2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

corcít1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: corci2] 1 Corcire (1). 2 Corcire (2).

corcít2, ~ă a [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: curc~ / Pl: ~iți, ~e / E: corci2] 1 Amestecat prin împerechere. 2 Alterat prin amestec cu alte rase Si: corcioman (1). 2 Rezultat prin încrucișarea a două soiuri diferite Si: corciu (1).

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.

CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat prin corcire, amestecat. Au mai dat și de altă buruiană mare, corcită și cu niște frunze mari. SBIERA, P. 297.

CORCÍT adj. (BIOL.) amestecat, hibrid, încrucișat, (pop.) mistreț, (prin Ban.) mistricioi, (Olt,) mistrițat. (Rase ~.)

corcít, -ă adj. Născut dintr’o mamă de națiune orĭ de specie diferită de a tatăluĭ, ibrid, bastard (ca mulatriĭ și catîriĭ). Cuvînt corcit, cuv. compus din elemente provenite din doŭă limbĭ, ca: convĭețuĭesc, convorbesc, sociologie, bicicletă.

corcí2 vtr [At: RETEGANUL, ap. CADE / V: curcí / Pzi: ~césc / E: corci1] 1-2 (D. plante, animale) A (se) încrucișa. 3-4 (Prt) A (se) altera caracterul rasei prin împerechere nepotrivită. 5-6 (Prt) A (se) strica puritatea etnică prin amestec cu elemente străine.

córci1 sm [At: DEX2 / Pl: ~ / E: mg korcs] (Reg) Corcitură.

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.

CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.

corci (corcitură) s. m., pl. corci

corcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 sg. și pl. corceáscă

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

CORCÍ vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

A SE CORCÍ se ~éște intranz. (despre plante sau despre animale de diferite specii) A se încrucișa căpătând însușiri noi. /Din corci

arată toate definițiile

Intrare: corci
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corci corcire corcit corcind singular plural
corcește corciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corcesc (să) corcesc corceam corcii corcisem
a II-a (tu) corcești (să) corcești corceai corciși corciseși
a III-a (el, ea) corcește (să) corcească corcea corci corcise
plural I (noi) corcim (să) corcim corceam corcirăm corciserăm, corcisem*
a II-a (voi) corciți (să) corciți corceați corcirăți corciserăți, corciseți*
a III-a (ei, ele) corcesc (să) corcească corceau corci corciseră
Intrare: corcit
corcit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corcit corcitul corci corcita
plural corciți corciții corcite corcitele
genitiv-dativ singular corcit corcitului corcite corcitei
plural corciți corciților corcite corcitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)