2 intrări

6 definiții

CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen.

CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen.

CRÎNCENÁ vb. I v. încrîncena.

ÎNCRÎNCENÁ, pers. 3 încrâncenă, vb. I. Refl. (Despre ființe în general sau numai despre anumite părți ale corpului) A se contracta, a se înfiora (de frică, de scîrbă, de mînie). De cîte ori dascălul Pamfil cetește în gromovnic că iar are să fie zavistie mare și tăiere și războaie între împărați, mi se încrîncenă inima și n-am somn. SADOVEANU, F. J. 59. ◊ Tranz. Un nod greu îi încrîncenă grumazul. CAMILAR, T. 46. – Prez. ind. și: încrîncenez (DEȘLIU, M. 13). – Variante: crîncená (C. PETRESCU, Î. II 8), încrînciná (CREANGĂ, P. 77) vb. I.

!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză

crâncená vb., ind. prez. 3 sg. și pl. crânceneáză

Intrare: crâncena
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crâncena crâncenare crâncenat crâncenând singular plural
crâncenea crâncenați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crâncenez (să) crâncenez crâncenam crâncenai crâncenasem
a II-a (tu) crâncenezi (să) crâncenezi crâncenai crâncenași crâncenaseși
a III-a (el, ea) crâncenea (să) crânceneze crâncena crâncenă crâncenase
plural I (noi) crâncenăm (să) crâncenăm crâncenam crâncenarăm crâncenaserăm, crâncenasem*
a II-a (voi) crâncenați (să) crâncenați crâncenați crâncenarăți crâncenaserăți, crâncenaseți*
a III-a (ei, ele) crâncenea (să) crânceneze crâncenau crâncena crâncenaseră
Intrare: crâncenare
crâncenare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crâncenare crâncenarea
plural crâncenări crâncenările
genitiv-dativ singular crâncenări crâncenării
plural crâncenări crâncenărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)