cotcodaci i, sn vz cotcodac

cătcădăci v vz cotcodăci

cătcădăți v vz cotcodăci

câtcădăci vi vz cotcodăci

câtcădăci v vz cotcodăci

câtcădăți vi vz cotcodăci

codcodac i vz cotcodac corectat(ă)

codcodăci vi vz cotcodăci

cotcodac [At: ALECSANDRI, T. I. 346 / V: ~aci, cutcudaț / E: fo] 1 i Imită strigătul găinii care a ouat. 2 i Imită strigătul găinii speriate. 3 i (Rar) Imită strigătul cocoșului. 4 i (Rar) Imită strigătul altor păsări. 5 i (Olt; înv) Exprimă suipriza. 6 i (Olt; înv) Iată-mă. 7 sn Cotcodăcit¹ (3). 8 sim (Îf cutcudațu) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

cotcodăci vi [At: ALECSANDRI, T. 105 / V: (reg) cătcăd~, cătcădăți, câtcăd~, codc~, ~doci, cotcoi, cutcud~, cutcudăi / Pzi: ~ăcește / E: cotcodac] 1-2 (D. găini) A emite sunetul cotcodac (1-2) Si: (reg) a cotorozi (1-2). 3 (D. oameni) A trăncăni.

cotcodoci vi vz cotcodăci

cotcoi vi vz cotcodăci

cutcudaț i vz cotcodac

cutcudăci v vz cotcodăci

COTCODAC interj. (Uneori cu silaba întîi repetată) Onomatopee care imită strigătul scos de găină (de obicei) după ce a ouat. Găina începe de pe la poartă: cot, cot, cotcodac! CREANGĂ, P. 69.

COTCODĂCI, cotcodăcesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre găini) A scoate sunete caracteristice (mai ales după ce a ouat). Ograda e plină de păsări, găini, rațe, gîște; toate cotcodăcesc și măcăiesc, căci a venit gospodina. CAMILAR, TEM. 50. După vrun ceas de ședere, [găina] sare de pe cuibar, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. Aud cotcodăcind în podul grajdului! ALECSANDRI, T. I 385. Găina care cotcodăcește seara dimineața n-are ouă. ◊ (Rar, despre cocoși) Cocoșul cotcodăcește și cîrîie cînd prind a țîșni, trezite de sulițările răsăritului, rîndunicile de sub streșini. CAMILAR, TEM. 26 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost, a trăncăni, a pălăvrăgi. Milescu... cotcodăcea ca găinile. D. ZAMFIRESCU, R. 112. ◊ Tranz. Ei, nu mai cotcodăci aceleași lucruri, mă plictisești. CONTEMPORANUL, VII 500.

COTCODAC interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita strigătul găinii după ce s-a ouat). /Onomat.

A COTCODĂCI ~esc intranz. 1) (despre găini) A scoate sunete caracteristice speciei (după ce s-au ouat); a face „cotcodac-cotcodac”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. /Din cotcodac

codcodăcì v. V. cotcodăci. [Derivat din cotcodac!].

cotcodac! int. ce imită cântarea găinei când vrea să oue.

cotcodăcì v. a cânta (se zice de găină când vrea să ouă).

cotcodác, interj. care imitează vocea găiniĭ după ce a oŭat orĭ s’a speriat. V. cucurigu, cîr, pitpalac.

cotcodăcésc, a -í v. intr. (d. cotcodac și rudă cu vsl. sîrb. kokodakati, bg. kudkudákam, rus. kudákatĭ, rut. kudkudákati, ceh. kotkodákati; ung. kotkodácsolni și kokodácsolni; germ. gackern ș. a.). Fac „cotcodac”: găina cotcodăcește. Fig. Iron. Fac gură mereŭ, tot protestez: baba cotcodăcea. – Și cotcorogesc (Munt.).

cotcodăci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcește, 3 pl. cotcodăcesc, imperf. 3 sg. cotcodăcea; conj. prez. 3 să cotcodăcească

cotcodăci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcește, imperf. 3 sg. cotcodăcea; conj. prez. 3 să cotcodăcească

cotcodac interj.

cotcodăci vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcește, imperf. 3 sg. cotcodăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. cotcodăcească

cotcodac

COTCODĂCI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

COTCODĂCI vb. (reg.) a cotcorozi, a cotcozi. (Găina ~.)

COTCODĂCI vb. (reg.) a cotcorozi, a cotcozi. (Găina ~.)

cotcodăci vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

cotcodac interj. – Imită croncănitul găinii: clo clo clo. Creație expresivă, cf. bg. kutkudĕkam (Conev 54), sb. kakodakati, slov. kokodákati (Cihac, II, 67), ceh. kodkodákati, mag. kotkodá(cso)lni, formații verbale care coincid cu der. următor. – Der. cotcodăci (var. cotcodăci, cutcudăci, cotcorogi, etc.), vb. (a scoate sunete caracteristice găina); cotcodăceală, s. f. (strigătul scos de găină).