defalcare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) ~făl~ / Pl: ~cări / E: defalca] 1 (Îvr) Cosire a ierbii Si: defalcat¹ (1). 2 Despărțire a unui întreg Si: defalcat¹ (2), defalcație (1). 3 (Pex) Repartizare pe etape a unui plan Si: defalcat¹ (3), defalcație (2). 4 (Pex) Repartizare a unui întreg mai multor persoane Si: defalcat¹ (4), defalcație (3).

DEFALCARE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. 1. Desprindere a unei porțiuni dintr-un întreg; împărțire în loturi a unui teren. 2. Repartizare, împărțire. Defalcarea planurilor de cultură pe unități agricole nu poate fi o lucrare «de birou», ci o lucrare îndeplinită în cunoștința condițiilor concrete de producție ale unităților agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2767.

DEFALCARE s.f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. [< defalca].

DEFALCA, defalc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.

defalca vt [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 9/4 / V: (îvr) ~făl~ / Pzi: ~falc și (înv) ~chez / E: fr défalquer, lat defalcare] 1 (Îvr) A cosi iarba. 2 A despărți un întreg. 3 (Pex) A repartiza un plan pe etape. 4 (Pex) A repartiza un întreg mai multor persoane.

defălca vt vz defalca

defălcare sf vz defalcare

DEFALCA, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și.: defalc] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.

DEFALCA, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe porțiuni dintr-un întreg, a împărți un întreg în mai multe părți; (cu privire la un teren) a împărți în loturi. 2. A împărți, a repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape sau pe subunități, pentru a asigura o efectuare organizată a lucrărilor. Planul anual... va fi întocmit pe ministere și regiuni și defalcat pe trimestre și luni. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 8, 162.

DEFALCA vb. I. tr. 1. A desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; (p. ext.) a desprinde o parte dintr-un tot. 2. A împărți (o lucrare etc.) în mai multe părți. [P.i. defalc, -chez. / < fr. défalquer, it., lat. defalcare].

DEFALCA vb. tr. 1. a desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot. 2. a împărți (o lucrare, un teren etc.) în mai multe părți. (< fr. défalquer, lat. defalcare)

A DEFALCA ~chez tranz. 1) (părți componente) A desprinde dintr-un tot. 2) (sume bănești) A da la o parte dintr-un cont. 3) (proiecte, lucrări etc.) A repartiza pe etape sau la diferiți executanți. 4) (terenuri) A împărți în loturi. /<fr. défalquer, lat. defalcare

defalcà v. a scădea dintr’o sumă, dintr’o cantitate: a defalca din avere datoriile (= fr. défalquer).

*defálc și -chéz, a -á v. tr. (fr. dé-falquer, d. mlat. defalcare, a tăĭa cu coasa [falx, falcis, coasă]. V. falce). Rar. Substrag, scad, scot, deduc dintr’o sumă orĭ cantitate.

*defalcațiúne f. (fr. défalcation). Rar. Acțiunea de a defalca, scădere, deducere. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

defalcare s. f., g.-d. art. defalcării; pl. defalcări

defalcare s. f., g.-d. art. defalcării; pl. defalcări

defalcare s. f., g.-d. art. defalcării; pl. defalcări

defalca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. defalc, 2 sg. defalci, 3 defalcă; conj. prez. 1 sg. să defalc, 3 să defalce

!defalca (a ~) vb., ind. prez. 3 defalcă

defalca vb., ind. prez. 1 sg. defalchez, 3 sg. și pl. defalchează

defalchez.

DEFALCA vb. v. scădea.

defalca vb. v. SCĂDEA.