COTCODĂCI, cotcodăcesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre găini) A scoate sunete caracteristice (mai ales după ce a ouat). Ograda e plină de păsări, găini, rațe, gîște; toate cotcodăcesc și măcăiesc, căci a venit gospodina. CAMILAR, TEM. 50. După vrun ceas de ședere, [găina] sare de pe cuibar, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. Aud cotcodăcind în podul grajdului! ALECSANDRI, T. I 385. Găina care cotcodăcește seara dimineața n-are ouă. ◊ (Rar, despre cocoși) Cocoșul cotcodăcește și cîrîie cînd prind a țîșni, trezite de sulițările răsăritului, rîndunicile de sub streșini. CAMILAR, TEM. 26 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost, a trăncăni, a pălăvrăgi. Milescu... cotcodăcea ca găinile. D. ZAMFIRESCU, R. 112. ◊ Tranz. Ei, nu mai cotcodăci aceleași lucruri, mă plictisești. CONTEMPORANUL, VII 500.