2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dețínere sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~ri / E: deține] 1 (Înv) Detenție. 2 Posedare de bunuri materiale, de drepturi. 3 Dispunere de informații. 4 Ocupare a unei funcții, a unui grad, a unui titlu.

DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține.

DEȚÍNERE s. f. I. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. 1. Păstrare, posesiune, stăpînire a unui lucru. 2. Faptul de a ține pe cineva la închisoare. II. (Concretizat) Ceea ce constituie elementul material al posesiunii.

dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri

dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri

DEȚÍNERE s. 1. v. posedare. 2. v. arestare.

DEȚÍNERE s.f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. [< deține].

dețíne vt [At: GHICA, S., ap. DLR ms / V: (pop) ~neá / Pzi: ~țín / E: fr detenir, lat detinere] 1 (Îvr) A reține cu sila. 2 (Înv) A aresta pentru cercetări. 3 (Înv; pex) A ține la închisoare. 4 (Înv) A dobândi 5 (C. i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informații. 7 (C. i. funcții, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie.

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

DEȚÍNE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.

dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 dețínă; ger. deținấnd; part. deținút

dețíne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 1 pl. dețínem; conj. prez. 3 sg. și pl. dețínă; ger. deținând; part. deținút

DEȚÍNE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta.

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].

DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)

A DEȚÍNE dețín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ține sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir

deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.

* dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEȚÍNERE s. 1. posedare, posesiune, stăpînire. (~ unui bun material.) 2. (JUR.) arest, arestare, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreálă. (~ lui n-a durat nici 24 de ore.)

Intrare: deține
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deține deținere deținut deținând, dețiind singular plural
deține dețineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dețin, dețiu (să) dețin, dețiu dețineam deținui deținusem
a II-a (tu) deții (să) deții dețineai deținuși deținuseși
a III-a (el, ea) deține (să) dețină, deție deținea deținu deținuse
plural I (noi) deținem (să) deținem dețineam deținurăm deținuserăm, deținusem*
a II-a (voi) dețineți (să) dețineți dețineați deținurăți deținuserăți, deținuseți*
a III-a (ei, ele) dețin (să) dețină, deție dețineau deținu deținuseră
Intrare: deținere
deținere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deținere deținerea
plural dețineri deținerile
genitiv-dativ singular dețineri deținerii
plural dețineri deținerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)