TĂUN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăune s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).

damnă sf vz daună

daună sf [At: (a. 1829) AR, 15¹/7 / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: lat damnum] 1 Pierdere materială adusă cuiva (sau suferită de cineva). 2 Stricăciune care provoacă pierdere. 3 (Pex) Necaz. 4 (Înv) Daun. 5 (Nob) Deteriorare. 6 (Îlp) În (sau cu, spre, de) ~na (cuiva sau a ceva) Știrbind calitatea (sau prestigiul, autoritatea etc.) cuiva (sau a ceva). 7 (Îal) În detrimentul (cuiva sau a ceva). 8 (Înv; exclamativ; îe) (Ce) ~ (mare) că... Păcat² că... 9 (Jur; îs) ~ne interese (sau ~ne și interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu și-a achitat obligația. 10 (Pex) Despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării (sau ameliorării) prejudiciului cauzat. 11 (Îlav) A fi ~ A fi periculos. 12 (Îvr) Faptă regretabilă, lipsită de seriozitate. 13 (Îvr) Împrejurare neplăcută pentru cineva.

dăun sm vz tăun¹

dăune sm vz tăun¹

taon sm vz tăun¹

taun sm vz tăun

tăun¹ sm [At: CIHAC I, 279 / V: (reg) dă~, dăune, taon, taun, ~e / Pl: ~i / E: ml *tabo, -onis] 1 (Șîc ~e-albiu, ~e-de-toamnă, ~e-negru) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, care înțeapă vitele pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: (reg) trântor (4) (Tabanus bovinus). 2 (Reg; și îae) Insectă din ordinul dipterelor care înțeapă caii pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: musca-cailor (Gastrophilus equi). 3 (Pop; îe) A fugi ca ~ul cu paiul A fugi foarte repede. 4 (Reg; îe) A-i da (cuiva) ~ii A-i ieși (cuiva) firele în barbă. 5 (Ent; reg) Gărgăun (1) (Vespa crabro). 6 (Ent; reg; îf tăune) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 7 (Ent; reg) Șvab (Blatta germanica).

tăune sm vz tăun¹

❍BONZĂLĂU sm. Mold. Bucov. 🐙 = TĂUN.

TĂUN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăune s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).

DAUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-.

TĂUN, tăuni, s. m. (Și în forma tăune) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună cu pete albe-gălbui pe pîntece, care înțeapă vitele și se hrănește cu sîngele lor (Tabanus bovinus). O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului, ca o vită înțepată de tăuni. DUMITRIU, N. 232. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. Hoțomanul de Pavel mi-a făcut-o... be-l-ar tăunii să-l beie, cînd i-a fi somnul mai dulce. CREANGĂ, A. 112. ◊ Fig. Să-ți grăiesc de moarte ca un prietin bun Pîn ce-a veni călăul, al temniței tăun. ALECSANDRI, T. II 124. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. Fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul. CREANGĂ, P. 306. – Variantă: tăune s. m.

DAUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].

DAUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. ♦ în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)

DAUNĂ ~e f. 1) Factor care provoacă cuiva pierderi morale sau materiale 2) mai ales la pl. Pierdere (morală sau materială) cauzată cuiva; pagubă; stricăciune; prejudiciu. ◊ În ~a (cuiva) în detrimentul (cuiva); în paguba (cuiva). 3) la pl. Despăgubire pentru un prejudiciu (material). A plăti cuiva ~ele. [ G.-D. daunei; Sil. da-u-] /<lat. damnum

TĂUN ~i m. Insectă dipteră hematofagă de mărimea și forma unei muște, care înțeapă omul și animalele, sugându-le sângele și transmițându-le boli virotice și microbiene. /<lat. tabo, ~onis

daună f. 1. stricăciune, pagubă; 2. pl. daune-interese, despăgubire datorită pentru un neajuns. [Derivațiune cărturărească din lat. DAMNUM (după analogia lui scaun din SCAMNUM)].

tăun m. insectă de coloare neagră-cafenie: botu-i având peri ascuțiți cu cari înțeapă vitele spre a le suge sângele (Tabanus bovihus). [Lat. vulg. TABONEM = clasic TABANUM].

dáună f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun și fem. după pagubă; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. daño, pg. dano. V. damnez, condamn). Pagubă, stricăcĭune, detriment. Daune-interese saŭ daune și interese (fr. dommages [et] interêts), despăgubire acordată pin judecată.

tăún m. (lat. pop. *tabo, tabónis, cl. tabánus, tăun; it. tafáno, pv. tavan, fr. taon, pg. tavâo). Un fel de muscă mare (cafenie negricĭoasă cu ochĭ verzĭ) care suge sîngele vitelor (tabánus bovinus). V. streche.

daună (desp. da-u-) s. f., g.-d. art. daunei; pl. daune

tăun s. m., pl. tăuni

daună (da-u-) s. f., g.-d. art. daunei; pl. daune

tăun s. m., pl. tăuni

daună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. daunei; pl. daune

tăun s. m., pl. tăuni

tăun

tăun.

daună (daune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.

tăun (-ni), s. m. – Trîntor (Tabanus bovinus). – Var. tăune. Mr. tăun, megl. tăun. Lat. tăbānus, prin intermediul unei forme vulgare *tăbǒnem (Diez, I, 406; Pușcariu 1720; REW 8507; Tiktin; Meyer-Lübke, Dacor., III, 643; Graur, BL, V, 114) sau mai probabil direct din forma clasică, printr-un intermediar *tăîn, modificat ca *înăîntru › înăuntru.

a fugi ca tăunul cu paiul expr. a fugi foarte repede.

DAUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.

TĂUN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.

TĂUN s. v. bărzăun, gărgăun, musca-calului.

DAUNĂ s. 1. pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, (înv. și pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. și reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ștetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~e provocate de incendiu.) 2. prejudiciu, (livr.) lezare. (~ morală provocată cuiva.) 3. (la pl.) compensare, compensație, despăgubire, reparație, (înv. și pop.) mulțumire, (înv.) dezdăunare, indemnizație, (turcism înv.) adet. (~ plătite pentru prejudiciul adus.)

muscă-tăună s. v. TĂUN.

TĂUN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bîzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.

tăun s. v. BARZĂUN. GĂRGĂUN. MUSCA-CALULUI.

Daună ≠ folos