cotarlă sf [At: ALECSANDRI, T. 657 / Pl: ~le / E: ns cf cotei] 1 (Reg) Pisică. 2 (Prt) Câine. 3 (Prt) Javră. 4 (Fig) Copil neastâmpărat. 5 (Fig) Om bătrân și rău.

COTARLĂ, cotarle, s. f. Cîine prost și leneș, javră, șarlă, potaie. Iar nepotu-meu să nu care cumva să facă popas aici. Să nu-și prăpădească vremea cu cotarla. SADOVEANU, N. F. 24. Țibă, Hormuz! na, Balan! nea, Zurzan! dați-vă-n lături, cotarle. CREANGĂ, P. 147.

COTARLĂ ~e f. fam. Câine jigărit care trezește milă și repulsie; potaie; javră; jigodie; jigăraie. /Orig. nec.

cotarlă f. fam. câine slab și urît. [Dintr’un primitiv cot, câine (cf. albanez kuta), de unde asemenea coteiu si cotiuhă)].

cotárlă (sud, est) și cotîrlă (est) f., pl. e (d. ung. kutya, cîne, cu sufixu -arlă, -îrlă; rut. kotîúga, cîne. V. coteĭ, cotoĭ, cucĭu, șarlă. Cp. și Dic. Altgerm. 41). Javră, potaĭe, cîne prost orĭ urît. – În Trans. cocearlă, pl. erle (Izv. Sept. 1923, 22). În Ĭal. și jarlă.

cotîrlă, V. cotarlă.

cotarlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotarlei; pl. cotarle

cotarlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotarlei; pl. cotarle

cotarlă s. f., g.-d. art. cotarlei; pl. cotarle

COTARLĂ subst. mold. 1. Cotărlă, mold. (Sd V 217); Cotîrla, Ioan, ard. (Met 160). 2. + -eciu: Cotărleci b. (16 B I 153). 3. Cf. Cotîrlețu, I., munt. (BCI VII 34); pentru acesta cf. Catîrleț, forma romînizată a tc. kidrelez, sărbătoare musulmană de primăvară ce corespunde s-tulul Gheorghe, nume aplicat de turci portului cu acest nume, din Deltă.

Cotîrl/a, -ețu v. Cotarlă 1, 3.

cotârlă, cotârle s. f. mitocan.

COTARLĂ s. v. javră.

COTARLĂ s. javră, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă.