3 intrări

15 definiții

COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTÓR, cotoare, s. n., (3) cotari, s. m. 1. Ramură, tulpină, lujer (mai ales la legume și la erbacee) care susține frunzele, fructul, florile. Cotorul verzei. Cotoarele ce au rămas din fin după ce s-au săturat animalele. ȘEZ. III 83. ♦ Partea de jos a unei tulpini. V. cioacă, ciot. Cotorul viței. ♦ (La mătură) Rest nefolositor. În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 144. 2. Parte, loc unde se leagă, unde se cos foile unui registru, ale unui caiet sau ale unei cărți. Pe cotorul cărții e imprimat numele autorului și titlul operei. ♦ Partea legată a unui chitanțier, a unui bonier etc. din care s-au rupt jumătățile detașabile care se dau celor interesați; partea foii care rămîne după predarea chitanței. La cotor rămîne numele celui care a primit chitanța. 3. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei cozi, a unei pene sau a unui fir de păr. Tras la față, cu niște cotori roșiatici de barbă, călărea împietrit. CAMILAR, N. II 74.

cotór s. n., pl. cotoáre

COTÓR s. 1. tulpină. 2. rădăcină, (reg.) măcău. (~ul cozii calului.) 3. (reg.) bute. (~ la penele de pasăre.) 4. coadă. (~ul măturii.) 5. matcă, (rar) sușă. (~ al unui chitanțier.) 6. v. cocean.

COTÓR s. v. cocean, mâner.

cotór (-oáre), s. n.1. Bucată, piesă sau parte care unește două obiecte: coadă, peduncul, pețiol, mîner etc. – 2. Parte unde se leagă sau cos filele unei cărți. – 3. Trunchi, tulpină, lujer. – 4. Ciot (de membru), mont. – 5. Ciot (de creangă). – 6. Mîner. – 7. Cocean, știulete. – 8. Rest, reziduu. – 9. Resturi de paie. – 10. (Arg.) Bani. Origine necunoscută, dar probabil expresivă: cf. cotrobăi. Celelalte ipoteze nu par probabile: din mag. kötö „legat zdravăn” (Cihac, II, 493); din lat. captorius (Candrea-Dens., 400); din lat. *coactorium „loc unde se îmbină două obiecte” (DAR); din sb. katarište „lance de drapel”) (Bogrea, Dacor., IV, 802). Sensul 10, după Graur 143, vine din țig. kotor „bucată” (cf. Besses 54); este însă mai probabil ca țig. să provină din rom., cu sensul de „bucată în general”, ceea ce nu exclude faptul de a fi intrat din nou în rom. cu sensul particular de „bani”. Der. cotoros, adj. (tare, dur); cotori, vb. (a lega vița de vie; a curăța de lăstari via; a jumuli o pasăre; a lovi, a bate); cotorit, s. n. (curățire de lăstari a viței); cotoreală, s. f. (cotorit; bătaie; furt); cotorai, s. m. (persoană care curăță lăstari); cotoraie, s. f. (pensetă de epilat; bunuri gospodărești, obiecte casnice); încotora, vb. (refl., a crește o plantă, a se dezvolta; a îmbina, a uni două obiecte; a trăi o pereche fără a se căsători, a trăi în concubinaj); cotoroi, vb. (a scruta, a iscodi); cotorosi, vb. (a scociorî, a căuta), pe care DAR îl explică prin mag. kotorázni, și care pare mai curînd rezultatul unei confuzii cu cotorosi „a scăpa de ceva”; cotreang, s. m. (tulpină de trestie care nu se dezvoltă normal); cotring, s. m. (ciorchine); cotrobol, s. m. (resturi).

COTÓR ~oáre n. 1) (la plante) Tulpină care susține frunzele, florile și fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul viței de vie. 3) (la chitanțiere) Parte rămasă după ruperea foilor detașabile. 4) (la cărți, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

cotor n. 1. partea plantei ce iese din pământ și scoate ramuri, frunze, flori și fructe; 2. mâner de cuțit mare, coadă de topor. [Origină necunoscută].

cotór n., pl. oare (var. din cătur). Trunchĭ de plantă maĭ mică: cotor de floarea soareluĭ, de cînepă. Registru cu cotor (după fr. régistre à souche), registru de chitanțe duple [!], una primitoruluĭ, și alta (care rămâne în registru ca un cotor) casieruluĭ.

coțór, coțóri, s.m. (reg.) cotoi, pisoi, motan, cotoșman, mârtan.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COTÓR s. 1. (BOT.) tuleu, tulpină, (reg.) béldie, (~ la plantele erbacee mari.) 2. rădăcină, (reg.) măcắu. (~ cozii calului.) 3. (reg.) búte. (~ la penele de pasăre.) 4. coadă. (~ măturii.) 5. matcă, (rar) súșă. (~ al unui chitanțier.) 6. (BOT.) cocean. (~ de măr.)

COTOR subst. 1. Cotora b., mold. (Dm); – munt. (17 B II 424); – Ioan, ard. (Met 180). 2. Cotoară, fam., 1680 (Paș); – Don (Met 290). 3. Cotore, vicar, ard.; – ar. (Cara 87); Colori s. (Mus); Coloroiu b. (Viciu 33); Cotoroaia s. 4. Cotoraș (Paș). 5. Cotorosul, Oprea (17 B I 349). 6. Cotorue t. (AO XIX 85); pt. sufix cf. coporîie.

Intrare: cotor
cotor (s.n.) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotor cotorul
plural cotoare cotoarele
genitiv-dativ singular cotor cotorului
plural cotoare cotoarelor
vocativ singular
plural
cotor (s.m.) substantiv masculin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotor cotorul
plural cotori cotorii
genitiv-dativ singular cotor cotorului
plural cotori cotorilor
vocativ singular
plural
Intrare: coțor
coțor
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: Cotor
Cotor

cotor

  • 1. substantiv neutru Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Cotorul verzei.
      surse: DLRLC
    • Cotoarele ce au rămas din fîn după ce s-au săturat animalele. ȘEZ. III 83.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Partea de jos a unei tulpini.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Cotorul viței.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Mijloc tare; cocean.
      surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: mâner
    • 1.3. Rest nefolositor dintr-un obiect uzat.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. familiar Mătură foarte uzată; rest nefolositor al măturii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 144.
        surse: DLRLC
  • 2. substantiv neutru Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Pe cotorul cărții e imprimat numele autorului și titlul operei.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • La cotor rămâne numele celui care a primit chitanța.
        surse: DLRLC
  • 3. substantiv masculin rar Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Tras la față, cu niște cotori roșiatici de barbă, călărea împietrit. CAMILAR, N. II 74.
      surse: DLRLC

etimologie: