2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat prin corcire, amestecat. Au mai dat și de altă buruiană mare, corcită și cu niște frunze mari. SBIERA, P. 297.

CORCÍT adj. (BIOL.) amestecat, hibrid, încrucișat, (pop.) mistreț, (prin Ban.) mistricioi, (Olt,) mistrițat. (Rase ~.)

corcít, -ă adj. Născut dintr'o mamă de națiune orĭ de specie diferită de a tatăluĭ, ibrid [!], bastard (ca mulatriĭ și catîriĭ). Cuvînt corcit, cuv. compus din elemente provenite din doŭă limbĭ, ca: convĭețuĭesc, convorbesc, sociologie, bicicletă.

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.

CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.

corci (corcitură) s. m., pl. corci

corcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 sg. și pl. corceáscă

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

CORCÍ vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

A SE CORCÍ se ~éște intranz. (despre plante sau despre animale de diferite specii) A se încrucișa căpătând însușiri noi. /Din corci

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu].

corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez [!] ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s'a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni).

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.

Intrare: corci
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corci corcire corcit corcind singular plural
corcește corciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corcesc (să) corcesc corceam corcii corcisem
a II-a (tu) corcești (să) corcești corceai corciși corciseși
a III-a (el, ea) corcește (să) corcească corcea corci corcise
plural I (noi) corcim (să) corcim corceam corcirăm corciserăm, corcisem*
a II-a (voi) corciți (să) corciți corceați corcirăți corciserăți, corciseți*
a III-a (ei, ele) corcesc (să) corcească corceau corci corciseră
Intrare: corcit
corcit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corcit corcitul corci corcita
plural corciți corciții corcite corcitele
genitiv-dativ singular corcit corcitului corcite corcitei
plural corciți corciților corcite corcitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)