DĂBĂLĂZA, dăbălăzez, vb. I. (Transilv., Mold.) 1. Tranz. (Despre animale; cu privire la cap, gură, urechi) A lăsa în jos, a lăsa să atîrne (de oboseală), a apleca, a pleoști. Calul... dăbălăză urechile, plecă capul la pămînt și rămase neclintit locului. MARIAN, O. II 166. 2. Refl. (Despre persoane) A slăbi, a se moleși.