4 intrări

Articole pe această temă:

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTÉI, cotei, s. m. Nume generic dat mai multor specii de cîini de talie. mică. Astea parcă-s niște cotei pc lîngă dulăul de Krupp. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Tot avutul din bordei Mi-e, pe vatră, un cotei. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. (Familiar) Departe coteiul de iepure = este diferență mare (între două lucruri). A umbla ca un cotei = a umbla fără rost.

cotéi1 (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéii

cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie

cotéi (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéii

cotéi (cotitură) s. n., pl. cotéie

cotéi (-i), s. m.1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).

COTÉI ~ m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. * A umbla ca un ~ a intra în voie la toți. /<sl. koteli

cotéĭ m., pl. tot așa (cp. cu germ. de jos koter, cîne [!] leneș; vsl. kotelĭ, pisică; rus. kot, motan, ung. kutyó, cățel; alb. kuta, cîne. V. și Dic. Altgerm. 41, și cp. cu cotoĭ, cotarlă, coteț, cocină, cuciu). Cîne mic de felu luĭ, cățel, boldeĭ. V. lupeĭ.

CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote.

CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte cu care cineva contribuie la formarea unui fond, la o cheltuială comună etc.; parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. ◊ (Economie) Cota bursei = a) nivelul cursului la bursă; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. 2. (ieșit din uz) Contribuție obligatorie pe care statul o impunea producătorilor și care consta în predarea unor cantități de produse dinainte stabilite la termenele și prețurile fixate de stat. ◊ Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 3. (Concr.) Loc pe un teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă; nivel la care se află un loc, o construcție etc. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 4. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 5. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote.

CÓTĂ, cote, s. f. 1. (Și în forma compusă cotă-parte) Parte cu care cineva contribuie la o cheltuială comună (v. contribuție) sau care revine cuiva în urma unei repartizări, împărțeli etc. (v. t a i n). Cotă de întreținere = sumă datorată de fiecare dintre colocatarii unui imobil pentru cheltuielile comune de întreținere. (În economia capitalistă) Cotă de beneficiu = parte din beneficiul unei întreprinderi repartizată unui acționar și care e proporțională cu numărul acțiunilor posedate. Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. Smulsese vînzătorului o gazetă proaspăt adusă cu trenul și căută lacom cota bursei. PETRESCU, A. 405. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă la un regim anumit; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. Stabilirea cotelor de venituri. 2. Contribuție obligatorie de produse agricole, alimentare, materii prime etc. proporțională cu suprafața cultivată și în raport cu categoria socială a producătorului (și care servește la formarea rezervelor de stat necesare asigurării hranei oamenilor muncii, nevoilor industriei și apărării țării). Trebuie ținut socoteală că venitul obținut de colectivist îi rămîne pe de-a-ntregul, deoarece cota de cereale datorată statului el o achită prin gospodăria colectivă, care reține și necesarul pentru hrana vitelor de muncă și semințele pentru anul următor. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 59. Cotele obligatorii se stabilesc astfel ca să creeze la țărani cointeresarea în lărgirea producției de mărfuri agricole alimentare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 84. Am adus acolo cotele de grîu în coșul carului. D. BOTEZ S. 88. 3. Altitudinea unui punct de teren față de nivelul mării; p. ext. numărul scris pe hartă sau pe plan care indică o altitudine; înălțime. V. altitudine. ♦ (Concretizat) Loc pe teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă. De-aici, de unde sînt la post, eu urmăresc Cum urcă-ncet, spre cota-nzăpezită, Șanțul în care ne aflăm de veghe. CAMIL PETRESCU, V. 65. Simion... capturase... cîteva sute de prizonieri la cotele cele mai încercate. C. PETRESCU, Î. II 106. Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare luat în mai multe puncte. Cotele apelor Dunării. 4. Semn în litere sau cifre indicînd locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar, într-un clasor etc. Volumul cu cota 164.

cótă s. f., g.-d. art. cótei; pl. cóte

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți

CÓTĂ s. 1. v. altitudine. 2. (MET.) nivel, (înv.) măsură. (~ele apelor Dunării.) 3. v. fixing. 4. cotă-parte = cotitate, (reg.) tain, (înv.) refenea. (Ce ~ îi revine?)

CÓTĂ1 s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună; parte cuvenită în urma unei împărțeli. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. 2. Altitudine a unui punct față de nivelul mării. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Distanța dintre un punct și un plan de referință. ♦ Dimensiune indicată pe un desen. 4. Semne în cifre și în litere care arată locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – în ce cantitate].

Intrare: cotă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular co cota
plural cote cotele
genitiv-dativ singular cote cotei
plural cote cotelor
vocativ singular
plural
Intrare: cotei (câine; ~)
cotei (câine; ~) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotei coteiul
plural cotei coteii
genitiv-dativ singular cotei coteiului
plural cotei coteilor
vocativ singular
plural
Intrare: cotei (cotitură; -e)
cotei (cotitură; -e) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotei coteiul
plural coteie coteiele
genitiv-dativ singular cotei coteiului
plural coteie coteielor
vocativ singular
plural
Intrare: cotă-parte
cotă-parte substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotă-parte cota-parte
plural cote-părți cotele-părți
genitiv-dativ singular cote-părți cotei-părți
plural cote-părți cotelor-părți
vocativ singular
plural