4 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.

CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.

CÚTE, cute, s. f. Piatră de ascuțit instrumente tăioase {în special coasa); gresie. Moșneagul... scoase cutea... și începu să-și ascută coasa pe palmă. HOGAȘ, M. N. 71. Cosașii mergeau înainte... oprindu-se din cînd în cînd, ca să-și scoață cutea din teacă și să tragă cu ea de-a lungul coasei. SLAVICI, O. I 238. Ea scoase din fundul unei lăzi... o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21.

cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

CÚTE s. gresie, (reg.) arcer, (Ban.) brus. (~ pentru ascuțit coasa.)

cúte (cúte), s. f. – Piatră de ascuțit. – Megl. cuti. Lar. cos (Pușcariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; DAR) cf. it. cote (calabr. cute), sp. (Burgos) codón „piatră”, port. godo. Rezultatul rom. nu este normal: cōtem trebuia să dea *coate, ca floremfloare. Pare a se datora analogiei cu cuțit și ascuți.

CÚTE ~ f. Bucată de rocă dură (piatră) folosită pentru ascuțit obiecte tăioase; gresie. /<lat. cos, cotis

cúte3 s.f. (reg.) tutun făcut din frunze netăiate, pentru lulea.

cúte1 s.f. (reg.) 1. piatră de ascuțit coasa; gresie, piatră, arcer. 2. dunga din pâinea necoaptă; clisă. 3. canal pe coasta unui deal.

cúte2 s.f. (reg.) parte a cimpoiului, făcută din soc și vârâtă în carabă.

cute f. piatră de ascuțit cuțitele. [Lat. COTEM].

cúte f. (lat. côs, côtis, cute; it. cote, pv. cot, vfr. couz, nfr. queux, queue. V. cuțit). Est. Gresie, peatră [!] de ascuțit. V. arcer, brus, masat, tocilă.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură adîncă într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, creț, fald. îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. ◊ (Poetic) Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. ◊ Fig. Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîsdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adine de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hîrtie în locul unde au fost îndoite. ◊ încrețitură, îndoitură a scoarței pămîntului. [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. 2. Zbîrcitură (în pielea de pe obraz). I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174.

cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

CÚTĂ s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndoitură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.

cútă (cúte), s. f.1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

Intrare: cută
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cu cuta
plural cute cutele
genitiv-dativ singular cute cutei
plural cute cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cute
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cute cutea
plural cute cutele
genitiv-dativ singular cute cutei
plural cute cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuță
cuță
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuță cuța
plural cuțe cuțele
genitiv-dativ singular cuțe cuței
plural cuțe cuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cute
Cute