4 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța Pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză

cutá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuteáză

CUTÁ vb. 1. v. plisa. 2. v. drapa. 3. (GEOL.) a (se) încreți. (Suprafața pământului s-a ~ în urma seismului.) 4. v. rida. 5. v. încreți.

A CUTÁ ~éz tranz. 1) (rochii, fuste, țesături) A înzestra cu cute; a plisa. 2) A face să se cuteze. /Din cută

A SE CUTÁ mă ~éz intranz. 1) (despre produse textile, confecții etc.) A face cute. 2) (despre scoarța terestră) A se deforma în cute sub acțiunea proceselor interne. 3) (despre piele, față etc.) A căpăta cute; a se încreți; a se zbârci; a se rida. /Din cută

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură adîncă într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, creț, fald. îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. ◊ (Poetic) Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. ◊ Fig. Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîsdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adine de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hîrtie în locul unde au fost îndoite. ◊ încrețitură, îndoitură a scoarței pămîntului. [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. 2. Zbîrcitură (în pielea de pe obraz). I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174.

cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

CÚTĂ s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndoitură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.

cútă (cúte), s. f.1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

CÚTĂ ~e f. 1) Îndoitură la un material textil sau la un obiect de îmbrăcăminte. 2) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); rid; zbârcitură; creț. 3) Încrețitură a scoarței pământești, apărută sub acțiunea forțelor tectonice. /<bulg. kuta

cuță2, cuțe, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie guralivă, purtătoare de vorbe rele; clevetitoare.

cuță1, cuțe, s.f. (reg.; mai ales la pl.) fâșii de slănină pentru afumat.

cută f. 1. îndoitură la postavuri; 2. sbârcitură; 3. fășie: ridiche în cute și felii. [Cf. serb. KUT, unghiu].

cuță f. fam. cățea: să fiu buhna, să fiu cuța AL. [V. cuțu].

Intrare: cută
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cu cuta
plural cute cutele
genitiv-dativ singular cute cutei
plural cute cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuta cutare cutat cutând singular plural
cutea cutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cutez (să) cutez cutam cutai cutasem
a II-a (tu) cutezi (să) cutezi cutai cutași cutaseși
a III-a (el, ea) cutea (să) cuteze cuta cută cutase
plural I (noi) cutăm (să) cutăm cutam cutarăm cutaserăm, cutasem*
a II-a (voi) cutați (să) cutați cutați cutarăți cutaserăți, cutaseți*
a III-a (ei, ele) cutea (să) cuteze cutau cuta cutaseră
Intrare: cuță
cuță
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuță cuța
plural cuțe cuțele
genitiv-dativ singular cuțe cuței
plural cuțe cuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cuța
Cuța
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)