opțiuni
  • info

3 intrări

28 de definiții

din care

Explicative DEX

CRONCĂIRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂIRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂIRE s. f. v. croncănire.

croncăire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăi] Croncănit.

CRONCĂI vb. IV v. croncăni.

CRONCĂI vb. IV v. croncăni.

CRONCĂI vb. IV v. croncăni.

CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăi vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăi vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNIRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăire s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂNIRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăire s. f.] – V. croncăni.

crăncăui[1] v vz croncăni

  1. Varianta menționată de definiția principală este crăncăni. — Ladislau Strifler

crâncăni vi vz croncăni

croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc1] A croncăni (1).

croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, ~câ~, ~co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.

croncănire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăni] Croncănit.

croncâni v vz croncăni

cronconi v vz croncăni

CLONCĂ(N)'I (-ănesc, -ăesc) vb. intr. 1 A face clonc ! a striga ca cloșca care va să clocească sau care-și chiamă puii: cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind (ISP.) 2 Mold. Trans. 👉 CRONCĂN'I.

CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăi (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconi (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.

CRONCĂNIRE, croncăniri, s. f. Croncănit. – Variantă: croncăire (SADOVEANU, B. 90) s. f.

CRONCONI vb. IV v. croncăni.

A CRONCĂNI ~esc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni

croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).

croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.

Ortografice DOOM

croncăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne/croncănește, 3 pl. croncăne/croncănesc, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne/să croncănească

croncănire s. f., g.-d. art. croncănirii; pl. croncăniri

croncăni (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne / croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne / să croncănească

croncănire s. f., g.-d. art. croncănirii; pl. croncăniri

croncăni vb., ind. prez. 3 sg. croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. croncănească

croncănire s. f., g.-d. art. croncănirii; pl. croncăniri

Sinonime

CRONCĂNIRE s. v. croncănit.

CRONCĂNIRE s. croncănit, croncănitură.

Regionalisme / arhaisme

croncăni, croncănesc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.

Intrare: croncăire
croncăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • croncăire
  • croncăirea
plural
  • croncăiri
  • croncăirile
genitiv-dativ singular
  • croncăiri
  • croncăirii
plural
  • croncăiri
  • croncăirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: croncăni
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăni
  • croncănire
  • croncănit
  • croncănitu‑
  • croncănind
  • croncănindu‑
 singular plural
  • croncăne
  • croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncăn
 (să)
  • croncăn
  • croncăneam
  • croncănii
  • croncănisem
a II-a (tu)
  • croncăni
 (să)
  • croncăni
  • croncăneai
  • croncăniși
  • croncăniseși
a III-a (el, ea)
  • croncăne
 (să)
  • croncăne
  • croncănea
  • croncăni
  • croncănise
plural I (noi)
  • croncănim
 (să)
  • croncănim
  • croncăneam
  • croncănirăm
  • croncăniserăm
  • croncănisem
a II-a (voi)
  • croncăniți
 (să)
  • croncăniți
  • croncăneați
  • croncănirăți
  • croncăniserăți
  • croncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • croncăne
 (să)
  • croncăne
  • croncăneau
  • croncăniră
  • croncăniseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăni
  • croncănire
  • croncănit
  • croncănitu‑
  • croncănind
  • croncănindu‑
 singular plural
  • croncănește
  • croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncănesc
 (să)
  • croncănesc
  • croncăneam
  • croncănii
  • croncănisem
a II-a (tu)
  • croncănești
 (să)
  • croncănești
  • croncăneai
  • croncăniși
  • croncăniseși
a III-a (el, ea)
  • croncănește
 (să)
  • croncănească
  • croncănea
  • croncăni
  • croncănise
plural I (noi)
  • croncănim
 (să)
  • croncănim
  • croncăneam
  • croncănirăm
  • croncăniserăm
  • croncănisem
a II-a (voi)
  • croncăniți
 (să)
  • croncăniți
  • croncăneați
  • croncănirăți
  • croncăniserăți
  • croncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • croncănesc
 (să)
  • croncănească
  • croncăneau
  • croncăniră
  • croncăniseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăi
  • croncăire
  • croncăit
  • croncăitu‑
  • croncăind
  • croncăindu‑
 singular plural
  • croncăiește
  • croncăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncăiesc
 (să)
  • croncăiesc
  • croncăiam
  • croncăii
  • croncăisem
a II-a (tu)
  • croncăiești
 (să)
  • croncăiești
  • croncăiai
  • croncăiși
  • croncăiseși
a III-a (el, ea)
  • croncăiește
 (să)
  • croncăiască
  • croncăia
  • croncăi
  • croncăise
plural I (noi)
  • croncăim
 (să)
  • croncăim
  • croncăiam
  • croncăirăm
  • croncăiserăm
  • croncăisem
a II-a (voi)
  • croncăiți
 (să)
  • croncăiți
  • croncăiați
  • croncăirăți
  • croncăiserăți
  • croncăiseți
a III-a (ei, ele)
  • croncăiesc
 (să)
  • croncăiască
  • croncăiau
  • croncăiră
  • croncăiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cronconi
  • cronconire
  • cronconit
  • cronconitu‑
  • cronconind
  • cronconindu‑
 singular plural
  • cronconește
  • cronconiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cronconesc
 (să)
  • cronconesc
  • cronconeam
  • cronconii
  • cronconisem
a II-a (tu)
  • cronconești
 (să)
  • cronconești
  • cronconeai
  • cronconiși
  • cronconiseși
a III-a (el, ea)
  • cronconește
 (să)
  • cronconească
  • cronconea
  • cronconi
  • cronconise
plural I (noi)
  • cronconim
 (să)
  • cronconim
  • cronconeam
  • cronconirăm
  • cronconiserăm
  • cronconisem
a II-a (voi)
  • cronconiți
 (să)
  • cronconiți
  • cronconeați
  • cronconirăți
  • cronconiserăți
  • cronconiseți
a III-a (ei, ele)
  • cronconesc
 (să)
  • cronconească
  • cronconeau
  • cronconiră
  • cronconiseră
crăncăui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
croncâni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
crâncăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: croncănire
croncănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • croncănire
  • croncănirea
plural
  • croncăniri
  • croncănirile
genitiv-dativ singular
  • croncăniri
  • croncănirii
plural
  • croncăniri
  • croncănirilor
vocativ singular —
plural —
croncăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • croncăire
  • croncăirea
plural
  • croncăiri
  • croncăirile
genitiv-dativ singular
  • croncăiri
  • croncăirii
plural
  • croncăiri
  • croncăirilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

croncăni, croncăn / croncăni, croncănescverb

  • 1. unipersonal (Despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. DLRLC
    • format_quote Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. DLRLC
    • format_quote în basme Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv rar Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. DLRLC
etimologie:
  • Cronc + -ăni. DEX '98 DEX '09

croncănire, croncănirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi croncăni DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.