12 definiții pentru datornică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

datórnic, ~ă [At: PSALT. 235 / V: (înv) deat~, det~, (îrg) dăt~ / Pl: ~ci, ~ce / E: dator + -nic] 1 smf (Asr) Creditor. 2 smf Debitor. 3 a (Înv) Necesar. 4 a (Îe) A fi (sau a rămâne) ~ A fi îndatorat din punct de vedere moral Si: a datora (3). 5 smf (Bis; înv; mpl) Persoană care a greșit față de cineva. (2). 6 smf (Înv; mpl; în religia creștină) Persoană care greșește față de alta.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Persoană care are de plătit o datorie (de obicei o sumă de bani); debitor. În cîțiva ani, tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni, ca datornic. CAMILAR, N. I 332. Datornicul număra gologanii... și-i lăsa pe masă. Birtașul îi arunca în buzunarul șorțului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. 2. Persoană care are de primit (de la cineva) o datorie (de obicei o sumă de bani); creditor. Visteria mea e goală și datornicii mei țipă. SADOVEANU, Z. C. 159. Va aștepta mai întîi să ia leafa, ca să nu lase în urma lui nici un datornic cu buza umflată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 201. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dotată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.

DATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic

datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DATÓRNIC s. v. creditor, împrumutător.

DATÓRNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ul și-a plătit datoria.)

DATORNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ și-a plătit datoria.)

datornic s. v. CREDITOR. ÎMPRUMUTĂTOR.

Intrare: datornică
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • datornică
  • datornica
plural
  • datornice
  • datornicele
genitiv-dativ singular
  • datornice
  • datornicei
plural
  • datornice
  • datornicelor
vocativ singular
  • datornică
  • datornico
plural
  • datornicelor

datornic, -ă datornică

  • 1. Persoană care are de plătit o datorie.
    exemple
    • În cîțiva ani, tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni, ca datornic. CAMILAR, N. I 332.
      surse: DLRLC
    • Datornicul număra gologanii... și-i lăsa pe masă. Birtașul îi arunca în buzunarul șorțului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15.
      surse: DLRLC
  • 2. rar Persoană care are de primit o datorie.
    exemple
    • Visteria mea e goală și datornicii mei țipă. SADOVEANU, Z. C. 159.
      surse: DLRLC
    • Va aștepta mai întîi să ia leafa, ca să nu lase în urma lui nici un datornic cu buza umflată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 201.
      surse: DLRLC
    • Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dotată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dator + sufix -nic.
    surse: DEX '98 DEX '09