critica vt [At: I. GOLESCU, ap. DA / V: (Trs; înv) ~iza / Pzi: critic / E: fr critiquer] 1 A arăta, după o cercetare atentă, defectele unei lucrări științifice, literare, artistice etc. sau ale unei persoane ori acțiuni. 2 A examina și a evidenția (cu răutate) părțile slabe ale unei persoane, acțiuni etc. 3 A mustra. 4 A bârfi. 5 A blama. 6 A cârti.

CRITICÁ, critíc, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică opera înfăptuită sau persoana, gruparea, instituția care a înfăptuit-o) A scoate!a iveală lipsurile pentru ca, descoperind cauzele și indicînd mijloacele de îndreptare, să se ajungă la lichidarea greșelilor. Organizațiile de partid au datoria să analizeze periodic situația învățămîntului cadrelor din întreprinderea și instituția respectivă, să critice și să tragă la răspundere fără menajamente pe acei activiști care au o atitudine înapoiată față de studiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. ◊ Refl. Marx spunea că revoluția proletară se deosebește, printre altele, de oricare altă revoluție tocmai prin faptul că ea se critică singură și, criticîndu-se, se întărește. STALIN, O. X 345. 2. (În mentalitatea de altădată) A dezvălui lipsurile din acțiunile unor oameni, a arăta defectele unor stări de lucruri fără a indica mijloacele de îndreptare. Eminescu a criticat aspectele negative ale societății din timpul lui. ♦ A dezvălui cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe, defectele unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli. V. defăima, bîrfi. Lumea e rea, critică orice pas al unei fete. CONTEMPORANUL, VII 488. Îndată începu a o și critica [piesa de teatru]. NEGRUZZI, S. I 238. În loc să critici greșelile străine, în loc să rîzi de alții, mai bine rîzi de tine. ALEXANDRESCU, P. A. 93.

CRITICÁ vb. I. tr. A da la iveală greșelile, lipsurile (unei persoane, ale unei opere etc.), arătând cauzele și indicând mijloacele de remediere, de îndreptare. [P.i. crític. / < fr. critiquer, it. criticare].

CRITICÁ vb. tr. 1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare. 2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rău, a bârfi. (< fr. critiquer)

A CRITICÁ crític tranz. 1) (persoane, stări de lucru) A examina evidențiind defectele și cauzele apariției, indicând și mijloacele de înlăturare. 2) (opere de artă) A aprecia critic, subliniind valorile etice și artistice. 3) (persoane) A condamna cu răutate, inventând defecte și greșeli. /<fr. critiquer

criticà v. 1. a judeca: a aprecia o operă; 2. a vorbi de rău, a defăima: a critica faptele altuia.

CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.

