13 definiții pentru dabilă dabălă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

dabilă1 sf [At: (a. 1617) PANAITESCU, O. Ț. 254 / V: (reg) ~băl~, dea~[1] / Pl: ~le / E: nct.] 1 (Înv) Impozit. 2 (Înv) Bir. 3 (Înv) Monedă. 4 (Olt; Trs) Supărare. 5 (Mun) Pățanie. 6 (Reg) Nebunie. 7 (Îrg) Animal de povară foarte slab Vz mârțoagă. 8 (Pan) Persoană slabă. 9 (Înv) Schelet. 10 (Înv) Stârv.

  1. Varianta deabilă nu este consemnată cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

dabilă2 sf [At: DM / V: (reg) ~bul~, doa~, dob~ / Pl: ~le / E: mg debella] (Trs; Mol) 1 Persoană mare, grasă și leneșă, lipsită de inteligență. 2 Casă urâtă.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Învechit și arhaizant) Dare, bir, impozit. Satele să prindă și să deie în mîna oștenilor măriei-sale pe slujitorii păgîni care vor fi umblînd în țară după dabile, peșcheșuri și plocoane. SADOVEANU, N. P. 339. Biruri aruncă pe țară grele... Angării, dabile. BUDAI-DELEANU, Ț. 362.

dabilă f. 1. od. dare, impozit; 2. azi, mârțoagă. [Ung. DEBELLA; pentru raportul logic, cf. gloabă].

dábilă f., pl. e (ung. debella, femeĭe înaltă și slabă, cobilă. Cp. cu rablă și gloabă, „mîrțoagă” și „amendă”). Trans. (și dábălă) pl. ele. Schelet. Gloabă, mîrțoagă. Olt. Belea, necaz. Vechĭ. Bir (ca și gloabă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÁBILĂ s. v. belea, bir, bucluc, cadavru, corp, dandana, dare, gloabă, hoit, impozit, încurcătură, leș, mârțoagă, mortăciune, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, osatură, pacoste, pocinog, rău, schelet, sistem osos, stârv, supărare, trup.

dabilă s. v. BELEA. BIR. BUCLUC. CADAVRU. CORP. DANDANA. DARE. GLOABĂ. HOIT. IMPOZIT. ÎNCURCĂTURĂ. LEȘ. MÎRȚOAGĂ. MORTĂCIUNE. NĂPASTĂ. NEAJUNS NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. OSATURĂ. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SCHELET. SISTEM OSOS. STÎRV. SUPĂRARE. TRUP. erată


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dábilă, dabile, (dabdílă), s.f. – (reg.) 1. Namilă, animal mare, greoi. 2. (fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu, 1999: 210). – Din magh. debella „femeie înaltă și slabă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

dábilă, -e, (dabdílă). s.f. – Namilă, animal mare, greoi. (Fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu 1999: 210). – Din dăbălăza „a se bosumfla” (DER).

Intrare: dabilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dabilă
  • dabila
plural
  • dabile
  • dabilele
genitiv-dativ singular
  • dabile
  • dabilei
plural
  • dabile
  • dabilelor
vocativ singular
plural
dabălă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

dabilă dabălă

  • exemple
    • Satele să prindă și să deie în mîna oștenilor măriei-sale pe slujitorii păgîni care vor fi umblînd în țară după dabile, peșcheșuri și plocoane. SADOVEANU, N. P. 339.
      surse: DLRLC
    • Biruri aruncă pe țară grele... Angării, dabile. BUDAI-DELEANU, Ț. 362.
      surse: DLRLC

etimologie: