11 definiții pentru cotei (câine; ~)

COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTÉI, cotei, s. m. Nume generic dat mai multor specii de cîini de talie. mică. Astea parcă-s niște cotei pc lîngă dulăul de Krupp. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Tot avutul din bordei Mi-e, pe vatră, un cotei. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. (Familiar) Departe coteiul de iepure = este diferență mare (între două lucruri). A umbla ca un cotei = a umbla fără rost.

cotéi1 (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéii

cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie

cotéi (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéii

cotéi (-i), s. m.1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).

COTÉI ~ m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. ◊ A umbla ca un ~ a intra în voie la toți. /<sl. koteli

coteiu m. câine de vânat cu picioare foarte scurte [V. cotarlă].

cotéĭ m., pl. tot așa (cp. cu germ. de jos koter, cîne [!] leneș; vsl. kotelĭ, pisică; rus. kot, motan, ung. kutyó, cățel; alb. kuta, cîne. V. și Dic. Altgerm. 41, și cp. cu cotoĭ, cotarlă, coteț, cocină, cuciu). Cîne mic de felu luĭ, cățel, boldeĭ. V. lupeĭ.

Intrare: cotei (câine; ~)
cotei (câine; ~)
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotei coteiul
plural cotei coteii
genitiv-dativ singular cotei coteiului
plural cotei coteilor
vocativ singular
plural