CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

curpen sm [At: DOSOFTEI, PS. 271 / V: ~păn, ~ă sf ~pină sf (Pl: ~e, ~i) ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ns cf alb kurpen] 1 Mlădiță lungă a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. 2 Tulpină a unor plante târâtoare (cum este dovleacul). 3 (Pex) Ramură tânără și flexibilă. 4 (Îe) A se urca în ~i A se urca cu dificultate, cu schimbări multe de direcție, așa cum face curpenul de viță. 5 (Mol) Sfeșnic cu 12 brațe unde se pun lumânările înaintea catapetesmei. 6 (Mun) Numărul nouă în jocul de copii „pietricelele”. 7 (Bot; îc) ~-de-pădure (sau alb, negru) Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule Si: curpeniță (2) (Clematis vitalba). 8 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă din familia ranunculacee Si: curpeniță (1) (Clematis alpina). 9 (Bot; Trs; șîc ~-scurt) Clocoței (Clematis integrifolia). 10 (Bot; îc) ~-de-pădure Luminoasă (Clematis recta). 11 (Bot; îc) ~-alb Caprifoi (Lonicera caprifolium). 12 (Bot; îc) ~-alb, ~-de-munte Caprifoi (Lonicera xylosteum). 13 (Bot; îc) ~-tătăresc Plantă din familia caprifoliacee (Lonicera tartarica). 14 (Bot; îc) ~ină-de-pădure Lăcrămioare (Convallaria majalis). 15 (Bot; șîs ~-alb sau negru) Viță sălbatică (Vitis sylvestris). 16 (Bot; îc) ~-alb Muștar (Sinapis alba). 17 (Reg; îf ~ă) Varietate de oi provenite din încrucișarea țurcanei cu țigaia.

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altor plante agățătoare, care, crescînd, se încolăcește și se agață de alte plante, de araci etc.; (mai ales la pl.) tulpina unor plante tîrîtoare, ca dovleacul, pepenele etc.; lujer, vrej; p. ext. ramuri tinere, nuiele, joarde. Iată și căsuța albă! în mijlocul poienei stă veselă, împrejmuită de gardul înalt țesut de curpeni de iederă. SADOVEANU, P. 80. Mergeau acum prin pădure, pe de-a-ntregul, prin stufișuri, peste cioate și prin curpeni. GALACTION, O. I 300. Hățișurile, curpenii de aguridă, astupau cărările. VISSARION, B. 98. 2. (Transilv.) Arbust cu tulpina mlădioasă, agățătoare, noduroasă și ramificată, cu flori mari, violete sau albe (Clematis vitalba). – Variantă: (regional) curpăn (CAMILAR, N. I 395) s. m.

CURPEN ~i m. Tulpina unor plante târâtoare. ~ de bostan. ◊ ~ de cartofi tulpina aeriană a cartofului. /Cuv. autoht.

Curpen n. sat în jud. Gorjiu, însemnat pentru facerea pietrelor de moară.

curpen m. 1. curmeiu de viță sălbatică; 2. Bot. (de pădure) viță albă. [Albanez KULĬPĂR].

curfăn sm vz curpen

curmen sm vz curpen

curpăn sm vz curpen

curpănă sf vz curpen

curpenă sf vz curpen

curpene sm vz curpen

curpină sm vz curpen

CURPĂN s. m. v. curpen.

cúrpăn m., pl. enĭ (alb. kúlĭpăr, kúrpulĭ). Mold. Trans. Vrej, trunchĭ orĭ ramură de dovleac, de pepene saŭ de altă plantă tîrîtoare saŭ agățătoare. Curpăn de pădure, un fel de clematită. – Și curpen și curpene. V. covrag.

curpen s. m., pl. curpeni

curpen s. m., pl. curpeni

curpen s. m., pl. curpeni

curpen

curpen, -ni.

curpen (curpeni), s. m. – 1. Tulpină de plantă agățătoare, tulpină sarmentoasă. – 2. Nume dat mai multor plante agățătoare (Clematis vitalba; Clematis recta; Lonicera xylosteum; etc.). – Mr. curpan, curpăn. Origine incertă. Se consideră în general că provine din alb. kurpen, kuljpër (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Meyer 213; Philippide, II, 710; Pascu, II, 219; Rosetti, I, 115; DAR); însă nu se spune nimic despre originea cuvîntului albanez. Pe de altă parte, nu pare posibil să se facă abstracție de identitatea semantică și de asemănarea fonetică a acestui cuvînt cu curmei, care de asemenea s-a folosit probabil cu forma *curman, cf. rezultatul rut. kurmán. Este posibil ca ambele cuvinte să fie în legătură cu crîmpei „bucată, felie, capăt”, din al cărui consonantism primitiv par a fi rezultat ambele var.; cf. și curfan, var. din Trans. a lui curpen, și crînf, var. din Trans. a lui crîmpei. – Der. curpenos, adj. (sarmentos); curpeniș, s. n. (bălării, tufe); (în)curpeni, vb. (a înfășura, a răsuci); curpeniță, s. f. (varietate de clematită). Dacă presupunerea noastră este exactă, trebuie să deducem că alb. kurpen provine din rom. sau din mr.

