3 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dac2 sm [At: COMAN, GL. / V: dah / Pl: ~uri[1] / E: ger Dach] (Buc) Acoperiș.

  1. Incongruență morfologică pentru sm. — Ladislau Strifler

dac1, ~ă [At: M. COSTIN, O. 42 / Pl: daci, (înv) dachi, dahi, dați / E: ml dacus] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația de bază a Daciei Si: (înv) dacian1 (1-2). 3-4 smf, a (Om) originar din Dacia Si: (înv) dacian1 (3-4). 5 smp Popor care locuia în Dacia. 6 sf Limbă indo-europeană vorbită de daci (5). 7 a Care aparține Daciei Si: dacic (1), (înv) dacian (5), dacicesc (1), (îvr) dacesc (2). 8 a Care aparține dacilor (5) Si: dacic (2), (înv) dacian1 (6), dacicesc (2), (îvr) dacesc (2). 9 a Privitor la Dacia Si: dacic (3), (înv) dacian1 (7), dacicesc (3), (îvr) dacesc (3). 10 a Privitor la daci (5) Si: dacic (4), (îvr) dacesc (4), (înv) dacian1, (înv) dacicesc (4). 11 sm (Buc; dep) Tânăr nemanierat, grosolan.

DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la Dacia sau la populația ei, privitor la Dacia sau la populația ei; dacic. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei. – Din lat. Dacus.

DAC1, -Ă, daci, -e, adj. Care se referă la vechii locuitori ai Daciei, din Dacia, al dacilor. Exploatarea aurului din minele dace s-a făcut din cele mai vechi timpuri. IST. R.P.R. 25. Ciudat este acest ținut istoric al Hunedoarei, plin de munți de la o margine la alta, în mijlocul cărora regii daci și-au întemeiat vestita cetate. BOGZA, V. J. 35.

DAC2, -Ă, daci, -e, s. m. și f. Locuitor din vechea Dacie. Dacii... se întindeau pînă la Carpații Păduroși. IST. R.P.R. 28.

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dac adj. m., s. m., pl. daci; f. sg. dácă, pl. dáce

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiți geți de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populația ~.)

DAC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei. /<lat. Dacus

DAC1 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparținea Daciei sau populației ei; din Dacia. /<lat. Dacus

dac a. și m. originar din Dacia.

*dac, -ă s. (lat. Dacus). Locuitor al Daciiĭ. Adj. Din Dacia, dacic: arme dace.

dah sm[1] vz dac2 corectată

  1. În original, greșit: sn. Vezi def. formei principale — LauraGellner

dâc s [At: MARIAN, INS. 246 / Pl: ? / E: Cf: nodâc] (Pbl; într-o ghicitoare) Nod mic.

*tráco-dác adj. m., s. m., pl. tráco-dáci; adj. f., s. f. tráco-dácă, pl. tráco-dáce

dácă (limba) s. f., g.-d. art. dácei

DÁCĂ1 f. mai ales art. ist. Limba dacilor. /<lat. Dacus

Daci m. pl. popor de origină tracă, așezat mai ales în Oltenia, Transilvania și Banat. Dacii erau bărboși și necurați, dar viteji și răsboinici. După lupte înverșunate, ei adoptară limba și cultura romană și, astfel altoiți deteră naștere unui neam nou, poporului român.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiți geți de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populația ~.)

arată toate definițiile

Intrare: dac (adj.)
dac adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dac dacul da daca
plural daci dacii dace dacele
genitiv-dativ singular dac dacului dace dacei
plural daci dacilor dace dacelor
vocativ singular
plural
Intrare: dac (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dac dacul
plural daci dacii
genitiv-dativ singular dac dacului
plural daci dacilor
vocativ singular
plural
dah
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: dâc
dâc
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.