2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

decădére sf [At: ALECSANDRI, S. 12 / Pl: ~ri / E: decădea] 1-4 Trecere într-o situație inferioară celei avute (ca avere,) (ca moralitate,) (ca prestigiu,) ca valoare etc. Si: decăzut1 (1-4), decadență, declin, degradare, regres. 5 (Jur) Pierdere a unor drepturi sau a unor prerogative acordate de legi, prin neîndeplinirea unor condiții cerute. 6 (Jur; îe) ~ din drepturi Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea. 1. Declin, decadență, regres. Ai văzut ce era în stare să facă ea într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioților. CAMIL PETRESCU, T. I 34. Pe aice și literatura și politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12. ♦ (Uneori determinat prin «moral») Degradare morală, depravare. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau tristețea-i înțeleaptă. GALACTION, O. I 302. 2. (Jur.) Pierderea unui drept, prin neîndeplinirea unor condiții sau formalități în termenul prevăzut de lege. La primul termen de înfățișare, debitorul urmărit sau terții interesați sînt obligați să depună, sub sancțiunea decăderii, toate probele. B. O. 1951, 1172. ◊ Acțiune în decădere = acțiune intentată de ministerul public pentru decăderea din anumite drepturi a unui condamnat în străinătate pentru o infracțiune de drept comun.

decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri

decădére s. f. → cădere

DECĂDÉRE s. 1. v. declin. 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 4. v. corupție.

Decădere ≠ ascensiune, avansare, avânt, evoluare, progres, propășire

DECĂDÉRE s.f. Faptul de a decădea; declin. ♦ Depravare. [< decădea].

DECĂDÉRE s. f. declin, regres; degradare morală; depravare. (< decădea)

decădere f. starea celui ce cade în ruină.

decădeá vi [At: HELIADE, O. II, 249 / Pzi: ~cád / E: de4 + cădea, cf fr déchoir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-și pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A ~ din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau a unor formalități.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare (materială, socială, politică) mai rea (decît aceea în care a fost), a ajunge rău; a fi în declin, a da îndărăt, a regresa. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se deprava, a deveni vicios, stricat. 2. (Jur.; în expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept, prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.

decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút

decădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. și pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút

DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.

A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăși, a se dezvolta

DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].

Intrare: decădea
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decădea decădere decăzut decăzând singular plural
decazi decădeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decad (să) decad decădeam decăzui decăzusem
a II-a (tu) decazi (să) decazi decădeai decăzuși decăzuseși
a III-a (el, ea) decade (să) deca decădea decăzu decăzuse
plural I (noi) decădem (să) decădem decădeam decăzurăm decăzuserăm, decăzusem*
a II-a (voi) decădeți (să) decădeți decădeați decăzurăți decăzuserăți, decăzuseți*
a III-a (ei, ele) decad (să) deca decădeau decăzu decăzuseră
Intrare: decădere
decădere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decădere decăderea
plural decăderi decăderile
genitiv-dativ singular decăderi decăderii
plural decăderi decăderilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)