5 intrări

59 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.

deșelat4, ~ă a [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela2] Deșeuat. modificată

deșelat3 sn [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~uri / E: deșela2] (Reg) 1 Deșeuare. 2 (Îlav) Pe ~e Fără șa (și fără frâu).

deșelat2, ~ă a [At: LB / V: (reg) deșălat2, dișalat, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela1] (Pop) 1 (D. animale, pex, d. oameni) Care are spinarea îndoită de poveri ori de lovituri puternice. 2 (Pex) Cocoșat. 3 (Pex) Foarte obosit. 4 (D. oameni, pex, d. animale) Care se leagănă când merge din cauza unei afecțiuni a coloanei.

deșelat1 sn [At: COSTINESCU / V: (reg) deșălat1, dișalat, diș~ / E: deșela1] (Pop) 1-2 Deșelare1 (1-2).

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.V. deșela1.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat.Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălát, -ă adj.

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.

deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.

deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Pref. de- + șale.

DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.

DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua.Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.

DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.

DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.

arată toate definițiile

Intrare: deșelat (adj.)
deșelat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
  • deșela
  • deșelata
plural
  • deșelați
  • deșelații
  • deșelate
  • deșelatele
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
  • deșelate
  • deșelatei
plural
  • deșelați
  • deșelaților
  • deșelate
  • deșelatelor
vocativ singular
plural
deșălat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșălat
  • deșălatul
  • deșălatu‑
  • deșăla
  • deșălata
plural
  • deșălați
  • deșălații
  • deșălate
  • deșălatele
genitiv-dativ singular
  • deșălat
  • deșălatului
  • deșălate
  • deșălatei
plural
  • deșălați
  • deșălaților
  • deșălate
  • deșălatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșelat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: deșela
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșăla
  • deșălare
  • deșălat
  • deșălatu‑
  • deșălând
  • deșălându‑
singular plural
  • deșălă
  • deșălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșăl
(să)
  • deșăl
  • deșălam
  • deșălai
  • deșălasem
a II-a (tu)
  • deșăli
(să)
  • deșăli
  • deșălai
  • deșălași
  • deșălaseși
a III-a (el, ea)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșăla
  • deșălă
  • deșălase
plural I (noi)
  • deșălăm
(să)
  • deșălăm
  • deșălam
  • deșălarăm
  • deșălaserăm
  • deșălasem
a II-a (voi)
  • deșălați
(să)
  • deșălați
  • deșălați
  • deșălarăți
  • deșălaserăți
  • deșălaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșălau
  • deșăla
  • deșălaseră
Intrare: deșeua
  • silabație: de-șe-ua info
verb (VT215)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșeua
  • deșeuare
  • deșeuat
  • deșeuatu‑
  • deșeuând
  • deșeuându‑
singular plural
  • deșeua
  • deșeuea
  • deșeuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșeuez
(să)
  • deșeuez
  • deșeuam
  • deșeuai
  • deșeuasem
a II-a (tu)
  • deșeuezi
(să)
  • deșeuezi
  • deșeuai
  • deșeuași
  • deșeuaseși
a III-a (el, ea)
  • deșeua
  • deșeuea
(să)
  • deșeueze
  • deșeua
  • deșeuă
  • deșeuase
plural I (noi)
  • deșeuăm
(să)
  • deșeuăm
  • deșeuam
  • deșeuarăm
  • deșeuaserăm
  • deșeuasem
a II-a (voi)
  • deșeuați
(să)
  • deșeuați
  • deșeuați
  • deșeuarăți
  • deșeuaserăți
  • deșeuaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșeua
  • deșeuea
(să)
  • deșeueze
  • deșeuau
  • deșeua
  • deșeuaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
Intrare: deșeuat
deșeuat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșeuat
  • deșeuatul
  • deșeuatu‑
  • deșeua
  • deșeuata
plural
  • deșeuați
  • deșeuații
  • deșeuate
  • deșeuatele
genitiv-dativ singular
  • deșeuat
  • deșeuatului
  • deșeuate
  • deșeuatei
plural
  • deșeuați
  • deșeuaților
  • deșeuate
  • deșeuatelor
vocativ singular
plural
deșelat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
  • deșela
  • deșelata
plural
  • deșelați
  • deșelații
  • deșelate
  • deșelatele
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
  • deșelate
  • deșelatei
plural
  • deșelați
  • deșelaților
  • deșelate
  • deșelatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșelat (adj.) deșălat

  • 1. (Despre animale) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri.
    exemple
    • Cal deșelat.
      surse: DLRLC
    • figurat În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100.
      surse: DLRLC
    • figurat Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32.
      surse: DLRLC

etimologie:

deșelat (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) deșela.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa, fără frâu.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28.
        surse: DLRLC
      • A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64.
        surse: DLRLC
      • Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201.
        surse: DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale (în locuțiuni): deșelate, deșelatele, deșelatelea
    surse: DLRLC

etimologie:

deșela deșăla

  • 1. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: speti attach_file 5 exemple
    exemple
    • Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292.
      surse: DLRLC
    • Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30.
      surse: DLRLC
    • Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178.
      surse: DLRLC
    • reflexiv S-a deșelat de atâta cărătură.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • reflexiv În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Idem, despre spinarea unui om
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Prefix de- + șale
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

deșeua deșela

  • 1. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: destărnița antonime: înșeua

etimologie:

  • Prefix de- + [în]șeua
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

deșeuat deșelat

  • 1. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: destărnițat

etimologie:

  • vezi deșeua
    surse: DEX '98 DEX '09