2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dámnă sf vz daună

damna vt [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: ~nez / E: fr damner] (Liv; în mitologia greco-latină și în creștinism) 1 A condamna pe cineva la chinurile infernului. 2 (Pgn) A condamna. 3 A blestema.

daună sf [At: (a. 1829) AR, 151/7 / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: lat damnum] 1 Pierdere materială adusă cuiva (sau suferită de cineva). 2 Stricăciune care provoacă pierdere. 3 (Pex) Necaz. 4 (Înv) Daun. 5 (Nob) Deteriorare. 6 (Îlp) În (sau cu, spre, de) ~na (cuiva sau a ceva) Știrbind calitatea (sau prestigiul, autoritatea etc.) cuiva (sau a ceva). 7 (Îal) În detrimentul (cuiva sau a ceva). 8 (Înv; exclamativ; îe) (Ce) ~ (mare) că... Păcat2 că... 9 (Jur; îs) ~ne interese (sau ~ne și interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu și-a achitat obligația. 10 (Pex) Despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării (sau ameliorării) prejudiciului cauzat. 11 (Îlav) A fi ~ A fi periculos. 12 (Îvr) Faptă regretabilă, lipsită de seriozitate. 13 (Îvr) Împrejurare neplăcută pentru cineva.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DÁUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-.

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. și pl. damneáză

dáună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. dáunei; pl. dáune

DÁUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.

DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].

DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].

DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)

DÁUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. ♦ în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)

dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnumscaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.

A DAMNÁ ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare

arată toate definițiile

Intrare: damna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) damna damnare damnat damnând singular plural
damnea damnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) damnez (să) damnez damnam damnai damnasem
a II-a (tu) damnezi (să) damnezi damnai damnași damnaseși
a III-a (el, ea) damnea (să) damneze damna damnă damnase
plural I (noi) damnăm (să) damnăm damnam damnarăm damnaserăm, damnasem*
a II-a (voi) damnați (să) damnați damnați damnarăți damnaserăți, damnaseți*
a III-a (ei, ele) damnea (să) damneze damnau damna damnaseră
Intrare: daună
  • silabisire: dă-u-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular daună dauna
plural daune daunele
genitiv-dativ singular daune daunei
plural daune daunelor
vocativ singular
plural
damnă
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)