corói¹ sm [At: (a. 1575) MARDARIE, L. / V: ~rúi, curúi / Pl: ~ / E: mg karoli] 1 Pasărea răpitoare Corchneis tinnuncula, mică, cu pene cenușii pe cap și pe coadă, cu spinarea ruginie iar pieptul gălbui-roșcat cu stropi bruni, așezați în șiruri verticale Si: herete-roșu, închinătorul-mic, vânturel-mic, vetrușcăi. 2 Șoim (Falco). 3 Uliul păsărilor Si: uliu păsărar, ulișor (Accipiter uisus). 4 Pasărea Corvus corone Si: (reg) cioară-neagră. 5 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii Si: de-a urliganul. 6 (Pan; ent) Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 7 (Îvp) Poreclă dată țiganilor Si: cioară, cioroi.

coroí² vi [At: BIANU, ap. TDRG / Pzi: ~iésc / E: fo] 1 (Reg) (D. intestine) A chiorăi. 2 (D. curci) A bolborosi. 3 (D. porumbei) A gânguri.

CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly.

CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly.

CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, din familia falconidelor. V. uliu, șoim. (Ca emblemă) Fiecare turc avînd pe umeri sau pe cialma cîte o pisică, o maimuță sau un coroi. GHICA, S. 323. – Variante: corúi, curúi (ODOBESCU, S. I 133) s. m.

corói s. m., pl. corói, art. coróii

corói s. m., pl. corói, art. coróii

CORÓI s. v. uliu.

CORÓI s. v. coropișniță.

corói (corói), s. m. – Șoim (Falco nisus). – Var. corui, curui. Mag. karoly (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 493; DAR; Gáldi, Dict., 122). – Der. coroiat (var. Mold., coroietic), adj. (încovoiat, acvilin); coroia, vb. (a încovoia).

CORÓI ~ m. pop. Pasăre sedentară de pradă, de talie medie, cu cioc scurt, încovoiat, cu aripi lungi, cu gheare curbate, ascuțite, și cu coadă lungă în formă de furcă; șoim. [Sil. -roi] /<ung. karvaly

coroí, pers. 3 sg. córoie, vb. IV (reg.) 1. (despre mațe) a chiorăi, a ghiorăi. 2. (despre curci) a bolborosi, a grunguni.

coróĭ m., pl. tot așa (ung. karoly, karuly, karvoly, karvaly, ulĭ, d. vsl. bg. rus. kraguĭ, cuv. general slavic luat d. turc. geagataic karaghu, kyrghy, ulĭ, probabil înrudit cu rom. caragață. Bern. 1, 570). Est. Ulieș, un fel de ulĭ (accipiter nisus), pe care Turciĭ, odinioară, îl învățaŭ să prindă păsărĭ. – Munt. curuĭ, vechĭ coruĭ.

coroiu (curuiu) m. șoim care se învață de vânători a prinde prepelițe (Astur palumbarius): ducând câinii de sgardă și curuii de lănțușe OD. [Ung. KAROLY].

COROI s. (ORNIT.; Accipiter nisus) uliu, (pop.) păsărar, ulieș, ulișor, uliuț.

coroi s. v. COROPIȘNIȚĂ.

COROI subst. 1. Coroiu (Moț). 2. Corui (Ștef; Ard I 106); Coruia zis și Curuia (Tis); Coroia pitar (D Buc). 3. Corueiu fam. (Tec II). 4. Curuia (Sd XV 305); – fiul Mîinii, olt., 1693 (AO XI și XVIII 474; Sd VI 481); Curăia, olt. (Sd VII 4). Curuian (17 A I 149).

coroi, coroi s. m. polițist.