CORCI², corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci¹.

corci¹ sm [At: DEX² / Pl: ~ / E: mg korcs] (Reg) Corcitură.

corci² vtr [At: RETEGANUL, ap. CADE / V: curci / Pzi: ~cesc / E: corci¹] 1-2 (D. plante, animale) A (se) încrucișa. 3-4 (Prt) A (se) altera caracterul rasei prin împerechere nepotrivită. 5-6 (Prt) A (se) strica puritatea etnică prin amestec cu elemente străine.

CORCI², corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci¹.

CORCI², corcesc, vb. IV. Refl. (Despre două plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca.

CORCI¹, corci, s. m. (Regional) Corcitură. Cîinele meu se vede că-i corci de lup. CONTEMPORANUL, VII_II 2.

A SE CORCI se ~ește intranz. (despre plante sau despre animale de diferite specii) A se încrucișa căpătând însușiri noi. /Din corci

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu].

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.

curci v vz corci

corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s’a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni).

curcésc, -citúră, V. corc-.

corci² (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci, art. corcii

corci¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, 3 sg. corcește, imperf. 1 corceam; conj. prez. 1 sg. să corcesc, 3 să corcească

corci² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, imperf. 3 sg. corcea; conj. prez. 3 să corcească

corci¹ (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci

corci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, imperf. 3 sg. corcea; conj. prez. 3 sg. și pl. corcească

corci (corcitură) s. m., pl. corci

corci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

corci (-oarce), adj. – 1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).

CORCI vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

CORCI vb. a se amesteca, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

corci s. v. BASTARD. CORCITURĂ. METIS. TUFĂ.

corcí³, corcesc, v.r. (reg.) (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu, 1990: 287). (Maram., Bucov.). – Din corci¹ (DEX, MDA).

córci², corciuri, s.n. (reg.) Tufă: „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 1925: 259). – Din ucr. korč (Scriban).

córci¹, s.m. (reg.) Corcitură. – Din magh. korcs „încrucișat” (Galdi, după DER; DEX, MDA).

corci³, corcesc, vb. refl. – (reg.) (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu, 1990: 287). (Maram., Bucov.). – Din corci¹ (DEX, MDA).

corci², corciuri, s.n. – (reg.) Tufă (Bud, 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 1925: 259). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Strâmtura). – Din ucr. korč (Scriban; Tiktin, cf. DER).

corci¹, s.m. – (reg.) Corcitură, bastard. – Din magh. korcs „încrucișat” (< lat. crux, crucis „cruce”) (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

corci², corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs).

corci¹, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).