21 de definiții pentru declamator declamatoriu

declamatór, ~oáre [At: HELIADE, O. I, 472 / V: ~'oriu, ~ie, ~măt~ / Pl: ~i, ~oáre / E: fr declamatoire] 1 a (D. cuvinte, intonație, stil) Care seamănă cu declamarea (2) Si: declamatoric (1), (îvr) declămăcios (1). 2 a (D. cuvinte, intonație, stil) Bombastic. 3-6 smf a (Persoană) care declamă (1-2).

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre oameni) Care declamă; (despre ton, gesturi, stil etc.; cu sens peiorativ) pompos, bombastic, emfatic. [Prefectul] devenise teatral și declamator. DUMITRIU, B. F. 40. Ți-a intrat în cap să fii (cu un gest declamator) «teroarea pensiunii Weber». SEBASTIAN, T. 61. – Variantă: (rar) declamatóriu, -ie (CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 4/4) adj.

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre

declamatór adj. m. (sil. -cla-), pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre

DECLAMATÓR adj. v. afectat.

DECLAMATÓR s. recitator. (Un bun ~.)

DECLAMATÓR, -OÁRE adj. Care declamă; (peior.) pompos, bombastic. [Var. declamatoriu, -ie adj. / cf. fr. déclamateur, déclamatoire, lat. declamatorius].

DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.

DECLAMATÓR, -OÁRE adj. care declamă; (peior.; despre stil, ton) pompos, bombastic, emfatic; declamativ. (< fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

DECLAMATÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care declamă. 2) fig. (despre stil, ton, vorbire) Care vădește afect și artificialitate; plin de emfază; bombastic. /<fr. déclamateur, déclamatoire

DECLAMATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care declamă texte (de obicei în versuri). /<fr. déclamateur, déclamatoire

declamator m. 1. cel ce declamă în public; 2. orator, scriitor cu stilul afectat. ║ a. emfatic: ton declamator.

*declamatór, -oáre s. Care declamă (recită) în public. Fig. Orator saŭ scriitor enfatic, pompos. Adj. Declamatoriŭ: ton declamator (corect: -oriŭ).

*declamatóriŭ adj. (lat. declamatorius). Enfatic, unflat, bombastic: ton, stil declamatoriŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DECLAMATÓR adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețiós, sunătór, umflát. (Stil, limbaj ~.)

DECLAMATÓR s. recitator. (Un bun ~.)

Intrare: declamator
declamator adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular declamator declamatorul declamatoare declamatoarea
plural declamatori declamatorii declamatoare declamatoarele
genitiv-dativ singular declamator declamatorului declamatoare declamatoarei
plural declamatori declamatorilor declamatoare declamatoarelor
vocativ singular
plural
declamatoriu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular declamatoriu declamatoriul declamatorie declamatoria
plural declamatorii declamatoriii declamatorii declamatoriile
genitiv-dativ singular declamatoriu declamatoriului declamatorii declamatoriei
plural declamatorii declamatoriilor declamatorii declamatoriilor
vocativ singular
plural