2 intrări

10 definiții

dăbălăzá [At: MAIOR, IST. 231 / V: ~lá (Pzi: dắbăl), ~lătá, debelá, dezăbălá, dezbă~, dobolozá / Pzi: ~zez / E: des- + zăbală] 1 vt (Reg; d. vite; c. i. buzele, urechile, capul) A lăsa (să atârne) în jos (de oboseală) Si: a se dăbălogi (1). 2 vt (Pan; d. oameni; c. i. pălăria) A pleoști. 3-4 vtr (Trs; d. plante) A (se) veșteji. 5 vr (Trs) A decădea din punct de vedere fizic Si: (reg) a se dăbălogi (2). 6 vr (Pex) A se deforma. 7 vr (Îrg; d. oameni) A se supăra. 8 vi (Pan; înv; d. sentimente, manifestări ale oamenilor; îf dăbăla) A scădea. 9 vr (Reg; îf dăbăla) A se rezuma.

DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-și lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Probabil din dăbălăzat.

DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Transilv., Mold.) 1. Tranz. (Despre animale; cu privire la cap, gură, urechi) A lăsa în jos, a lăsa să atîrne (de oboseală), a apleca, a pleoști. Calul... dăbălăză urechile, plecă capul la pămînt și rămase neclintit locului. MARIAN, O. II 166. 2. Refl. (Despre persoane) A slăbi, a se moleși.

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzá vb., ind. prez. 1 sg. dăbălăzéz, 3 sg. și pl. dăbălăzeáză

DĂBĂLĂZÁ vb. v. blegi, bosumfla, îmbufna, pleoști.

dăbălăzá (-zéz, -át), vb.1. (Refl., Trans) A se bosumfla. – 2. A slăbi, a da drumul. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. dălăbăză, dăbăla, dăbila, dăula, de(h)ula, decula. Origine expresivă. Primul sens indică prezența sl. lobŭza „buză”; dar tratamentul var. se explică numai printr-o interpretare expresivă (cf. Candrea, Scriban). După Cihac, II, 89, din sl. debĕlati, dificil din punct de vedere semantic. Philippide, Principii, 140, interpretează pe dăbălăzat ca deszălăba. REW 2941 (după Pușcariu) îl explică pe dăula prin lat. debilis; și Cihac, II, 93, interpretează var. trans. decula prin pol. kulawić „a șchiopăta”. Der. dăbălat, adj. (despre buze sau urechi; căzut; supărat; îmbufnat); dabilă (var. dabulă, dabălă), s. f. (gloabă, mîrțoagă; dare, bir; femeie rotofeie, durdulie), pentru a cărui evoluție semantică cf. gloabă; dăbilar, s. m. (perceptor, strîngător de dări). După Candrea și Scriban, dabilă s-ar explica prin mag. debella „femeie înaltă”. Graur, BL, II, 145, pleacă de la țig. dabul- „futuere”, și în BL, IV, 77, de la tc. dabul „femeie grasă”; ipoteză puțin probabilă, deoarece cuvîntul circulă numai în Mold. și Trans., unde împrumuturile din tc. sînt rare, și fiindcă nu ține seama de celelalte sensuri ale cuvîntului rom.

dăbălăzéz V. dezbălăzez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dăbălăzá vb. v. BLEGI. BOSUMFLA. ÎMBUFNA. PLEOȘTI.

Intrare: dăbălăza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăbălăza dăbălăzare dăbălăzat dăbălăzând singular plural
dăbălăzea dăbălăzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăbălăzez (să) dăbălăzez dăbălăzam dăbălăzai dăbălăzasem
a II-a (tu) dăbălăzezi (să) dăbălăzezi dăbălăzai dăbălăzași dăbălăzaseși
a III-a (el, ea) dăbălăzea (să) dăbălăzeze dăbălăza dăbălăză dăbălăzase
plural I (noi) dăbălăzăm (să) dăbălăzăm dăbălăzam dăbălăzarăm dăbălăzaserăm, dăbălăzasem*
a II-a (voi) dăbălăzați (să) dăbălăzați dăbălăzați dăbălăzarăți dăbălăzaserăți, dăbălăzaseți*
a III-a (ei, ele) dăbălăzea (să) dăbălăzeze dăbălăzau dăbălăza dăbălăzaseră
Intrare: dăbălăzare
dăbălăzare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dăbălăzare dăbălăzarea
plural dăbălăzări dăbălăzările
genitiv-dativ singular dăbălăzări dăbălăzării
plural dăbălăzări dăbălăzărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)