cosár¹ sm [At: MARIAN, INS. 518 / V: ~iu / Pl: ~i / E: cosi + -ar] (Reg) 1-8 Cosaș (5-12).

cosár² sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: nct] (Orn) Lopătar (Platalca leucorodia).

COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec.

COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec.

cosár (pasăre) s. m., pl. cosári

cosár (pasăre) s. m., pl. cosári

COSÁR s. v. căluț, cosaș, lopătar.

cosár m. Un fel de bîtlan alb cu cĭocu ca lopata, numit și lopățică.

coșar¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 76 / V: ~ră sf (pl: ~șări) ~re sf ~riu (S și: ~șea~), ~șăr, ~șăre sf, ~șăriu, ~șer~, ~șere sf, ~șerie sf / Pl: ~re, (reg) ~ră, ~șăre, ~șere / E: vsl кoшapa] 1 Îngrăditură de nuiele, pentru adăpostul vitelor în timpul nopții Si: saia, țarc. 2 Grajd de nuiele. 3 Staul. 4 Strungă. 5 Coteț pentru porci. 6 Magazie pentru uscarea și păstrarea porumbului Si: coșarcă (6), cotarcă (1), grânar, hambar, pătul, porumbar. 7 Îngrăditură de nuiele, cu fundul mai mic, sprijinită pe un dreptunghi de drugi așezați pe trunchiuri groase de lemn, acoperit cu șindrilă sau stuf, în care se ține porumbul Si: coș³ (14), sâsâiac. 8 Șopron pentru păstrarea paielor. 9 Coș³ (17). 10 Leasă pentru uscat fructe Si: coș³ (31), loșniță, slaniță. 11 Coș³ (1) din papură, în care pescarii pun peștele prins. 12 (Pan; dep) Casă rudimentară, fără ferestre. 13 Locuință ciobănească. corectată

coșár² sm [At: GOLOGAN, C. R. 101 / Pl: ~i / E: coș³ + -ar] 1-7 Persoană care face coșuri³ (1, 3,10-11,17,19, 21). 8-14 Vânzător de coșuri³ (1, 3,10-11,17,19). 15-20 Persoană care curăță coșurile³ (38-43) de funingine Si: hornar, (reg) cotrău, urloier. 21 Persoană care bagă snopii în mașina de treierat.

coșắr sn vz coșar¹

COȘÁR², coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile¹ (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri¹ (1, 5). – Coș¹ + suf. -ar.

COȘÁR¹, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.

COȘÁR², coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile¹ (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri¹ (1, 5). – Coș¹ + suf. -ar.

COȘÁR¹, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.

COȘÁR¹, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri de nuiele sau coșuri pentru căruțe.

COȘÁR², coșare, s. n. 1. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vitelor (mai ales vaci, oi). Focuri de vreascuri sînt aprinse în vetre, fumul urcă încet din toate ogrăzile, vacile sînt mulse în coșare. BOGZA, C. O. 379. Veni acasă cu vacile și le băgă în coșar. ISPIRESCU, L. 231. Un coșar în care se adăposteau seara puține vite de hrană, ce pribegeau ziua pe malurile gîrlei. ODOBESCU, S. I 148. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pentru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, a paielor etc. Dac-or ieși la muncă să are pămînt ciocoiesc, după învoielile ciocoiului, să le puneți și ălora foc la paie, la coșare! DUMITRIU, B. F. 134. Toamna... darnică... Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare. ALECSANDRI, P. A. 155. Scutură Hambarele, Mătură Coșarele. TEODORESCU, P. P. 670. – Variantă: (Mold.) coșér (ALECSANDRI, P. P. 41) s. n.

coșár¹ (hornar) s. m., pl. coșári

coșár² (pătul) s. n., pl. coșáre

coșár (hornar) s. m., pl. coșári