CRITIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.

critic, ~ă [At: ȘINCAI, HR. II, 51/19 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat criticus, -a, -um, fr critique] 1 a Care demonstrează o evaluare atentă și o judecată pătrunzătoare (a unui fenomen, a unei activități, a unei opere literare, de artă etc.). 2 a Înclinat să critice. 3 a Preocupat de a examina și a evalua un fenomen, o activitate etc. 4 a Care anunță o criză, o schimbare (mai ales în rău). 5 a (Îs) Simptom ~ Care poate determina o criză, o schimbare (în bine și mai ales în rău) Si: decisiv, hotărâtor. 6 a Primejdios. 7 a (La copii; îs) Vârstă ~ă Vârsta trecerii de la copilărie la adolescență, când sunt expuși la schimbări fizice și de comportament. 8 a (Fiz; îs) Temperatură ~ă Temperatura deasupra căreia un gaz nu mai poate fi lichefiat. 9 a(Fiz; îs) Stare ~ă Stare a substanței, în care dispare deosebirea dintre fazele lichidă și gazoasă. 10 a (D. presiunea, volumul unei substanțe) Valoare la care o substanță e în stare critică (9). 11 a (Teh; înv; îs) Iuțeală ~ă Viteză până la care un lichid curge normal sau arborele unei mașini se mișcă normal. 12 a (Îs) Situație ~ă Situație foarte periculoasă pentru starea fizică, psihică, economică etc. a unei ființe sau a unui grup de ființe. 13 sm Persoană care examinează, interpretează și evaluează opere literare și artistice. 14 sm Persoană care critică. 15 a (Îs) Aparat ~ Totalitatea notelor, comentariilor etc. introduse la editarea unui text pentru a permite controlul modului de alcătuire a ediției. 16 a (Îs) Ediție ~ă Ediție a unui text însoțită de un aparat critic. 17 sf Analiză, evaluare a unor opere literare, artistice, a activității unor persoane sau colective. 18 sf (Îs) ~ă literară (și artistică) Ramură a literaturii care analizează, interpretează și evaluează fenomenul literar și artistic (contemporan). 19 sf (Îs) ~ă de text(e) Comentarii asupra formei și conținutului unui text. 20 sf (Îe) A fi sub orice ~ă A fi de o calitate foarte scăzută. 21 sf (Îe) A fi mai presus de orice ~ă A fi la un nivel foarte ridicat. 22 sf Articol, studiu, ansamblu de studii de critică (17). 23 sf Judecare severă a unei stări de lucruri sau acțiuni, prin evidențierea aspectelor negative.

CRITIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calitățile și defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.

CRITIC², -Ă, critici, -e, adj. 1. De critică, referitor la critică, în legătură cu critica. Artiștii sovietici ne-au arătat tovărășește și cu mult simț artistic și critic cum ne-am putea îmbogăți tematica, cum să ne inspirăm și mai adînc din arta noastră populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția. Ediție critică = ediție a unui text literar (mai ales clasic), în care textul științificește stabilit este însoțit de aparat critic. Realism critic v. realism. ♦ Care se ocupă de critică, folosește critica, este înclinat să critice. Atitudine critică. Privire critică. Dare de seamă critică. ▭ Adunările generale ale gospodăriilor colective au fost un bun prilej de a se face o analiză a muncii, de a examina în spirit critic și autocritic problemele și sarcinile principale care stau în fața gospodăriilor colective. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 6. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (de obicei în rău); care poate determina o schimbare decisivă (de obicei în rău). Simptom critic. Moment critic. Situație critică. ▭ Cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... [Petru cel Mare] nu primi nicidecum a da turcilor pre prințul Moldaviei. NEGRUZZI S. II 141. ◊ (Fiz.) Stare critică = starea unui corp în timpul în care el trece prin salt și în toată masa lui din lichid în gazos (sau invers) dispărînd complet limita dintre cele două faze. Temperatură critică = grad de temperatură caracteristic pentru fiecare gaz în parte și constituind limita de temperatură dedesubtul căreia el poate deveni lichid.

CRITIC¹, critici, s. m. Cunoscător în problemele de literatură sau de artă, care analizează și apreciază operele artistice cu scopul de a le lămuri publicului și de a da artei o orientare justă. Articolele lui Lenin sînt un exemplu pentru criticii și istoricii literari marxiști de pretutindeni în privința felului cum trebuie făcută valorificarea justă a clasicilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2702. Poporul, ale cărui exigențe cresc pe zi ce trece, este cel mai ascuțit critic de artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 3/3. Citise-ntîmplător un critic într-o revistă cunoscută o laudă exagerată. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 8.

