2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

damnat, ~ă [At: FILIMON, O. II, 175 / Pl: ~ați, ~e / E: damna] 1-2 smf, a (În mitologia greco-latină și în religia creștină) (Om) supus chinurilor infernului. 3-4 smf, a (Om) care este reprobat de societate. 5-6 smf, a (Om) blestemat. 7 a (Rar) Interzis.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Franțuzism livresc) 1. (În mitologia greco-romană și în mistica creștină) Osîndit la chinurile infernului. (Substantivat) Muzica se face răsunătoare și domină izbucnirile de durere ale damnaților. MACEDONSKI, O. II 278. 2. (Neobișnuit) Condamnat de opinia publică, vrednic de blestem, ticălos. Nu era cu nimic vinovată să sufere din pricina unei iubiri damnate. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 218.

DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].

DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)

damnat a. care suferă muncile eterne ale iadului: suflet damnat.

*damnát, -ă adj. și s. Condamnat la muncile iaduluĭ. Carte damnată, a căreĭ citite e oprită.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.) Condamnat la chinurile iadului (termen folosit mai ales în literatura romantică). ♦ Care și-a atras disprețul societății prin fapte nedemne; blestemat, reprobat. – Din fr. damné, lat. damnatus.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

damna vt [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: ~nez / E: fr damner] (Liv; în mitologia greco-latină și în creștinism) 1 A condamna pe cineva la chinurile infernului. 2 (Pgn) A condamna. 3 A blestema.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].

DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)

A DAMNÁ ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare

*damnéz v. tr. (lat. damnare. V. condamn, daună). Condamn la muncile iaduluĭ. Damnez o carte, opresc citire eĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnát adj. m., pl. damnáți; f. sg. damnátă, pl. damnáte

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. și pl. damneáză

Intrare: damnat
damnat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • damnat
  • damnatul
  • damnatu‑
  • damna
  • damnata
plural
  • damnați
  • damnații
  • damnate
  • damnatele
genitiv-dativ singular
  • damnat
  • damnatului
  • damnate
  • damnatei
plural
  • damnați
  • damnaților
  • damnate
  • damnatelor
vocativ singular
plural
Intrare: damna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • damna
  • damnare
  • damnat
  • damnatu‑
  • damnând
  • damnându‑
singular plural
  • damnea
  • damnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • damnez
(să)
  • damnez
  • damnam
  • damnai
  • damnasem
a II-a (tu)
  • damnezi
(să)
  • damnezi
  • damnai
  • damnași
  • damnaseși
a III-a (el, ea)
  • damnea
(să)
  • damneze
  • damna
  • damnă
  • damnase
plural I (noi)
  • damnăm
(să)
  • damnăm
  • damnam
  • damnarăm
  • damnaserăm
  • damnasem
a II-a (voi)
  • damnați
(să)
  • damnați
  • damnați
  • damnarăți
  • damnaserăți
  • damnaseți
a III-a (ei, ele)
  • damnea
(să)
  • damneze
  • damnau
  • damna
  • damnaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

damnat

etimologie:

damna

  • 1. livresc (În mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: