Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru crăciun, Crăciun   declinări

CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”.

CRĂCIÚN, crăciunuri, s. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Cristos. ♦ Moș Crăciun = personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”.

CRĂCIÚN, crăciunuri, s. n. Sărbătoare creștină amintind nașterea lui Hristos. Cînd veneau cele două ajunuri, cîte tteizeci-patruzeci de băieți fugeam înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la crăciun nechezam ca mînzii. CREANGĂ, A. 10. Frumos, mîndro, te-ai gătat, Verze-n cadă n-ai bagat; Și frumos te-ai mai încins, Porc pe crăciun n-ai ucis. ȘEZ. XII 153. ◊ Moș Crăciun = figură mitică, despre care copiii credeau, că le aduce daruri. E ziua lui Crăciun, Lui Moș Crăciun cel bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513.

Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri

Crăciún s. pr. n., pl. Crăciúnuri

CRĂCIÚN s. (BIS.) (înv.) născut. (În ziua de ~.)

Crăciún (crăciúnuri), s. n.1. Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Nașterea, și pe care preotul o aduce în casele credincioșilor. – 3. (S. m.) Personaj mitic, moș bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiția spaniolă. – Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvînt ca nume de botez și de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun. Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul eaă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, PetrusPetru și Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan. Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obține de la Diana, *zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnemCrăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”. Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljëlat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220). Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”. Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă. Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l'église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.

CRĂCIÚN ~uri n. 1) Sărbătoare creștină, simbolizând nașterea lui Isus Hristos. 2): Moș Crăciun personaj mitic despre care copiii cred că le aduce daruri în noaptea acestei sărbători. /<lat. creatio, ~onis

crăciun n. 1. sărbătoarea nașterii Domnului (25 Dec.); 2. fam. ciomag: că se va găsi vreunul să-ți dea minte cu crăciunul POP. [Origină necunoscută; pentru sensul 2, cf. arhanghel].

Crăcĭún și (Mold. și) Crecĭún n., pl. urĭ (d. lat. creátio, -ónis, creațiune, devenit neutru supt [!] infl. luĭ ajun [A. și O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Pușcaru]. D. rom vine bg. ceh. kračun, rut. kereun, krečun, ung. karácson. Cp. cu Născut). Sărbătoarea nașteriĭ luĭ Hristos (25-27 Decembre [!]), Moș Crăcĭun, în poveștĭ, un bătrîn cu barba albă, plin de zăpadă și sprijinit într´un toĭag și care aduce jucăriĭ copiilor. La Romani, în locul Crăcĭunuluĭ se sărbaŭ [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), ĭar la sfîrșitu anuluĭ ziŭa nașteriĭ zeilor. Abea în seculu al treilea, creștiniĭ gnosticĭ aŭ instituit sărbătoarea Bobotezeĭ (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a ținut loc și de Crăcĭun, cum se maĭ obișnuĭește și acuma pin [!] Galileĭa. În biserica Apusuluĭ, s´a primit ziŭa de 25 Decembre pentru a sărba nașterea luĭ Hristos în anu 354, ĭar în cea de Răsărit, la 386, după hotărîrea sfîntuluĭ Ion Gură-de-Aur. Ziŭa a fost luată de la păgînĭ, care-l sărbaŭ atuncĭ pe zeu soareluĭ. – Obiceĭu braduluĭ de Crăcĭun e luat de la vechiĭ Germanĭ și e păstrat de ceĭ noĭ pînă astăzĭ. În casa românească n´are ce să caute acest brad de Crăcĭun, că Româniĭ aŭ steaŭa, care se poate împodobi tot așa de frumos și nu se strică degeaba un brad.

DULCELE CRĂCIÚNULUI s. v. cârneleagă, harți.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRĂCIÚN s. (BIS.) (înv.) născút. (În ziua de ~.)

