5 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri

cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

CUVÂNTÁRE s. v. discurs.

CUVÂNTÁRE ~ări f. Expunere oratorică făcută în fața unui public; discurs. /v. a cuvânta

cuvântare f. 1. fapta de a cuvânta; 2. efectul cuvântării, discurs.

CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

CUVÎNTÁ, cuvîntez, vb. I. (Mai ales arhaizant) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A vorbi, a spune, a grăi, a zice; a declara, a exprima. Simeon Bîrnovă... cuvântă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. ◊ (Determinat prin «din gură») Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. ◊ (Cu complement intern) Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. 2. Tranz. A ține un discurs; a recita. Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte (ca omul). Din lumea celor care nu cuvântă [titlu]. GÎRLEANU. Toate juvinele cuvântau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. – Prez. ind. și: cuvîntez (SADOVEANU, F. J. 43, ISPIRESCU, U. 15, TEODORESCU, P. P. 51), cuvînt (C. PETRESCU, C. V. 267).

CUVÎNTÁRE, cuvântări, s. f. 1. Vorbire în public, desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. 2. Spusă, vorbă; vorbire, conversație. Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144.

cuvântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvânteáză

cuvântá vb., ind. prez. 1 sg. cuvântéz, 3 sg. și pl. cuvânteáză

CUVÂNTÁ vb. v. afirma, declama, declara, mărturisi, recita, relata, rosti, spune, vorbi, zice.

CUVÂNTÁR s. v. dicționar, lexicon, vocabular.

A CUVÂNTÁ cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fața unui public. 2. intranz. A fi în stare să-și exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].

cuvîntáre f. Acțiunea de a cuvînta. Discurs. V. predică, conferență [!].

cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cuvântá vb. v. AFIRMA. DECLAMA. DECLARA. MĂRTURISI. RECITA. RELATA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.

Intrare: cuvânta (1 cuvântez)
cuvânta (1 cuvântez) verb grupa I conjugarea a II-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuvânta cuvântare cuvântat cuvântând singular plural
cuvântea cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuvântez (să) cuvântez cuvântam cuvântai cuvântasem
a II-a (tu) cuvântezi (să) cuvântezi cuvântai cuvântași cuvântaseși
a III-a (el, ea) cuvântea (să) cuvânteze cuvânta cuvântă cuvântase
plural I (noi) cuvântăm (să) cuvântăm cuvântam cuvântarăm cuvântaserăm, cuvântasem*
a II-a (voi) cuvântați (să) cuvântați cuvântați cuvântarăți cuvântaserăți, cuvântaseți*
a III-a (ei, ele) cuvântea (să) cuvânteze cuvântau cuvânta cuvântaseră
Intrare: cuvântare
cuvântare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuvântare cuvântarea
plural cuvântări cuvântările
genitiv-dativ singular cuvântări cuvântării
plural cuvântări cuvântărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cuvânta (1 cuvintez)
cuvânta (1 cuvintez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuvânta cuvântare cuvântat cuvântând singular plural
cuvintea cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuvintez (să) cuvintez cuvântam cuvântai cuvântasem
a II-a (tu) cuvintezi (să) cuvintezi cuvântai cuvântași cuvântaseși
a III-a (el, ea) cuvintea (să) cuvinteze cuvânta cuvântă cuvântase
plural I (noi) cuvântăm (să) cuvântăm cuvântam cuvântarăm cuvântaserăm, cuvântasem*
a II-a (voi) cuvântați (să) cuvântați cuvântați cuvântarăți cuvântaserăți, cuvântaseți*
a III-a (ei, ele) cuvintea (să) cuvinteze cuvântau cuvânta cuvântaseră
Intrare: cuvântar
cuvântar
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuvântar cuvântarul
plural cuvântare cuvântarele
genitiv-dativ singular cuvântar cuvântarului
plural cuvântare cuvântarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuvânta (1 cuvânt)
cuvânta (1 cuvânt) verb grupa I conjugarea I
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuvânta cuvântare cuvântat cuvântând singular plural
cuvântă cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuvânt (să) cuvânt cuvântam cuvântai cuvântasem
a II-a (tu) cuvânți (să) cuvânți cuvântai cuvântași cuvântaseși
a III-a (el, ea) cuvântă (să) cuvânte cuvânta cuvântă cuvântase
plural I (noi) cuvântăm (să) cuvântăm cuvântam cuvântarăm cuvântaserăm, cuvântasem*
a II-a (voi) cuvântați (să) cuvântați cuvântați cuvântarăți cuvântaserăți, cuvântaseți*
a III-a (ei, ele) cuvântă (să) cuvânte cuvântau cuvânta cuvântaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)