Definiția cu ID-ul 913578:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Colț, loc ascuns, neumblat, ferit; ascunziș. V. ascunzătoare. Urletele răzășimii din sute de piepturi, din cotloanele satului, s-au învîrtejit în ploaie. SADOVEANU, F. J. 747. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele încet. SADOVEANU, O. III 658. [Pupăza] sărmana se vedea că se mistuise, de frica mea, prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, A. 53. ◊ Fig. Văd că nebunia înțelepților are mai multe cotloane decît a nebunilor. SADOVEANU, D. P. 19. 2. Construcție de zid, suport solid de fier și de tablă sau simplă înjghebare de pietre, pe care sa așază cazanul la fiert. Vrei să tîrăști muza poeziei și a istoriei pe taraba pescarului și pe cotlonul cuinii? ODOBESCU, S. I 463. 3. Firidă sub cuptorul vetrei țărănești. Coșul și cotlonul vetrei formau o pîlnie întoarsă. GALACTION, O. 1139. Afară-i noapte neagră; vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20. Purcelul ședea în culcuș, într-un cotlon sub vatră. CREANGĂ, P. 79. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. A sta pe cotlon = a lenevi, a trîndăvi. 4. (Rar) Adîncitură făcută în zid; firidă, ocniță. Îmbrăcămintea bună... a păturit-o cu grijă, potrivind-o în cotlonul lui de lîngă sobă. SADOVEANU, P. M. 73. 5. (Regional) Scobitură în malul unui rîu, de obicei sub nivelul apei. Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte și întortocheate de sălcii, bătrînul cunoștea cotloane de gîrle și albii părăsite. SADOVEANU, N. F. 27.