Crăciún, s.n. – 1. (rel.) Sărbătoare religioasă de factură creștină care aniversează nașterea lui Iisus Cristos (25 decembrie). ♦ În opinia cercetătorilor, la origine, sărbătorea aniversa nașterea lui Mithra (cult solar), iar “creștinismul primitiv nu serba acest eveniment; apărută întâi la creștinii egipteni, dar la 6 ianuarie (…), sărbătoarea numită Nașterea Domnului e fixată de Biserica romană, abia în pragul sec. al IV-lea, la 25 decembrie apoi preluată și de Biserica orientală. (…) Mutarea datei a fost o strategie a bisericii creștine pentru anihilarea cultului lui Mithra și, implicit, a Saturnaliilor. Mult timp apoi (la Vatican, până în sec. al XVIII-lea), 25 decembrie, a fost începutul anului eclesiastic, echivalent cu Anul Nou„ (Kernbach, 1989: 118). “În calendarul iulian, la 25 decembrie cădea solstițiu de iarnă și se spunea că este Nașterea Soarelui” (J. G. Frazer, cf. Kernbach). 2. (mit.) Crăciun, personaj mitic înfățișat ca un moș bun. “Divinitate mitofolclorică românească„ (Kernbach, 1989). “Semidivinitate arhaică sau semidivinitate creștinizată” (Vulcănescu, 1987: 329). “Este înfățișat printr-un strămoș de o vârstă nedeterminată, pe chipul căruia timpul a încremenit o fizionomie de mască milenară. Ca semidivinitate arhaică, decăzută din rangul și funcțiunea inițială de zeu gerontocrat, în perioada daco-romană a fost receptat și transformat în galeria de pseudosfinți tolerați de creștinismul primitiv, pentru că prin structura și funcțiunea lui nu tulbura, ci mai degrabă facilita înțelegerea noii religii în plină ascensiune social istorică„ (Vulcănescu, 1987). 3. Crăciunul cel mic, denumire dată sărbătorii de Anul Nou în satele din zona Codru. ♦ (top.) Crăciunești, loc. aparținând de com. Bocicoiu Mare (Valea Vișeului). ♦ (onom.) Crăciun, Crăciunaș, Crăciunescu, Crăciunica, nume de familie (780 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). Numele de Crăciun apare de 8 ori în Diplomele maramureșene (sec. XIV – XV), ca nume de nobil sau magistrat (Vișovan, 2007: 170). Un conducător local din satul Rohia (Lăpuș), pe numele Crăciun, ar fi organizat apărarea în fața invaziei tătare (Vișovan, 2008: 197). ♦ Atestat sec. XV (cf. Mihăilă, 1974). – Lat. creationem “procreație” (MDA); probabil din lat. creatio, -onis „naștere” (Densusianu, Graur, Rosetti, DEX); din lat. creatio „naștere” sau calatio „convocare” (Kernbach): “La romani funcționa tradiția convocării (calatio) de către preoți, la începutul lunii (zi-întâi), a enoriașilor, pentru comunicarea zilelor festive ale lunii în curs; la fel se proceda pentru alte sărbători speciale, cum erau ritualurile mithraice de la 25 decembrie„ (Kernbach, 1989: 118). “Termenul Crăciun, ca și termenii analogi slavi, cu etimon latin evident, își confirmă originea păgână și prin termenul albanez kërcum, inițial ”lemn, ciot, buturugă„, apoi “buturuga lui Crăciun”; mai multe popoare creștine practică datina de a pune pe foc, în seara de Crăciun, o buturugă ce trebuie să ardă toată noaptea„ (idem); “Nu poate fi nici cea mai mică îndoială că locul lui de baștină este domeniul etnic românesc care îl cunoaște, ca termen comun pentru toate dialectele și singurul existent pentru a designa nașterea lui Christ”. Probabil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983).

Crăciún, s.n. – 1. Sărbătoare religioasă de factură creștină, care aniversează nașterea lui Iisus Hristos (25 decembrie). La origine, sărbătoarea aniversa nașterea lui Mithra. 2. Personaj mitic înfățișat ca un moș bun. – Probabil din lat. creatio, -onis „naștere” (MDA); Probabil cuvânt autohton (Brâncuși 1983).

CRĂCIUN, Emil (1896-1976, n. Iași), medic român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Contribuții la studiul anatomiei patologice a diferitelor boli, la introducerea culturilor de țesuturi („metoda românească”).

CRĂCIUN, Ioachim (1898-1971, n. Dîrlos, jud. Sibiu), istoric și bibliolog român. Prof. univ. la Cluj. Teoretician și fondator al bibliologiei ca disciplină științifică în învățământul superior. Autor al unor importante bibliografii și biografii.

CRĂCIÚN (lat.) s. n. Sărbătoare creștină a nașterii lui Iisus Hristos; se celebrează la 25 dec., iar după stil vechi la 7 ian. ◊ Postul Crăciunului = unul dintre marile posturi de peste an care se ține de la 15 nov. la 24 dec. ◊ Pom. de C. = brad sau ramură mare de brad împodobită cu beteală, globuri, dulciuri, jucării și lumînări în ajunul C.Moș C. = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă jucării și dulciuri copiilor, în noaptea de C.

CRĂCIUN subst., personificat în folclor: Moș Crăciun. 1. – frecv. (Dm); ar. (Ant Ar);-escu; -el, -eni, -ești, -eii ss.; -oiu (Puc). Crăciuna b. (17 B III 495); f. (AO XVIII 124; P12 fila 33); – dobr. (RI XI 205); – cetatea Crăciunei. 2. Crăciunaș fam. mold. (CL; Buc.; 17 A II 256); ard. (Cat Braș 100); Crăciunu, Alba (Ard II 191). 3. + crap: Crăpciunești s. (Dm). 4. Probabil cu metateză: Răcăciuni s., din ung. Karacsony „Crăciun” 5. Născut, b. (Sb X 94) < Născutul, sinonim cu Crăciun.

dulcele crăciúnului s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

scáiul Crăciunului – Pom de Crăciun substituit cu un scai (Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu 1996).