CRITICĂ, critici, s. f. 1. Metodă de bază în acțiunea de educare a cadrelor partidului și a oamenilor muncii, constînd în dezvăluirea greșelilor și lipsurilor, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. Noi nu ne-am temut niciodată și nu ne vom teme să ne criticăm deschis pe noi și greșelile noastre în fața întregului partid. Forța bolșevismului rezidă propriu-zis tocmai în faptul că nu se teme de critică și că din critica lipsurilor sale își trage energia necesară mersului continuu înainte. STALIN, O. X 350. Critica și autocritica este o metodă specifică, socialistă, de scoatere la iveală și de binare a greutăților și contradicțiilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Critică de jos = critică pornită din mase cu scopul de a dezvălui lipsurile organelor de conducere și a contribui ca ele să fie lichidate. Cadrele de partid, organele și organizațiile partidului trebuie să plece cu atenție urechea la glasul maselor, să fie gata nu numai să învețe masele, ci să și învețe de la mase, să stimuleze critica de jos, să ducă o luptă necruțătoare împotriva celor care înăbușă critica. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. 2. (În mentalitatea de altădată) Dezvăluire, arătare (și judecare) a lipsurilor din acțiunile unor oameni sau a stărilor de lucruri dintr-o societate dată fără arătarea mijloacelor de îndreptare. Personajele operelor [lui L. Caragiale]... Întruchipează cea mai acerbă critică a regimului de exploatare, a caracterului odios și ridicol al parlamentarismului burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 278, 1/1. ◊ Expr. A fi sub orice critică = a fi la un nivel cu totul scăzut. A fi mai presus de orice critică = a fi la un nivel foarte ridicat. 3. Analiză care interpretează și apreciază operele artistice sau științifice. «Contribuții la critica economiei politice», de K. Marx. ♦ Articol, studiu, recenzie în care se face o asemenea analiză; totalitatea (sau majoritatea) unor astfel de articole. Critica a apreciat succesele noii noastre literaturi. ▭ Pretutindenea în Franța, Germania, Anglia s-au născut în veacul nostru niște școli literare pe care critica le cunoaște sub. felurite numiri. IONESCU-RION, C. 100. 4. (În expr.) Critică de text = comentarii și discuții asupra formei sau conținutului unui text.

CRITIC, -Ă adj. 1. De critică, privitor la critică. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, făcute de un editor la editarea unui text; ediție critică = ediție a unui text literar însoțit de aparat critic. ♦ Bazat pe critică, care folosește critica. 2. Referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critică (sau punct critic) = stare a unui fluid în care dispare diferența între starea lichidă și cea gazoasă. // s.m. Specialist în probleme de artă, care analizează, interpretează și apreciază opere de artă (pentru a le lămuri publicului și pentru a da artei o anumită orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – în stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

CRITICĂ s.f. I. Arta de a interpreta și aprecia operele artistice sau științifice. ◊ Critică de text = comentarii asupra formei și conținutului unui text. II. Metodă de educare constînd în scoaterea la iveală a greșelilor și lipsurilor și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].

CRITIC, -Ă I. adj. 1. referitor la critică. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text; ediție ~ă = ediție a unui text (clasic, vechi) însoțit de aparat critic. ◊ bazat pe critică, care folosește critica. 2. referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferența dintre starea lichidă și cea gazoasă. II. s. m. specialist în probleme de literatură și artă, care analizează, interpretează și apreciază operele create. III. s. f. 1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acțiunilor și creațiilor oamenilor. ♦ ~ă literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic; ~ă de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc. 2. apreciere (severă) a însușirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

critic-arbitru s. m. Critic ce joacă rol de arbitru ◊ „V.R. a adoptat poziția elegant detașată a istoricului literar, sau a criticului-arbitru, a cercetătorului care respectă faptele.” Luc. 8 XII 73 p. 6. ◊ „Publicul, sunt încredințat, ar urmări cu sufletul la gură prăbușirea lui Truman Capote de pe I pe XIII, derby-ul Faulkner – Hemingway, deciziile, întotdeauna contestabile ale criticilor-arbitri, faulturile comise de autorii «noului roman» asupra prozatorilor «clasici» sau «cartonașele roșii» atribuite, în semn de eliminare, scriitorilor care încalcă regula jocului.” Cont. 15 XI 74 p. 11 (din critic + arbitru)

