CONVINGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.

convingere sf [At: IBRĂILEANU, ap. DA ms / E: convinge] 1 Determinare a cuiva de a recunoaște, prin argumente și dovezi, veridicitatea unui lucru. 2 Părere fermă asupra unui lucru Si: certitudine, încredințare. 3 (Îlav) Cu ~ În mod ferm Si: hotărât, răspicat. 4 (Îlav) Fără ~ Nehotărât. 5 (Îal) Fără entuziasm.

CONVINGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.

CONVINGERE, convingeri, s. f. 1. Acțiunea de a convinge, de a determina pe cineva să adopte o părere, să creadă în justețea unui lucru. Metoda de comandă nu poate înlocui niciodată metoda de convingere. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 35. Numai pe calea convingerii prin fapte vom putea să-l atragem pe țăranul mijlocaș pe drumul socialismului. REZ. HOT. I 96. 2. Părere fermă asupra unui lucru. V. credință, certitudine. Numai convingerea adîncă a țărănimii despre marile avantaje ale gospodăriei colective poate servi drept bază pentru crearea unor gospodării colective cu adevărat trainice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. Baza pentru transformarea socialistă a agriculturii trebuie să fie numai convingerea adîncă a țărănimii muncitoare despre avantajele gospodăriei colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 74. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată. IONESCU-RION, C. 127. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărît, răspicat. Fără convingere = a) în chip vag, nehotărît. Îi răspunse fără convingere că-și va termina lucrarea; b) fără entuziasm, fără tragere de inimă. Lucrează fără convingere.

CONVINGERE s.f. Acțiunea de a (se) convinge și rezultatul ei; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. [< convinge].

CONVINGERE s. f. acțiunea de a (se) convinge; convicțiune; ◊ părere fermă asupra unui lucru. (< convinge)

convingere f. 1. fapta de a convinge; 2. convicțiune.

*convíngere f. Convicțiune, acțiunea de a convinge, de a te face să crezĭ ce cred eŭ. Credință sigură: convingere nestrămutată.

convinge [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: conving / E: lat convincere după învinge] 1 vt A determina pe cineva, prin dovezi și argumente, să adopte o părere. 2 vt A determina pe cineva să recunoască veridicitatea unui lucru. 3 vr A se încredința de ceva. 4 vr A ajunge la recunoașterea unui adevăr. 5 vt A determina pe cineva să facă un lucru.

CONVINGE, conving, vb. III. Tranz. (Construit cu prep. «de», «despre» sau cu o propoziție completivă introdusă prin «că» sau «să») A face pe cineva să adopte o părere, pe bază de dovezi și argumente, să se încredințeze de ceva, să recunoască ceva ca adevărat. Partidul sădește adînc în conștiința comuniștilor învățătura că a conduce înseamnă a ști să convingi masele de justețea politicii partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Refl. A-și da seama, a recunoaște (că ceva este într-un anumit fel). Ion Mititelu crede că a cîștigat lozul cel mare, apoi se convinge că s-a înșelat. V. ROM. noiembrie 1953, 284. În sfîrșit, v-ați convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru. ALECSANDRI, T. I 429. – Forme gramaticale: perf. s. convinsei, part. convins.

CONVINGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. conving, perf. s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].

CONVINGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredința de ceva. (< lat. convincere)

A CONVINGE conving tranz. (persoane) A face să se convingă. /<lat. convincere

A SE CONVINGE mă conving intranz. A ajunge să fie sigur (de ceva); a-și da seama; a se încredința. /<lat. convincere

convinge v. 1. a sili prin raționamente sau probe evidente, a recunoaște adevărul unui fapt; 2. a se asigura de realitatea unui lucru.

*convíng, -víns a -vínge v. tr. (lat. convincere, fr. convaincre. V. înving). Fac pe cineva să creadă ce spun eŭ. V. refl. Mă asigur, mă încredințez.

convingere s. f., g.-d. art. convingerii; pl. convingeri

convingere s. f., g.-d. art. convingerii; pl. convingeri

convingere s. f., g.-d. art. convingerii; pl. convingeri

convinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conving, 3 sg. convinge, perf. s. 1 sg. convinsei, 1 pl. convinserăm, m.m.c.p. 1 pl. convinseserăm; conj. prez. 1 sg. să conving, 3 sg. să convingă; ger. convingând; part. convins

convinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conving, perf. s. 3 sg. convinse; part. convins

convinge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conving, perf. s. 1 sg. convinsei, 1 pl. convinserăm; part. convins

CONVINGERE s. 1. (livr.) persuasiune. (Putere de ~.) 2. certitudine, credință, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întâmpla.) 3. v. concepție.

CONVINGERE s. 1. (livr.) persuasiune. (Putere de ~.) 2. certitudine, credință, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.) 3. concepție, gînd, idee, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convicțiune. (Are ~i sănătoase.)

CONVINGE vb. 1. a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a (se) asigura, a (se) încredința, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 3. a se încredința, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

CONVINGE vb. 1. a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a (se) asigura, a (se) încredința, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 3. a se încredința, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

convínge (convíng, convíns), vb. – A face pe cineva să adopte o părere. Lat. convincere (sec. XIX), asimilat la conjug. lui a învinge. – Der. convicțiune, s. f. (înv.), înlocuit de convingere, s. f.; convingător, adj.