Definiția cu ID-ul 914252:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CRITICA, critic, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică opera înfăptuită sau persoana, gruparea, instituția care a înfăptuit-o) A scoate la iveală lipsurile pentru ca, descoperind cauzele și indicînd mijloacele de îndreptare, să se ajungă la lichidarea greșelilor. Organizațiile de partid au datoria să analizeze periodic situația învățămîntului cadrelor din întreprinderea și instituția respectivă, să critice și să tragă la răspundere fără menajamente pe acei activiști care au o atitudine înapoiată față de studiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. ◊ Refl. Marx spunea că revoluția proletară se deosebește, printre altele, de oricare altă revoluție tocmai prin faptul că ea se critică singură și, criticîndu-se, se întărește. STALIN, O. X 345. 2. (În mentalitatea de altădată) A dezvălui lipsurile din acțiunile unor oameni, a arăta defectele unor stări de lucruri fără a indica mijloacele de îndreptare. Eminescu a criticat aspectele negative ale societății din timpul lui. ♦ A dezvălui cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe, defectele unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli. V. defăima, bîrfi. Lumea e rea, critică orice pas al unei fete. CONTEMPORANUL, VII 488. Îndată începu a o și critica [piesa de teatru]. NEGRUZZI, S. I 238. În loc să critici greșelile străine, în loc să rîzi de alții, mai bine rîzi de tine. ALEXANDRESCU, P. A. 93.