critic-poet s. m. Critic care scrie sau are preocupări de poet ◊ „După cum nu vom putea confunda emoțiile și așteptările acestuia din urmă cu acelea ale profesionistului literar, mai mult sau mai puțin afirmat, ce se încearcă pentru prima oară într-un gen nou, cazul criticilor-poeți (sau măcar al redactorilor-poeți și al poeților-critici fiind parțial – cel mai des întâlnit).” Sc. 7 XI 73 p. 6. ◊ „Despre efemerul veșnic a vorbit criticul-poet Dan Hăulică.” Săpt. 21 VI 74 p. 7; v. și R.lit. 16 X 75 p. 16; v. și poet-critic (1971) (din critic + poet)

editor-critic s. m. Critic care conduce o editură ◊ „Așadar, nu editor-critic cu orice preț, ci un editor cultivat, onest și cu autoritate profesională în meseria pe care o exercită.” R.l. 15 VIII 77 p. 2 (din editor + critic)

poet-critic s. m. Poet care se ocupă și cu critica literară ◊ „Desigur, Florin Mugur are dreptate, opțiunea poetului-critic este mai strictă, mai severă decât a criticului-poet, și deci în mai mică măsură un produs al culturii.” Cont. 4 VI 71 p. 3. ◊ „Luzi intră în categoria marilor poeți-critici, în spiritul tradiției lui Valéry sau Machado.” R.lit. 6 III 75 p. 22; v. și critic-poet (din poet + critic)

CRITIC² ~ci m. Specialist care studiază, interpretează și apreciază operele de artă (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus

CRITIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de critică; propriu criticii. 2) Care conține critică. Articol ~. 3) Care este specific perioadelor de criză. Stare ~că. /<fr. critique, lat. criticus

CRITICĂ ~ci f. 1) Analiză conținând interpretarea și aprecierea operelor artistice sau științifice. 2) Dezvăluirea neajunsurilor și a greșelilor unor persoane sau instituții cu scopul de a le înlătura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scăzut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte înalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciază creația literară și artistică. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

critic a. 1. privitor la critică: cercetare critică; 2. pornit a censura: spirit critic; 3. Med. care anunță o criză; 4. fig. care prezintă pericole: situațiune critică. ║ m. cel ce judecă operele altuia: critic răuvoitor.

critică f. 1. arta de a cerceta și judeca operele altuia (cărți, scrieri de artă, etc.): critica studiază opera literară sau artistică, transportând’o în mediul unde s’a născut și reconstituind starea politică, socială și religioasă în care a fost produsă; 2. censură răutăcioasă sau severă.

*crític, -ă adj. (vgr. kritikós, d. kríno, judec). Relativ la critică: disertațiune critică. Căruia-ĭ place să critice, să analizeze: spirit critic. De criză, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecător al operelor de artă saŭ de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. ĭ. Arta, știința de a judeca în artă, în literatură: critică muzicală. Reprobare: șĭ-a atras critica tuturor.

critic² adv. (și: bolnavă critic, bolnavi critic)

critic¹ adj. m., pl. critici; f. critică, pl. critice

critic³ (persoană) s. m., pl. critici

critică s. f., g.-d. art. criticii; (observații) pl. critici

critic² (persoană) s. m., pl. critici

critic¹ adj. m., pl. critici; f. critică, pl. critice

critică s. f., g.-d. art. criticii; (observații) pl. critici

critic (persoană) s. m., pl. critici

critic adj. m., pl. critici; f. sg. critică, pl. critice

critică s. f., g.-d. art. criticii; (observații critice) pl. critici

critică (adj.), pl. critice

critică (subst.), pl. critici

critică, -ce.

CRITIC adj. 1. agitat, frământat, greu, tulbure, zbuciumat. (Vremuri ~.) 2. grav, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 3. v. combativ.

CRITICĂ s. obiecție, observație, rezervă, (rar) observare. (Are unele ~ după lectura romanului.)

CRITIC adj. 1. agitat, frămîntat, greu, tulbure, zbuciumat. (Vremuri ~.) 2. grav, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 3. combativ, polemic. (Ton ~.)

CRITICĂ s. obiecție, observație, rezervă, (rar) observare. (Are unele ~ după lectura romanului.)

Critic ≠ apreciativ, necritic

Critică ≠ laudă

CRITICĂ LITERARĂ (< fr. critique littéraire ; cf. lat. criticus, gr. kriticos, în stare de a judeca) Manifestare literară, cu multiple implicații științifice, urmărind studierea și valorificarea operelor literare. Activitatea critică a apărut odată cu literatura, din antichitate, cînd între critica literară și arta poetică nu existau limite precise. Termenul s-a afirmat după perioada Renașterii și mai ales din secolul al XVIII-lea, pînă în vremurile noastre. În evoluția ei, în strînsă legătură cu concepțiile estetice și cu dezvoltarea și însușirea creației literare concrete, la a cărei apreciere și îndrumare a participat, critica literară și-a schimbat metodele și chiar sarcinile de-a lungul secolelor. Astfel, în vremea Renașterii se manifestă critica filologică, cunoscută și sub numele de critică de text, iar în secolul al XVII-lea se afirmă critica normativă, care impunea spre imitație modelele literaturii antice și aplică, pornind de la Aristotel, un întreg sistem de norme artistice. Din secolul al XVIII-Iea, critica se orientează pe o altă cale, folosește o altă metodă și anume aceea care face din sentiment singurul criteriu de apreciere a literaturii și artei în genere. În secolul al XIX-lea asistăm la procesul de maturizare a criticii, maturizare care constă în principiul că opera literară este un produs al scriitorului și, ca atare, criticul trebuie să cunoască personalitatea scriitorului, raporturile acestuia cu epoca. O asemenea maturizare este reprezentată de activitatea și opera lui Saint-Beuve, care considera critica literară ca o „știință a spiritelor”. Cu H. Taine, activitatea de critică literară se îndreaptă spre critica explicativă, care stabilește că atît personalitatea scriitorului, cît și opera creată sînt produse ale societății, deci sînt în mod necesar și adînc determinate de factori – cum sînt mediul și momentul – prin cunoașterea și studierea cărora se poate explică opera literară, în mod științific. Mai tîrziu, critica este orientată spre relativism, absolutizînd subiectivismul criticului care participă la actul critic, ajungîndu-se în acest fel la critica impresionistă. În critica modernă se manifestă mai multe direcții ale criticii literare: critica de orientare lingvistică, critica existențialistă, formalismul organic, reprezentat de estetica lui Croce, critica tematică, critica totală etc. Filozofia marxist-leninistă a dus la o nouă orientare a criticii literare, denumită în mod curent „critica marxistă”. Critica marxistă, studiind operele literare de pe pozițiile militante ale clasei muncitoare, apare astfel ca o critică totală, științifică. Metodele criticii științifice sînt: descrierea și interpretarea operei literare, stabilind o ierarhie a valorilor și manifestîndu-se pe două planuri: acela al orientării și promovării creației literare, precum și acela al pregătirii și îndrumării actului de receptare a operei de către cititor. Ea contribuie la formarea gustului literar. Activitatea critică se manifestă și se concretizează prin următoarele forme: recenzia, articolul, cronica, studiul, eseul, monografia literară, micromonografia literară ș.a. (v.). Reprezentanți de seama ai criticii literare românești sînt socotiți Titu Maioreseu și C. Dobrogeanu-Gherea – creatorii criticii ca gen de sine stătător – E. Lovinescu, Mihail Dragomirescu, N. Iorga, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, T. Vianu, Perpessicius, M. Ralea, Șerban Cioculescu, Vl. Streinu ș.a. Critica literară individualizează opera respectivă, trecînd-o prin sensibilitatea și înțelegerea comentatorului. Cercetătorii atribuie criticii literare o întreită funcție: teoretică (observațiile, ca și analizele critice, devenite criterii de apreciere a fenomenului literar), practică (ea apărînd ca un îndrumător în arta scrisului) și socială (prin contribuția ei la formarea gustului și opiniei publice). În afară de critica literară, specializată și aplicată la studierea operelor individuale, mai există tot ca act critic și interpretările din cadrul istoriei literare, ceea ce înseamnă ca există o interferență între critica și istoria literaturii. „Critica și istoria literară sînt două momente din același proces. Nu poți fi critic fără perspectivă istorică, nu poți face istorie literară fără criteriu estetic, deci fără a fi critic.” (G. Călinescu, Istoria literaturii române. Prefață). „Critica nu este altceva, pe o latură, decît examenul luminat al literaturii.” (Adrian Marino, Introducere în critica literară).

NOUA CRITICĂ 1. Orientare în critica anglo-americană interbelică („New Criticism”) caracterizată printr-o mare atenție acordată analizei de text („close reading”), îndeosebi sub raport semantic. Reprezentanți: I.A. Richards, T.S. Eliot, W. Empston, Y. Winters ș.a. 2. Mișcare din literatura franceză de după al doilea război mondial („Nouvelle critique”), orientată spre valorizarea literaturii ca fapt de limbaj și și de comunicare, spre abordarea ei structurală, semiotică, fenomenologică, tematică, sociologică etc. Reprezentanți: M. Foucault, R. Barthes, J. Derrida, Tv. Todorov, J. Kristeva, Ph. Sollers, G. Genette, G. Poulet, J.-P. Richard ș.a. A fost contestată de susținătorii criticii universitare, lansoniene (R. Picard).