4 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cuta [At: I. P. VOITEȘTI, ap. DA / Pzi: ~tez / E: cută] 1 vt A încreți un material textil, a plia, a drapa. 2 vr (D. scoarța pământului) A suferi o cutare2 (2). 3 vr (D. piele, mai ales d. cea de pe obraz) A se rida. 4 vr (Pex; d. oameni) A îmbătrâni.

CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța Pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză

cutá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuteáză

CUTÁ vb. 1. v. plisa. 2. v. drapa. 3. (GEOL.) a (se) încreți. (Suprafața pământului s-a ~ în urma seismului.) 4. v. rida. 5. v. încreți.

A SE CUTÁ mă ~éz intranz. 1) (despre produse textile, confecții etc.) A face cute. 2) (despre scoarța terestră) A se deforma în cute sub acțiunea proceselor interne. 3) (despre piele, față etc.) A căpăta cute; a se încreți; a se zbârci; a se rida. /Din cută

A CUTÁ ~éz tranz. 1) (rochii, fuste, țesături) A înzestra cu cute; a plisa. 2) A face să se cuteze. /Din cută

cu sf [At: DA / Pl: ~te / E: bg кyтa] 1 Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte Si: creț2, fălci, încrețitură, pliu. 2 Urmă, dungă rămasă pe o țesătură, pe o hârtie etc, în locul unde au fost îndoite. 3 Încrețitură a scoarței pământului sub acțiunea forțelor tectonice. 4 Rid.

cuță1 sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~țe / E: nct] (Trs; mpl) Fâșie (de slănină).

cuță2 sf [At: REV. CRIT. III, 121 / Pl: ~țe / E: mg koca] (Mgm) Femeie guralivă, care duce vorba de colo colo Si: cuțurie Cf cață.

cuță3 sf [At: ALECSANDRI, T. 435 / Pl: ~țe / E: cf cuțu] 1-4 Cățelușă (1-4).

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură adîncă într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, creț, fald. îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. ◊ (Poetic) Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. ◊ Fig. Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîsdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adine de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hîrtie în locul unde au fost îndoite. ◊ încrețitură, îndoitură a scoarței pămîntului. [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. 2. Zbîrcitură (în pielea de pe obraz). I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174.

cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

CÚTĂ s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndoitură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.

cútă (cúte), s. f.1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

arată toate definițiile

Intrare: cută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cu cuta
plural cute cutele
genitiv-dativ singular cute cutei
plural cute cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuta cutare cutat cutând singular plural
cutea cutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cutez (să) cutez cutam cutai cutasem
a II-a (tu) cutezi (să) cutezi cutai cutași cutaseși
a III-a (el, ea) cutea (să) cuteze cuta cută cutase
plural I (noi) cutăm (să) cutăm cutam cutarăm cutaserăm, cutasem*
a II-a (voi) cutați (să) cutați cutați cutarăți cutaserăți, cutaseți*
a III-a (ei, ele) cutea (să) cuteze cutau cuta cutaseră
Intrare: cuță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuță cuța
plural cuțe cuțele
genitiv-dativ singular cuțe cuței
plural cuțe cuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cuța
Cuța nume propriu
nume propriu (I3)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)