critic, ~ă [At: ȘINCAI, HR. II, 51/19 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat criticus, -a, -um, fr critique] 1 a Care demonstrează o evaluare atentă și o judecată pătrunzătoare (a unui fenomen, a unei activități, a unei opere literare, de artă etc.). 2 a Înclinat să critice. 3 a Preocupat de a examina și a evalua un fenomen, o activitate etc. 4 a Care anunță o criză, o schimbare (mai ales în rău). 5 a (Îs) Simptom ~ Care poate determina o criză, o schimbare (în bine și mai ales în rău) Si: decisiv, hotărâtor. 6 a Primejdios. 7 a (La copii; îs) Vârstă ~ă Vârsta trecerii de la copilărie la adolescență, când sunt expuși la schimbări fizice și de comportament. 8 a (Fiz; îs) Temperatură ~ă Temperatura deasupra căreia un gaz nu mai poate fi lichefiat. 9 a(Fiz; îs) Stare ~ă Stare a substanței, în care dispare deosebirea dintre fazele lichidă și gazoasă. 10 a (D. presiunea, volumul unei substanțe) Valoare la care o substanță e în stare critică (9). 11 a (Teh; înv; îs) Iuțeală ~ă Viteză până la care un lichid curge normal sau arborele unei mașini se mișcă normal. 12 a (Îs) Situație ~ă Situație foarte periculoasă pentru starea fizică, psihică, economică etc. a unei ființe sau a unui grup de ființe. 13 sm Persoană care examinează, interpretează și evaluează opere literare și artistice. 14 sm Persoană care critică. 15 a (Îs) Aparat ~ Totalitatea notelor, comentariilor etc. introduse la editarea unui text pentru a permite controlul modului de alcătuire a ediției. 16 a (Îs) Ediție ~ă Ediție a unui text însoțită de un aparat critic. 17 sf Analiză, evaluare a unor opere literare, artistice, a activității unor persoane sau colective. 18 sf (Îs) ~ă literară (și artistică) Ramură a literaturii care analizează, interpretează și evaluează fenomenul literar și artistic (contemporan). 19 sf (Îs) ~ă de text(e) Comentarii asupra formei și conținutului unui text. 20 sf (Îe) A fi sub orice ~ă A fi de o calitate foarte scăzută. 21 sf (Îe) A fi mai presus de orice ~ă A fi la un nivel foarte ridicat. 22 sf Articol, studiu, ansamblu de studii de critică (17). 23 sf Judecare severă a unei stări de lucruri sau acțiuni, prin evidențierea aspectelor negative.

CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calitățile și defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.

CRÍTIC², -Ă, critici, -e, adj. 1. De critică, referitor la critică, în legătură cu critica. Artiștii sovietici ne-au arătat tovărășește și cu mult simț artistic și critic cum ne-am putea îmbogăți tematica, cum să ne inspirăm și mai adînc din arta noastră populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția. Ediție critică = ediție a unui text literar (mai ales clasic), în care textul științificește stabilit este însoțit de aparat critic. Realism critic v. realism. ♦ Care se ocupă de critică, folosește critica, este înclinat să critice. Atitudine critică. Privire critică. Dare de seamă critică. ▭ Adunările generale ale gospodăriilor colective au fost un bun prilej de a se face o analiză a muncii, de a examina în spirit critic și autocritic problemele și sarcinile principale care stau în fața gospodăriilor colective. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 6. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (de obicei în rău); care poate determina o schimbare decisivă (de obicei în rău). Simptom critic. Moment critic. Situație critică. ▭ Cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... [Petru cel Mare] nu primi nicidecum a da turcilor pre prințul Moldaviei. NEGRUZZI S. II 141. ◊ (Fiz.) Stare critică = starea unui corp în timpul în care el trece prin salt și în toată masa lui din lichid în gazos (sau invers) dispărînd complet limita dintre cele două faze. Temperatură critică = grad de temperatură caracteristic pentru fiecare gaz în parte și constituind limita de temperatură dedesubtul căreia el poate deveni lichid.