CLEMATIS L., CURPEN, CLEMATIS, fam. Ranunculaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 400 specii, arbuști, plante erbacee sau semilemnoase, de obicei agățătoare, cca 10 m lungime. Frunze opuse, simple sau compuse, cu foliole lanceolate, cordiforme. înflorește vara-toamna. Flori hermafrodite, de mărimi, forme și culori diferite, rar dioice, solitare (stamine și cârpele numeroase, caliciul foarte decorativ prin culorile sale vii, simple, cu 4 sepale petaloide, uneori chiar 5-8), în cime sau panicule simple (în stea cu patru sau cinci brațe) sau duble. Fruct, achenă, cu stil lung, păros, în formă de coadă, persistent (Pl. 22, fig. 128, 129).

Clematis alpina (L.) Mill. (syn. Atragene alpina L.), « Curpen de munte ». Specie ce înflorește vara. Flori (4 sepale petaloide, la exterior păroase) liliachii, albe, albastre, violacee, mari (cca 5,5 cm diametru, campanulate, lung-pedunculate, solitare. Frunze de 2 ori trifoliate, cu foliole de 2,5 cm lungime, ovat-lanceolate, adînc-serate, acuminate, pe dos slab-pubescente. Arbust cu tulpină urcătoare (cca 2,5 m înălțime), ramificată, noduroasă. Cârpele ovale, păroase.

Clematis vitalba L., « Curpen de pădure ». Specie care înflorește vara. Flori (cca 2 cm diametru) albe, parfumate (corola lipsește, numeroase stamine, caliciul cu 4 sepale petaloide, oblonge) în panicule terminale și axilare. Fructe formate din numeroase achene plumoase. Frunze glabre, penate, cu 5 foliole, ovat-lanceolate, mai rar ovate, cu vîrf ascuțit, margini ușor lobate sau dințate. cu pețiol care se modifică în cîrcel. Planta urcătoare (cca 9,5 m înălțime).

Clematis x jackmanii Th. Moore (C. lanuginosa x viticella), « Curpen de grădină ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori (cca 14 cm diametru) lung-pedunculate, albe, roz, mov, albastre, violacee, purpurii, solitare sau cîte cca 5 pe ramuri scurte. Frunze simple sau de 2 ori trifoliate, tulpinale. Plantă urcătoare, cca 4,5 m înălțime.

CURPEN s. 1. v. vrej. 2. (Clematis vitalba) (reg.) luminoasă, viță-albă. 3. curpen de munte (Glematis alpina) = (reg.) curpeniță.

CURPEN s. (BOT.) 1. vrej, (reg.) beldie, covrag, funie, (prin Mold.) rug. (~ al plantelor tîrîtoare.) 2. (Clematis vitalba) (reg.) luminoasă, viță-albă. 3. curpen de munte (Clematis alpina) = (reg.) curpeniță.

cúrpen, curpeni, (curpăn), s.m. Mlădiță lungă de viță-de-vie sau altă plantă cățărătoare; vrej de dovleac sau de castravete. ■ (onom.) Curpan, Curpenar, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. kurpën, din i.-e. *kur-p- „a se învârti” (Russu, 1970: 153).

curpen, curpeni, (curpăn), s.m. – (bot.) Mlădiță lungă de viță-de-vie sau altă plantă cățărătoare; vrej de dovleac sau de castravete. ♦ (onom.) Curpan, Curpenar, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Cf. alb. kurpen (Densusianu, Pascu, Philippide, DA, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. kurpën, din i.-e. *kur-p- „a se învârti” (Russu, 1970: 153).

curpen, curpeni, (curpăn), s.m. – Mlădiță lungă de viță-de-vie sau altă plantă cățărătoare; vrej de dovleac sau de castravete. – Cuvânt autohton, cf. alb. kurpen, din i.-e. *kurep „a se învârti” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).