COTLON, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan.

cotlon sn [At: I. IONESCU, P. 267 / V: cătlan, clătan, coclan, corlan, corl~, ~tclan, ~tclău, ~tlan, ~oană sf ~lună sf ~troc, ~trog, ~tron, ~trun, ~trună sf / Pl: ~oane / E: mg katlan] 1 (Îrg) Zid din pietre în formă de potcoavă care apără focul de vânt și pe care se pune cazanul la fiert. 2 Groapă în care se face focul, la adăpost de vânt. 3 (Spc; reg) Mic adăpost aproape de stână, unde se fierbe zerul. 4 (Reg) Cuptor în care se pune cazanul pentru fiert țuica. 5 (Reg) Cuptor pentru arderea cărămizilor. 6 (Pan) Firidă sub cuptorul vetrelor țărănești Si: (reg) cotruță. 7 (Pan) Firidă în zid Si: (reg) ocniță. 8 (Pan) Fereastră oarbă. 9 (Pan; Mol) Gaură în malul unui râu, sub pânza apei unde se ascund racii și peștii Si: copcă. 10 (Pan) Gaură pentru ascunzătoare Si: bortă. 11 (Pan) Peșteră mică. 12 (Pan) Scorbură. 13 (Pan) Vizuină. 14 (Spc) Gaură în care se adăpostesc liliecii. 15 (Spc) Galerie subterană în care se adăpostesc animale. 16 (Pex) Ascunziș. 17 (Pex) Ungher. 18 (Îvr) Unghi.

COTLON, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare simplă de pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan.

COTLON, cotloane, s. n. 1. Colț, loc ascuns, neumblat, ferit; ascunziș. V. ascunzătoare. Urletele răzășimii din sute de piepturi, din cotloanele satului, s-au învîrtejit în ploaie. SADOVEANU, F. J. 747. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele încet. SADOVEANU, O. III 658. [Pupăza] sărmana se vedea că se mistuise, de frica mea, prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, A. 53. ◊ Fig. Văd că nebunia înțelepților are mai multe cotloane decît a nebunilor. SADOVEANU, D. P. 19. 2. Construcție de zid, suport solid de fier și de tablă sau simplă înjghebare de pietre, pe care sa așază cazanul la fiert. Vrei să tîrăști muza poeziei și a istoriei pe taraba pescarului și pe cotlonul cuinii? ODOBESCU, S. I 463. 3. Firidă sub cuptorul vetrei țărănești. Coșul și cotlonul vetrei formau o pîlnie întoarsă. GALACTION, O. I 139. Afară-i noapte neagră; vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20. Purcelul ședea în culcuș, într-un cotlon sub vatră. CREANGĂ, P. 79. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. A sta pe cotlon = a lenevi, a trîndăvi. 4. (Rar) Adîncitură făcută în zid; firidă, ocniță. Îmbrăcămintea bună... a păturit-o cu grijă, potrivind-o în cotlonul lui de lîngă sobă. SADOVEANU, P. M. 73. 5. (Regional) Scobitură în malul unui rîu, de obicei sub nivelul apei. Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte și întortocheate de sălcii, bătrînul cunoștea cotloane de gîrle și albii părăsite. SADOVEANU, N. F. 27.

COTLON ~oane n. 1) Cuptor țărănesc de vară. 2) Adâncitură, special făcută în pereții caselor țărănești, care servește ca loc de păstrare a obiectelor de uz casnic; ocniță; cotruță. 3) Loc dosit; ascunziș. 4) Gaură în malul unui râu sub nivelul apei. 5) Scobitură orizontală săpată de oameni într-un mal de lut. /<ung. katlan

cotlon n. Mold. 1. înfundătură într’un munte, scorbură de copaciu, etc.; 2. pl. găuri la malurile unei ape sau în care se ascund racii; 3. una din cele două firide de sub cuptorul caselor țărănești: în cotlon torcea motanul EM. [Ung. KATLAN].

cotlón și (Olt.) cotrón n., pl. oane (ung. katlan, a. î.; ceh. kotel, căldare; pol. rus. kotlina, adîncătură, bîrlog; sîrb. kòtlovina, basin; bg. rus. kotlovina, vale închisă, d. got. katilê, lat. catillus, farfurie strachină. V. cotlesc, coclaŭ). Cuptor, loc scobit în pămînt orĭ făcut din cărămidă ca să cocĭ ceva. Cotruță supt vatră. Scobitură făcută de apă în malurĭ: cotloanele peștilor. Ascunzătoare: cotloanele hoților. V. bîrlog, crov, somină.

clătan sn vz cotlon

coclan sn vz cotlon

corlan sn vz cotlon

corlon sn vz cotlon corectat(ă)

cotclan sn vz cotlon

cotclău sn vz cotlon

cotlan sn vz cotlon

cotloană sf vz cotlon

cotlună sf vz cotlon

cotroc sn vz cotlon

cotrog sn vz cotlon

cotron sn vz cotlon

cotrun sf vz cotlon

cotrună sf vz cotlon

cotrón, V. cotlon.

cotlon (desp. co-tlon) s. n., pl. cotloane

cotlon (co-tlon) s. n., pl. cotloane

cotlon s. n. (sil. -tlon), pl. cotloane

cotlon (cotloane), s. n. – 1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. – 2. Nișă, firidă. – 3. Ascunzătoare, vizuină. – 4. Loc stîncos, stîncărie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, și ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s. n. (Olt., cămin), ca și de la coclauri, s. n. pl., cu sing. analogice coclaur și coclaur și coclaură (loc stîncos, creastă, țanc), care pare a proveni de la un sing. *coclău, var. de la cotlon 4 (după DAR, din mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din sl. *kotlavŭ). – Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta); cotloneală, s. f. (căutare, cercetare).

COTLON s. 1. v. ascunzătoare. 2. v. colț. 3. v. nișă.

COTLON s. 1. ascunzătoare, ascunziș, (rar) ascunzătură, (pop.) tainiță, (Mold.) taină, (înv.) ascuns, ascunsoare. (Și-a găsit cu greu un ~.) 2. colț, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (S-a retras într-un ~.) 3. adîncitură, firidă, intrînd, nișă, ocniță, scobitură, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-un ~.)