16 definiții pentru dac (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

dac1, ~ă [At: M. COSTIN, O. 42 / Pl: daci, (înv) dachi, dahi, dați / E: ml dacus] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația de bază a Daciei Si: (înv) dacian1 (1-2). 3-4 smf, a (Om) originar din Dacia Si: (înv) dacian1 (3-4). 5 smp Popor care locuia în Dacia. 6 sf Limbă indo-europeană vorbită de daci (5). 7 a Care aparține Daciei Si: dacic (1), (înv) dacian (5), dacicesc (1), (îvr) dacesc (2). 8 a Care aparține dacilor (5) Si: dacic (2), (înv) dacian1 (6), dacicesc (2), (îvr) dacesc (2). 9 a Privitor la Dacia Si: dacic (3), (înv) dacian1 (7), dacicesc (3), (îvr) dacesc (3). 10 a Privitor la daci (5) Si: dacic (4), (îvr) dacesc (4), (înv) dacian1, (înv) dacicesc (4). 11 sm (Buc; dep) Tânăr nemanierat, grosolan.

DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la Dacia sau la populația ei, privitor la Dacia sau la populația ei; dacic. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei. – Din lat. Dacus.

DAC1, -Ă, daci, -e, adj. Care se referă la vechii locuitori ai Daciei, din Dacia, al dacilor. Exploatarea aurului din minele dace s-a făcut din cele mai vechi timpuri. IST. R.P.R. 25. Ciudat este acest ținut istoric al Hunedoarei, plin de munți de la o margine la alta, în mijlocul cărora regii daci și-au întemeiat vestita cetate. BOGZA, V. J. 35.

DAC1 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparținea Daciei sau populației ei; din Dacia. /<lat. Dacus

dac a. și m. originar din Dacia.

*dac, -ă s. (lat. Dacus). Locuitor al Daciiĭ. Adj. Din Dacia, dacic: arme dace.

DÁCĂ1 f. mai ales art. ist. Limba dacilor. /<lat. Dacus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dac adj. m., s. m., pl. daci; f. sg. dácă, pl. dáce

dácă2 (limbă) s. f., g.-d. art. dácei

dácă (limba) s. f., g.-d. art. dácei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiți geți de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populația ~.)

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiți geți de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populația ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DÁCĂ s. f. (cf. lat. Dacus): limbă vorbită de cea mai mare parte a vechilor locuitori ai Daciei – dacii și geții. A fost folosită înainte, în timpul și după formarea statului centralizat dac, până în momentul romanizării Daciei. Se presupune că era foarte apropiată de tracă (limbă indo-europeană care se vorbea în nord-estul Peninsulei Balcanice de o populație foarte numeroasă), dar independentă de aceasta (după savantul bulgar Vladimir Georgiev). Limba dacă este foarte puțin cunoscută, din câteva nume și glose păstrate în transcrierea latinească și grecească, a căror interpretare a stârnit controverse, și din inscripția de pe vasul de ritual descoperit în 1954 la Sarmizegetusa – azi Grădiștea Muncelului – datat din secolul I e. n.: Decebalus per Scorilo „Decebal pentru Scorilo” sau „Decebal fiul lui Scorilo”. Situația ei este asemănătoare cu aceea a scitei și a sarmatei care, venind în contact cu limba dacă, încă din secolul al VI-lea î.e.n., prin populațiile de limbă iraniană ce pătrunseseră în Europa Centrală, au fost asimilate de limba dacă, lăsând numai câteva urme în toponimie. Este atribuit limbii vorbite de daco-geți un număr relativ mic de cuvinte rămase în limba noastră (unele comune cu albaneza, altele cu o etimologie necunoscută până azi), după opinia autorizată a lui Gr. Brâncuș. Din lista fixată de cercetătorul I. I. Russu în lucrarea sa fundamentală Etnogeneza românilor, București, EȘE, 1981, reținem următoarele cuvinte: adia, ameți, amurg, anina, aprig, arunca, balaur, baltă, barză, băiat, bordei, brad, brânză, brâu, bucura, burtă, butuc, buză, caier, căciulă, cătun, cățăra, cârlan, cârlig, copac, copil, cotropi, creț, cruța, custură, dărâma, deretica, desmierda, dop, droaie, fărâma, gard, gata, genune, ghiară, ghimpe, ghioagă, ghionoaie, gorun, grapă, gresie, groapă, grumaz, gudura, gușă, încurca, întărâta, întâmpina, întâmpla, întrema, leagăn, lepăda, lespede, leșina, mazăre, măceș, măgură, mătură, mânz, melc, mire, mistreț, mișca, morman, moș, mugure, murg, mușat, mușca, năpârcă, necheza, nițel, păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, razem, răbda, rădica, sâmbure, scăpăra, scula, sterp, stână, stâncă, străgheață, strugure, strungă, șale, șir, șopârlă, șoric, țap, țarc, țarină, țăruș, uita, undrea, urca, urcior, urdă, vatră, vătăma, viezure, viscol, zburda, zgardă, zgâria etc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DAC, -Ă (< lat. Dacus; gr. Dakos) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Denumire dată în izvoarele antice populației autohtone tracice din spațiul carpato-danubian, cu care romanii au venit în contact în sec. 2 î. Hr.-3 d. Hr. Centrul puterii lor a fost în Transilvania. Începând din sec. 1 î. Hr. numele de d. apare alternativ cu acela de geți. Romanizați, d. sunt elementul etnic principal al etnogenezei românilor, popor de limbă romanică. V. Dacia, geto-daci, geți.Dacii liberi = denumire dată de istoriografia românească modernă și contemporană triburilor geto-dace care nu au fost înglobate în prov. Moesia și Dacia și care au continuat să locuiască în terit. lor (sec. 2-3 d. Hr.), situate la V, E, NE sau S de respectivele prov. romane. Numeroși împărați romani au adoptat, după luptele purtate împotriva lor, titlurile triumfale de Dacicus Maximus și Carpicus Maximus. Deși sunt caracterizați printr-o civilizație materială și spirituală asemănătoare cu aceea a geto-dacilor cuprinși între granițele romane, particularități specifice îi definesc arheologic pe carpi (așezați între Munții Carpați și Prut), pe d.l. din Muntenia, creatori ai culturii de tip Militari-Chilia, pe costobocii de pe cursul mijlociu și superior al Nistrului, creatori ai culturii Lipița, și pe d.l. din Banat, Crișana și Maramureș, creatori ai culturii Sântana-Arad. 2. Adj. Care se referă la daci (1).Limba d. = limbă indo-europeană dispărută vorbită de daci.

Intrare: dac (adj.)
dac1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dac
  • dacul
  • dacu‑
  • da
  • daca
plural
  • daci
  • dacii
  • dace
  • dacele
genitiv-dativ singular
  • dac
  • dacului
  • dace
  • dacei
plural
  • daci
  • dacilor
  • dace
  • dacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dac (adj.)

  • 1. Care aparține Daciei sau dacilor, privitor la Dacia ori la daci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dacic get (adj.) getic 2 exemple
    exemple
    • Exploatarea aurului din minele dace s-a făcut din cele mai vechi timpuri. IST. R.P.R. 25.
      surse: DLRLC
    • Ciudat este acest ținut istoric al Hunedoarei, plin de munți de la o margine la alta, în mijlocul cărora regii daci și-au întemeiat vestita cetate. BOGZA, V. J. 35.
      surse: DLRLC

etimologie: