4 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus).

cucui3 vi [At: GREGORIAN, CL. 57 / Pzi: ~cui / E: ns cf cucăi] (Reg) 1 A ațipi. 2 A dormi.

cucui2 vi [At: PANN, P. V. III, 29 / Pzi: ~cui și ~esc / E: cucu] 1 (D. cuc) A cânta. 2 (Reg) A miorlăi. 3 (Reg) A necheza. 4 (Reg; d. gaiță) A zbiera.

cucui1 smn [At: ANON. CAR. / V: ~coi, cocoi, gugui, huhui / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: ml *cucullius (cucullus)] 1 Umflătură la cap ce apare când te lovești de un obiect tare Si: (Trs) bolfă, coc, cocor, cocoș, neoacă, motâlcă, țugui. 2 (La un obiect) Partea proeminentă Si: (reg) boț, dodoloț, gogoneț. 3 (Buc) Vârf. 4 (Reg; la păsări) Moț. 5 (Reg; la oameni) Moț. 6 (Ban) Vârf de deal. 7 (Ban) Deal cu vârf rotund, mai înalt decât dealurile din jur. 8 (Olt) Loc ridicat dintr-un dovleac păstrat iarna. 9 (Cu funcție adverbială) Cocoțat.

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene la capul păsărilor. – Lat. *cucullius (= cucullus).

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură, proeminență care se face la cap, provocată de lovirea cu un corp tare. V. contuziune. Cucuiul îi ieșise în frunte ca o nucă. CAMILAR, TEM. 96. Brațele... erau pline de vînătăi, capul plin de cucuie. PAS, Z. IV 114. Fugea greoi și cu palma stîngă se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitură. SADOVEANU, M. C. 17. 2. (Regional) Moț de pene la capul păsărilor. Pui, pui, pui, Vin la cușcă să te-ncui, Să-ți pun mîna pe cucui. SEVASTOS, N. 305.

CUCÚI ~ie n. 1) Umflătură care iese pe cap provocată de o lovitură. 2) Moț de pene pe capul unor păsări. [Sil. -cui] /<lat. cucullius

A CUCUÍ cúcuie intranz. (despre cuci) A scoate sunete înfundate, scurte și repetate; a face „cu-cu” [Sil. -cu-i] /Din cuc

cúcuĭ, a v. intr. V. cucăĭ.

2) cucúĭ și -ĭéz v. tr. (d. cucuĭ 1). Cocoț. V. refl. Țiganu se cucuĭase tocma’n capu meseĭ.

1) cucúĭ n., pl. ĭe (lat. cucullium saŭ cucullio = cucullus, cuculla, glugă, înrudit cu cucutium, un fel de glugă. De aicĭ maĭ vin: it. cocolla, fr. coule și cagoule, apoĭ ngr. kukúlĭ, sîrb. kúkulj și rus. kúkulĭ, glugă; înrudite maĭ sînt și: curculez, gurguĭ, pupuĭ, țuguĭ, glugă, cocoț, cocoașă, gogoașă, gogoloș, gogolesc ș. a. V. cuculion). Unflătură produsă pe cap de o lovitură. Moțu păsărilor.

cucuia1 vr [At: ANON. CAR. / Pzi: ~cui / E: cucuiat2] (Reg) 1 (Mai ales d. copii) A se cățăra. 2 (Fig; mai ales despre femeile tinere) A se împopoțona.

cucuia2 vi [At: VICIU, GL. / E: cf cucuța] (Trs) A umbla la urat în ajunul Crăciunului cu pițărăul.

cucuiu n. 1. umflătură în frunte dintr’o lovitură; l’a izbit în frunte de s’a făcut un cucuiu; 2. Mold. moț de pasăre. [Radicalul cuc din cucă, coș de sobă și deal, cucuiu, umflătură și moț, exprimă ceva ridicat și rotunjit, întocmai ca și forma-i paralelă coc (v. cocoloș)].

cúcăĭ și -ĭésc, a v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: Cucui
Cucui nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cucui
Intrare: cucui (s.n.)
cucui1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucui
  • cucuiul
  • cucuiu‑
plural
  • cucuie
  • cucuiele
genitiv-dativ singular
  • cucui
  • cucuiului
plural
  • cucuie
  • cucuielor
vocativ singular
plural
Intrare: cucui (vb.)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucui
  • cucuire
  • cucuit
  • cucuitu‑
  • cucuind
  • cucuindu‑
singular plural
  • cucuie
  • cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucui
(să)
  • cucui
  • cucuiam
  • cucuii
  • cucuisem
a II-a (tu)
  • cucui
(să)
  • cucui
  • cucuiai
  • cucuiși
  • cucuiseși
a III-a (el, ea)
  • cucuie
(să)
  • cucuie
  • cucuia
  • cucui
  • cucuise
plural I (noi)
  • cucuim
(să)
  • cucuim
  • cucuiam
  • cucuirăm
  • cucuiserăm
  • cucuisem
a II-a (voi)
  • cucuiți
(să)
  • cucuiți
  • cucuiați
  • cucuirăți
  • cucuiserăți
  • cucuiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucuie
(să)
  • cucuie
  • cucuiau
  • cucui
  • cucuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucui
  • cucuire
  • cucuit
  • cucuitu‑
  • cucuind
  • cucuindu‑
singular plural
  • cucuiește
  • cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucuiesc
(să)
  • cucuiesc
  • cucuiam
  • cucuii
  • cucuisem
a II-a (tu)
  • cucuiești
(să)
  • cucuiești
  • cucuiai
  • cucuiși
  • cucuiseși
a III-a (el, ea)
  • cucuiește
(să)
  • cucuiască
  • cucuia
  • cucui
  • cucuise
plural I (noi)
  • cucuim
(să)
  • cucuim
  • cucuiam
  • cucuirăm
  • cucuiserăm
  • cucuisem
a II-a (voi)
  • cucuiți
(să)
  • cucuiți
  • cucuiați
  • cucuirăți
  • cucuiserăți
  • cucuiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucuiesc
(să)
  • cucuiască
  • cucuiau
  • cucui
  • cucuiseră
Intrare: cucuia
verb (V104)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucuia
  • cucuiere
  • cucuiat
  • cucuiatu‑
  • cucuind
  • cucuindu‑
singular plural
  • cucuie
  • cucuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucui
(să)
  • cucui
  • cucuiam
  • cucuiai
  • cucuiasem
a II-a (tu)
  • cucui
(să)
  • cucui
  • cucuiai
  • cucuiași
  • cucuiaseși
a III-a (el, ea)
  • cucuie
(să)
  • cucuie
  • cucuia
  • cucuie
  • cucuiase
plural I (noi)
  • cucuiem
(să)
  • cucuiem
  • cucuiam
  • cucuiarăm
  • cucuiaserăm
  • cucuiasem
a II-a (voi)
  • cucuiați
(să)
  • cucuiați
  • cucuiați
  • cucuiarăți
  • cucuiaserăți
  • cucuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • cucuie
(să)
  • cucuie
  • cucuiau
  • cucuia
  • cucuiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cucui (s.n.)

  • 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare.
    exemple
    • Cucuiul îi ieșise în frunte ca o nucă. CAMILAR, TEM. 96.
      surse: DLRLC
    • Brațele... erau pline de vînătăi, capul plin de cucuie. PAS, Z. IV 114.
      surse: DLRLC
    • Fugea greoi și cu palma stîngă se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitură. SADOVEANU, M. C. 17.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Moț de pene pe cap la unele păsări.
    exemple
    • Pui, pui, pui, Vin la cușcă să te-ncui, Să-ți pun mîna pe cucui. SEVASTOS, N. 305.
      surse: DLRLC

etimologie: