2 intrări

16 definiții

dáună sf [At: (a. 1829) AR, 151/7 / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: lat damnum] 1 Pierdere materială adusă cuiva (sau suferită de cineva). 2 Stricăciune care provoacă pierdere. 3 (Pex) Necaz. 4 (Înv) Daun. 5 (Nob) Deteriorare. 6 (Îlp) În (sau cu, spre, de) ~na (cuiva sau a ceva) Știrbind calitatea (sau prestigiul, autoritatea etc.) cuiva (sau a ceva). 7 (Îal) În detrimentul (cuiva sau a ceva). 8 (Înv; exclamativ; îe) (Ce) ~ (mare) că... Păcat2 că... 9 (Jur; îs) ~ne interese (sau ~ne și interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu și-a achitat obligația. 10 (Pex) Despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării (sau ameliorării) prejudiciului cauzat. 11 (Îlav) A fî ~ A fi periculos. 12 (Îvr) Faptă regretabilă, lipsită de seriozitate. 13 (Îvr) Împrejurare neplăcută pentru cineva.

DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DÁUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-.

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

dáună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. dáunei; pl. dáune

DÁUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.

DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].

DÁUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. ♦ în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)

dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnumscaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.

DÁUNĂ ~e f. 1) Factor care provoacă cuiva pierderi morale sau materiale 2) mai ales la pl. Pierdere (morală sau materială) cauzată cuiva; pagubă; stricăciune; prejudiciu. ◊ În ~a (cuiva) în detrimentul (cuiva); în paguba (cuiva). 3) la pl. Despăgubire pentru un prejudiciu (material). A plăti cuiva ~ele. [ G.-D. daunei; Sil. da-u-] /<lat. damnum

daună f. 1. stricăciune, pagubă; 2. pl. daune-interese, despăgubire datorită pentru un neajuns. [Derivațiune cărturărească din lat. DAMNUM (după analogia lui scaun din SCAMNUM)].

dáună f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun și fem. după pagubă; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. daño, pg. dano. V. damnez, condamn). Pagubă, stricăcĭune, detriment. Daune-interese saŭ daune și interese (fr. dommages [et] interêts), despăgubire acordată pin judecată.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DÁUNĂ s. 1. pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, (înv. și pop.) pricáz, (pop.) vătămáre, (înv. și reg.) smíntă, sminteálă, (prin Ban.) ștétă, (înv.) scădére, stricáre, stricătúră, vătămătúră. (~e provocate de incendiu.) 2. prejudiciu, (livr.) lezáre. (~ morală provocată cuiva.) 3. (la pl.) compensare, compensație, despăgubire, reparație, (înv. și pop.) mulțumíre, (înv.) dezdăunáre, indemnizáție, (turcism înv.) adét. (~ plătite pentru prejudiciul adus.)

DAUNĂ, Lazor (17 A III 115) < subst.

Intrare: daună
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular daună dauna
plural daune daunele
genitiv-dativ singular daune daunei
plural daune daunelor
vocativ singular
plural
Intrare: Daună
Daună