cosar¹ sm [At: MARIAN, INS. 518 / V: ~iu / Pl: ~i / E: cosi + -ar] (Reg) 1-8 Cosaș (5-12).

cosar² sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: nct] (Orn) Lopătar (Platalca leucorodia).

cosár m. Un fel de bîtlan alb cu cĭocu ca lopata, numit și lopățică.

COȘAR¹, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.

cosariu sm vz cosar

coșar² sm [At: GOLOGAN, C. R. 101 / Pl: ~i / E: coș³ + -ar] 1-7 Persoană care face coșuri³ (1, 3,10-11,17,19, 21). 8-14 Vânzător de coșuri³ (1, 3,10-11,17,19). 15-20 Persoană care curăță coșurile³ (38-43) de funingine Si: hornar, (reg) cotrău, urloier. 21 Persoană care bagă snopii în mașina de treierat.

coșar¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 76 / V: ~ră sf (pl: ~șări) ~re sf ~riu (S și: ~șea~), ~șăr, ~șăre sf, ~șăriu, ~șer~, ~șere sf, ~șerie sf / Pl: ~re, (reg) ~ră, ~șăre, ~șere / E: vsl кошара] 1 Îngrăditură de nuiele, pentru adăpostul vitelor în timpul nopții Si: saia, țarc. 2 Grajd de nuiele. 3 Staul. 4 Strungă. 5 Coteț pentru porci. 6 Magazie pentru uscarea și păstrarea porumbului Si: coșarcă (6), cotarcă (1), grânar, hambar, pătul, porumbar. 7 Îngrăditură de nuiele, cu fundul mai mic, sprijinită pe un dreptunghi de drugi așezați pe trunchiuri groase de lemn, acoperit cu șindrilă sau stuf, în care se ține porumbul Si: coș³ (14), sâsâiac. 8 Șopron pentru păstrarea paielor. 9 Coș³ (17). 10 Leasă pentru uscat fructe Si: coș³ (31), loșniță, slaniță. 11 Coș³ (1) din papură, în care pescarii pun peștele prins. 12 (Pan; dep) Casă rudimentară, fără ferestre. 13 Locuință ciobănească. corectat(ă)

coșară² sf vz coșar¹

coșare sf vz coșar¹

coșariu sn vz coșar¹

coșăr sn vz coșar¹

coșăre sf vz coșar¹

coșăriu sn vz coșar¹

coșer¹ sn vz coșar¹

coșere sf vz coșar¹

coșerie sf vz coșar¹

coșeriu sm vz coșar¹

COȘAR¹, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.

COȘAR², coșare, s. n. 1. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vitelor (mai ales vaci, oi). Focuri de vreascuri sînt aprinse în vetre, fumul urcă încet din toate ogrăzile, vacile sînt mulse în coșare. BOGZA, C. O. 379. Veni acasă cu vacile și le băgă în coșar. ISPIRESCU, L. 231. Un coșar în care se adăposteau seara puține vite de hrană, ce pribegeau ziua pe malurile gîrlei. ODOBESCU, S. I 148. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pentru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, a paielor etc. Dac-or ieși la muncă să are pămînt ciocoiesc, după învoielile ciocoiului, să le puneți și ălora foc la paie, la coșare! DUMITRIU, B. F. 134. Toamna... darnică... Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare. ALECSANDRI, P. A. 155. Scutură Hambarele, Mătură Coșarele. TEODORESCU, P. P. 670. – Variantă: (Mold.) coșer (ALECSANDRI, P. P. 41) s. n.

COȘAR¹, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri de nuiele sau coșuri pentru căruțe.

COȘER s. n. v. coșar.

COȘAR² ~i m. Lucrător specializat în curățarea coșurilor de funingine. /coș + suf. ~ar

COȘAR¹ ~e n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; țarc. 2) Construcție cu pereții din nuiele împletite sau din scânduri bătute rar, pentru păstrarea porumbului în știuleți; pătul; porumbar; sâsâiac; leasă. /<bulg., sb. košara

COȘAR³ ~i m. Persoană care face coșuri. /coș + suf. ~ar

coșar m. cel ce curăță coșul unei sobe.

coșar n. 1. staul pentru vite și cai; 2. fig. casă proastă, fără ferestre, bordeiu. [Slav. KOȘARŬ].

coșer n. Mold. pătul de uscat sau de conservat fructe. [V. coșar].

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală.

1) coșár m. (d. coș; sîrb. košar, împletitor de coșurĭ. V. coș 2). Munt. Hornar, curățitor de coșurĭ, de hornurĭ.

coșér, V. coșar 2.

cosar (pasăre) s. m., pl. cosari

cosar (pasăre) s. m., pl. cosari

cosar (pasăre) s. m., pl. cosari

coșar² (hambar; lojniță) s. n., pl. coșare

coșar¹ (hornar) s. m., pl. coșari

coșar¹ (hornar) s. m., pl. coșari

coșar² (pătul) s. n., pl. coșare

coșar (pătul) s. n., pl. coșare

coșar (hornar) s. m., pl. coșari

coșar (-re), s. n. – 1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață.

COSAR s. v. căluț, cosaș, lopătar.

cosar s. v. CĂLUȚ. COSAȘ. LOPĂTAR.

COȘAR s. v. pătul.

COȘAR s. v. staul.

COȘAR s. hornar. (~ul curăță coșurile caselor.)

COȘER s. v. leasă.

coșar s. v. STAUL.

COȘAR s. pătul, porumbar, (reg.) magazin, (Mold. și Transilv.) coș, (Transilv.) coșarcă. (~ de porumb.)

COȘAR s. hornar. (~ curăță coșurile caselor.)

coșer s. v. LEASĂ.

coșar, coșare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor și al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul și păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loșniță, slaniță. 5. locuință ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.

coșár, coșare, s.n. 1. Hambar pentru depozitarea porumbului, construit din nuiele împletite, îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m, evazat în partea de sus, cu acoperiș de două sau patru ape, din draniță; coștei (specific în zona Chioar). 2. Țarc mic pentru oi (unde, de regulă, se țin oile șchioape). ■ (onom.) Coșar, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. košara „țarc, îngrăditură”, cf. bg., srb. košara „staul de nuiele” (DEX, DER, MDA).

coșar, coșare, s.n. – 1. Hambar construit din nuiele împletite (specific în zona Chioar); coștei. Servea pentru depozitarea porumbului. Este îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m, evazat în partea de sus. Deasupra, un acoperiș de două sau patru ape, din draniță. 2. Țarc mic pentru oi (unde, de regulă, se țin oile șchioape) (Papahagi, 1925; Budești). ♦ (onom.) Coșar, nume de familie (29 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. košara „țarc, îngrăditură”, cf. bg., srb. košara „staul de nuiele” (Scriban, DEX, DER, MDA).

coșar, -e, s.n. – Hambar construit din nuiele, îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m (specific în zona Chioar); coștei. – Din coș + -ar.