14 definiții pentru potaie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.

POTÁIE, potăi, s. f. Câine slab, jigărit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.

POTÁIE, potăi, s. f. 1. Termen de dispreț pentru un cîine; javră, cotarlă. Una din potăi, îndîrjită de sosirea stăpînului său, se repezi în pornire turbată și năzui să apuce pe Pisicuța de bot. HOGAȘ, M. N. 187. Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului! zic în gîndul meu. N-am văzut de cînd sînt javră mai antipatică. CARAGIALE, O. II 267. Noi, frații tăi, potaie? O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. ALEXANDRESCU, P. 67. ♦ (Bar, pentru alte animale) Trage un foc... că trebuie să fie o potaie de lup! GALACTION, O. 108. 2. Haită de cîini sau de lupi. A început a viscoli și umblă dihăniile, potăi. SADOVEANU, O. I 352. Ți-am spus că nu mă tem nici de o potaie întreagă [de lupi]. CREANGĂ, P. 120. O potaie de cîni sta pe împrejurul parilor și privea cu poftă la acele capete sîngeroase. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Fig. Ienicerii, mult crîncenă potaie, Păzeau o tristă gloată de robi prinși în bătaie. ALECSANDRI, P. I 344. 3. Fig. Om de nimic, nesuferit; canalie. Potaia asta de mocan vă dă vin de pomană. STANCU, D. 133. Cine s-a bătut la Plevna, potaie? Tu, ori ăștia? SADOVEANU, O. VI 127.

POTÁIE ~ăi f. 1) Câine jigărit care trezește milă și repulsie. 2) fig. depr. Om de nimic; netrebnic. /Orig. nec.

potaie f. 1. haită: o potaie de lupi; 2. cățel: are potaia vrun dar? GR. AL.; 3. fam. om nesuferit. [Dintr’un primitiv pot, de origină necunoscută].

potáĭe f., pl. ăĭ (cp. cu sîrb. potaja, ascunzătoare, și rus. potálĭ, lustru înșelător). Haĭtă, ceată (de cînĭ, de lupĭ. În nord și „cîrd” de gîște ș. a.). Cov. Fam. Iron. Pojijie, suită: a venit cu toată potaĭa. Cotarlă, șarlă, javră, cîne prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)

potáie s. f., art. potáia, g.-d. art. potăii; pl. potăi, art. potăile (sil. -tă-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POTAIE s. cotarlă, javră, jigodie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de cîine.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

potáie (potắi), s. f.1. Cotarlă, javră, jigodie. – 2. Haită de lupi. – 3. Cățel. Origine necunoscută. Soluțiile propuse sînt insuficiente: din sl. tešti, teką „a fugi”, cu pref. po- (Cihac, II, 281); expresiv, cf. mayen. poutaud „broască” (Șeineanu, Chien, 326); dintr-o rădăcină pot-, necunoscută, cu suf. -aie (Pascu, Suf., 200); din sb. potaja „ascunzătoare”.

Intrare: potaie
substantiv feminin (F131)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potaie
  • potaia
plural
  • potăi
  • potăile
genitiv-dativ singular
  • potăi
  • potăii
plural
  • potăi
  • potăilor
vocativ singular
plural