2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

declamatóriu, ~ie a vz declamator

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

*declamatóriŭ adj. (lat. declamatorius). Enfatic, unflat, bombastic: ton, stil declamatoriŭ.

declamatór, ~oáre [At: HELIADE, O. I, 472 / V: ~'oriu, ~ie, ~măt~ / Pl: ~i, ~oáre / E: fr declamatoire] 1 a (D. cuvinte, intonație, stil) Care seamănă cu declamarea (2) Si: declamatoric (1), (îvr) declămăcios (1). 2 a (D. cuvinte, intonație, stil) Bombastic. 3-6 smf a (Persoană) care declamă (1-2).

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre oameni) Care declamă; (despre ton, gesturi, stil etc.; cu sens peiorativ) pompos, bombastic, emfatic. [Prefectul] devenise teatral și declamator. DUMITRIU, B. F. 40. Ți-a intrat în cap să fii (cu un gest declamator) «teroarea pensiunii Weber». SEBASTIAN, T. 61. – Variantă: (rar) declamatóriu, -ie (CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 4/4) adj.

declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre

declamatór adj. m. (sil. -cla-), pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre

DECLAMATÓR adj. v. afectat.

DECLAMATÓR s. recitator. (Un bun ~.)

DECLAMATÓR, -OÁRE adj. Care declamă; (peior.) pompos, bombastic. [Var. declamatoriu, -ie adj. / cf. fr. déclamateur, déclamatoire, lat. declamatorius].

DECLAMATÓR, -OÁRE adj. care declamă; (peior.; despre stil, ton) pompos, bombastic, emfatic; declamativ. (< fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

DECLAMATÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care declamă. 2) fig. (despre stil, ton, vorbire) Care vădește afect și artificialitate; plin de emfază; bombastic. /<fr. déclamateur, déclamatoire

DECLAMATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care declamă texte (de obicei în versuri). /<fr. déclamateur, déclamatoire

declamator m. 1. cel ce declamă în public; 2. orator, scriitor cu stilul afectat. ║ a. emfatic: ton declamator.

*declamatór, -oáre s. Care declamă (recită) în public. Fig. Orator saŭ scriitor enfatic, pompos. Adj. Declamatoriŭ: ton declamator (corect: -oriŭ).

Intrare: declamator
declamator adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular declamator declamatorul declamatoare declamatoarea
plural declamatori declamatorii declamatoare declamatoarele
genitiv-dativ singular declamator declamatorului declamatoare declamatoarei
plural declamatori declamatorilor declamatoare declamatoarelor
vocativ singular
plural
declamatoriu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular declamatoriu declamatoriul declamatorie declamatoria
plural declamatorii declamatoriii declamatorii declamatoriile
genitiv-dativ singular declamatoriu declamatoriului declamatorii declamatoriei
plural declamatorii declamatoriilor declamatorii declamatoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: declamatoriu
declamatoriu
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.