COTAR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar.

cotar² sm [At: (a. 1806) IORGA, S. D. XV, 145 / V: ~ac / Pl: ~i / E: cot² + -ar] 1 (Înv) Persoană care măsoară cu cotul² (47) adâncimea butoaielor pentru a le determina capacitatea. 2 Slujbaș care verifica măsurătorile cu cotul² (41) ale mărfurilor vândute sau lungimea reglementară a cotului² (41). 3 (Ent) Omidă lunguiață și subțire, cenușie, care se deplasează îndoindu-se. 4 (îvp; îe) A merge ca un ~ A merge încet și gânditor.

cotar¹ sn [At: H VI, 3 / Pl: ~e / E: bg котар] (Reg) 1 Tinda stânei, unde stau scaunele pentru muls Si: arcaci, comarnic. 2 (Lpl) Ușile prin care ies oile din strungă, la muls.

COTAR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. (La pl.) Larvă a unor fluturi, cu mers caracteristic. – Cot + suf. -ar.

COTAR ~i m. Specie de fluturi ale căror omizi distrug pomii fructiferi. /cot + suf. ~ar

cotar m. 1. cel ce cotăreșțe vasele, butoaele; 2. cel ce supraveghează măsurătoarea cu cotul.

cotár m. (d. cot). Cel ce măsoară cu cotu capacitatea butoaĭelor. Munt. Un fel de omidă (chematobia brumata) care atacă maĭ ales pruniĭ și care se numește și măsurător din cauza mersuluĭ eĭ: se strînge și se întinde ca cum ar măsura cu cotu.

cotac⁴ sm vz cotar²

cotar¹ (înv.) s. m., pl. cotari

+cotar² (tinda stânei) s. n., (uși) pl. cotare

cotar s. m., pl. cotari

cotar s. m., pl. cotari

COTARI s. pl. (ENTOM.) pași (pl.). (~ sînt larvele unor fluturi.)

cotar (-re), s. n. – Loc de muls, în ogradă. Bg. kotar, sb. kótar „staul” (DAR). – Der. cotarcă, s. f. (hambar; coș), din sb., mag. kotarka; cotăriță, s. f. (Banat, coș), din sb. kotarica; cotîrlău, s. n. (nișă, firidă); cotîrleț, s. n. (ogradă). Cf. Skok 66.

cotar¹, cotare, s.n. (reg.) 1. tinda unei stâne de oi, unde stau scaunele pentru mulsul oilor; arcaci, comarnic. 2. (la pl.) ușile prin care ies oile din strungă la muls.

COTAR subst. 1° cel ce dă cu cotul; 2° omida. 1. Cotărescul, R. (AO VIII 314); Cotorești (ib.), prin as. < Cotărești, v. și Cotor. 2. Cotăran, Ioan, olt. (AO XIII 158).