CRÍTICĂ, critici, s. f. 1. Metodă de bază în acțiunea de educare a cadrelor partidului și a oamenilor muncii, constînd în dezvăluirea greșelilor și lipsurilor, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. Noi nu ne-am temut niciodată și nu ne vom teme să ne criticăm deschis pe noi și greșelile noastre în fața întregului partid. Forța bolșevismului rezidă propriu-zis tocmai în faptul că nu se teme de critică și că din critica lipsurilor sale își trage energia necesară mersului continuu înainte. STALIN, O. X 350. Critica și autocritica este o metodă specifică, socialistă, de scoatere la iveală și de binare a greutăților și contradicțiilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Critică de jos = critică pornită din mase cu scopul de a dezvălui lipsurile organelor de conducere și a contribui ca ele să fie lichidate. Cadrele de partid, organele și organizațiile partidului trebuie să plece cu atenție urechea la glasul maselor, să fie gata nu numai să învețe masele, ci să și învețe de la mase, să stimuleze critica de jos, să ducă o luptă necruțătoare împotriva celor care înăbușă critica. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. 2. (În mentalitatea de altădată) Dezvăluire, arătare (și judecare) a lipsurilor din acțiunile unor oameni sau a stărilor de lucruri dintr-o societate dată fără arătarea mijloacelor de îndreptare. Personajele operelor [lui L. Caragiale]... Întruchipează cea mai acerbă critică a regimului de exploatare, a caracterului odios și ridicol al parlamentarismului burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 278, 1/1. ◊ Expr. A fi sub orice critică = a fi la un nivel cu totul scăzut. A fi mai presus de orice critică = a fi la un nivel foarte ridicat. 3. Analiză care interpretează și apreciază operele artistice sau științifice. «Contribuții la critica economiei politice», de K. Marx. ♦ Articol, studiu, recenzie în care se face o asemenea analiză; totalitatea (sau majoritatea) unor astfel de articole. Critica a apreciat succesele noii noastre literaturi. ▭ Pretutindenea în Franța, Germania, Anglia s-au născut în veacul nostru niște școli literare pe care critica le cunoaște sub. felurite numiri. IONESCU-RION, C. 100. 4. (În expr.) Critică de text = comentarii și discuții asupra formei sau conținutului unui text.

CRÍTIC, -Ă adj. 1. De critică, privitor la critică. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, făcute de un editor la editarea unui text; ediție critică = ediție a unui text literar însoțit de aparat critic. ♦ Bazat pe critică, care folosește critica. 2. Referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critică (sau punct critic) = stare a unui fluid în care dispare diferența între starea lichidă și cea gazoasă. // s.m. Specialist în probleme de artă, care analizează, interpretează și apreciază opere de artă (pentru a le lămuri publicului și pentru a da artei o anumită orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – în stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

CRÍTICĂ s.f. I. Arta de a interpreta și aprecia operele artistice sau științifice. ◊ Critică de text = comentarii asupra formei și conținutului unui text. II. Metodă de educare constând în scoaterea la iveală a greșelilor și lipsurilor și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].

CRÍTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la critică. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text; ediție ~ă = ediție a unui text (clasic, vechi) însoțit de aparat critic. ◊ bazat pe critică, care folosește critica. 2. referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferența dintre starea lichidă și cea gazoasă. II. s. m. specialist în probleme de literatură și artă, care analizează, interpretează și apreciază operele create. III. s. f. 1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acțiunilor și creațiilor oamenilor. ♦ ~ă literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic; ~ă de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc. 2. apreciere (severă) a însușirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

CRÍTIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de critică; propriu criticii. 2) Care conține critică. Articol ~. 3) Care este specific perioadelor de criză. Stare ~că. /<fr. critique, lat. criticus

CRÍTICĂ ~ci f. 1) Analiză conținând interpretarea și aprecierea operelor artistice sau științifice. 2) Dezvăluirea neajunsurilor și a greșelilor unor persoane sau instituții cu scopul de a le înlătura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scăzut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte înalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciază creația literară și artistică. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

critic a. 1. privitor la critică: cercetare critică; 2. pornit a censura: spirit critic; 3. Med. care anunță o criză; 4. fig. care prezintă pericole: situațiune critică. ║ m. cel ce judecă operele altuia: critic răuvoitor.

critică f. 1. arta de a cerceta și judeca operele altuia (cărți, scrieri de artă, etc.): critica studiază opera literară sau artistică, transportând’o în mediul unde s’a născut și reconstituind starea politică, socială și religioasă în care a fost produsă; 2. censură răutăcioasă sau severă.

*crític, -ă adj. (vgr. kritikós, d. kríno, judec). Relativ la critică: disertațiune critică. Căruia-ĭ place să critice, să analizeze: spirit critic. De criză, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecător al operelor de artă saŭ de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. ĭ. Arta, știința de a judeca în artă, în literatură: critică muzicală. Reprobare: șĭ-a atras critica tuturor.