dans sn [At: (cca 1600), CUV. D. BĂTR. II, 227/1 1 / Pl: ~uri / E: fr danse] 1 Ansamblu de mișcări ritmatice, variate, ale corpului omenesc, executate de obicei în ritmul unei melodii, cu caracter ritual, artistic sau de divertisment Si: joc, (îrg) salt², (înv) săltare, săltătură, (îvp) danț. 2 (Înv; pex) Ansamblu de oameni care execută aceste mișcări Vz joc. 3 Executare a unui dans (1). 4 (Îe) Ai intrat în ~ (sau horă), trebuie să joci Se spune când cineva se angajează la ceva fără posibilitatea de a mai renunța. 5 (Îs) ~ macabru Temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții, reprezentată de un schelet care atrage oamenii într-o horă, pentru a-i ucide. 6 (Îs) ~ul albinelor Mod diferențiat de zbor, prin care albinele semnalizează găsirea unei surse de hrană. 7 (Pex) Artă ale cărei mijloace de expresie sunt mișcările ritmatice ale corpului omenesc. 8 (Îs) ~ clasic sau academic Ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 9 (Îs) ~ pe gheață Patinaj artistic. 10 Petrecere la care se dansează.

dấnsul, ~sa [At: PSALT. HUR. 62^r/6 / V: (înv) dấns, dín~ / Pl: ~nșii, ~sele / E: de⁴ + însul] 1 ppr (Înv; înlocuiește nume de persoană, rar, reg, de lucruri) El (sau ea). 2 ppr (Pop) Denumește o persoană mai în vârstă despre care se vorbește. 3 ppr (Însoțit de „și” adverbial) Exprimă insistența asupra persoanei prin reluarea subiectului. 4 ppr (Precedat de prepoziții) Înlocuiește numele complementului, insistând asupra acestuia. 5 ppl Dumnealui, dumneaei. 6 ppr (Îlav) Ca pe ~ (sau ca pe ~sa) Strașnic. 7 smf (Pop) Soț, soție. 8 sfp (Pop; euf) Iele. 9 sfp (Mol; șîs boală de ~sele, sau de ~sele) Boală (reumatică) despre care se crede că e provocată de iele. 10 sfp (Bot; Mol; șîs de ~ele) Nume al unor plante erbacee folosite pentru tratarea bolii dânsele (9). 11 sm (Mol; euf) Lup.

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De⁴ + însul.

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și având caracter religios, de artă sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care atrage în horă oameni de diferite vârste și condiții sociale și-i omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De⁴ + însul.

DANS, dansuri, s. n. 1. Serie de mișcări ale corpului, plastice și ritmice, de formă definită, executate în tactul unei melodii și avînd caracter de artă sau de divertisment. Se reprezenta un fel de melodramă modernă cu muzică de harpă, cu flori multe, cu dansuri. CAMIL PETRESCU, T. I 76. Un dans cu figuri grațioase, pe care-l joacă perechi multe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 163. ◊ Dans popular v. popular. Dans de caracter v. caracter. 2. Acțiunea de a dansa. Am venit să te invit... la dans. C. PETRESCU, C. V. 196. Nadina ceru să danseze și dansul se generaliză fără să se ridice masa. REBREANU, R. I 220. Pe scaun doarme unchiul grav... Alături: dans și cărți de joc. ISAC, O. 74. – Variantă: (învechit și popular) danț (ISPIRESCU, L. 376, EMINESCU, O. I 102, TEODORESCU, P. P. 687) s. n.

DÎ́NSELE s. f. pl. art. (În superstiții) Ielele. Stai pe loc, ce, te-au apucat dînsele? CONTEMPORANUL, VII_II 10.

DÎ́NSUL, DÎ́NSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît «el», sau i se atribuie chiar valoarea lui «dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți povestească dînsul o întîmplare... ca din gazetă! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răspundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepoziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele «el», pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzitive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba literară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor.

dans s. n., pl. dánsuri

dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor

DANS s. joc. (înv.) salt, săltare, săltătură. (Un ~ popular.)

DÂNSA pron. v. ea.

DÂNSA s. art. v. nevastă, soție.

DÂNSELE s. pl. art. v. iele.

DÂNSUL pron. v. el.

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soț.

DANS s.n. Serie de mișcări ritmice, expresive ale corpului, executate în tactul unei melodii. [< fr. danse, cf. it. danza, germ. Tanz].

DANS s. n. gen artistic constând din mișcări ritmice, expresive, ale corpului, execuate în tactul unei melodii. (< fr. danse)