4 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cute2 sf [At: DOSOFTEI, PS. 173 / V: ~de / Pl:cuți/ E: ml cos, cotis] 1 Piatră de gresie folosită pentru ascuțit uneltele tăioase Si: acer. 2 Miezul apătos și cleios, având forma unei dungi, din pâinea necoaptă bine Si: clisă, slănină. 3 Albie naturală pe coasta unui deal Cf canal, șanț, ududui.

cute4 sf [At: I. CR. V, 152 / Pl: nct / E: nct] (Buc) Tutun de pipă din frunze întregi.

cute1 av [At: BELDIMAN, N. P. II 86 / E: nct] Câte.

cute3 sf [At: PAMFILE, J. II 327 / Pl: nct / E: nct] (Pop) Parte a cimpoiului făcută din soc și introdusă în carabă.

CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.

CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.

CÚTE, cute, s. f. Piatră de ascuțit instrumente tăioase (în special coasa); gresie. Moșneagul... scoase cutea... și începu să-și ascută coasa pe palmă. HOGAȘ, M. N. 71. Cosașii mergeau înainte... oprindu-se din cînd în cînd, ca să-și scoață cutea din teacă și să tragă cu ea de-a lungul coasei. SLAVICI, O. I 238. Ea scoase din fundul unei lăzi... o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21.

CÚTE ~ f. Bucată de rocă dură (piatră) folosită pentru ascuțit obiecte tăioase; gresie. /<lat. cos, cotis

cute f. piatră de ascuțit cuțitele. [Lat. COTEM].

cúte f. (lat. côs, côtis, cute; it. cote, pv. cot, vfr. couz, nfr. queux, queue. V. cuțit). Est. Gresie, peatră de ascuțit. V. arcer, brus, masat, tocilă.

cu sf [At: DA / Pl: ~te / E: bg кута] 1 Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte Si: creț2, fălci, încrețitură, pliu. 2 Urmă, dungă rămasă pe o țesătură, pe o hârtie etc, în locul unde au fost îndoite. 3 Încrețitură a scoarței pământului sub acțiunea forțelor tectonice. 4 Rid.

cuță1 sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~țe / E: nct] (Trs; mpl) Fâșie (de slănină).

cuță3 sf [At: ALECSANDRI, T. 435 / Pl: ~țe / E: cf cuțu] 1-4 Cățelușă (1-4).

cuță2 sf [At: REV. CRIT. III, 121 / Pl: ~țe / E: mg koca] (Mgm) Femeie guralivă, care duce vorba de colo colo Si: cuțurie Cf cață.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură adîncă într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, creț, fald. îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. ◊ (Poetic) Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. ◊ Fig. Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîsdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adine de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hîrtie în locul unde au fost îndoite. ◊ încrețitură, îndoitură a scoarței pămîntului. [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. 2. Zbîrcitură (în pielea de pe obraz). I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174.

CÚTĂ ~e f. 1) Îndoitură la un material textil sau la un obiect de îmbrăcăminte. 2) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); rid; zbârcitură; creț. 3) Încrețitură a scoarței pământești, apărută sub acțiunea forțelor tectonice. /<bulg. kuta

cută f. 1. îndoitură la postavuri; 2. sbârcitură; 3. fășie: ridiche în cute și felii. [Cf. serb. KUT, unghiu].

cuță f. fam. cățea: să fiu buhna, să fiu cuța AL. [V. cuțu].

cútă f., pl. e (cp. cu lat. cŭtis, pele moale. V. cuțit). Vest. Îndoitură, încrețitură la haĭne. Zbîrcitură pe pele. Felie în lungu fructuluĭ: o cută de pepene.

arată toate definițiile

Intrare: Cute
nume propriu (I3)
  • Cute
Intrare: cute
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cute
  • cutea
plural
  • cute
  • cutele
genitiv-dativ singular
  • cute
  • cutei
plural
  • cute
  • cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cu
  • cuta
plural
  • cute
  • cutele
genitiv-dativ singular
  • cute
  • cutei
plural
  • cute
  • cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuță
  • cuța
plural
  • cuțe
  • cuțele
genitiv-dativ singular
  • cuțe
  • cuței
plural
  • cuțe
  • cuțelor
vocativ singular
plural