dativ singular
  • definitivări
  • definitivării
plural
  • definitivări
  • definitivărilor
vocativ singular
plural
Intrare: definitiva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • definitiva
  • definitivare
  • definitivat
  • definitivatu‑
  • definitivând
  • definitivându‑
singular plural
  • definitivea
  • definitivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • definitivez
(să)
  • definitivez
  • definitivam
  • definitivai
  • definitivasem
a II-a (tu)
  • definitivezi
(să)
  • definitivezi
  • definitivai
  • definitivași
  • definitivaseși
a III-a (el, ea)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitiva
  • definitivă
  • definitivase
plural I (noi)
  • definitivăm
(să)
  • definitivăm
  • definitivam
  • definitivarăm
  • definitivaserăm
  • definitivasem
a II-a (voi)
  • definitivați
(să)
  • definitivați
  • definitivați
  • definitivarăți
  • definitivaserăți
  • definitivaseți
a III-a (ei, ele)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitivau
  • definitiva
  • definitivaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

definitivare

etimologie:

  • vezi definitiva
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

definitiva

  • 1. A da o formă definitivă; a încheia ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: finisa încheia

etimologie:

  • definitiv
    surse: DEX '09 DEX '98 DN