CONVINGE, conving, vb. III. Tranz. (Construit cu prep. «de», «despre» sau cu o propoziție completivă introdusă prin «că» sau «să») A face pe cineva să adopte o părere, pe bază de dovezi și argumente, să se încredințeze de ceva, să recunoască ceva ca adevărat. Partidul sădește adînc în conștiința comuniștilor învățătura că a conduce înseamnă a ști să convingi masele de justețea politicii partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Refl. A-și da seama, a recunoaște (că ceva este într-un anumit fel). Ion Mititelu crede că a cîștigat lozul cel mare, apoi se convinge că s-a înșelat. V. ROM. noiembrie 1953, 284. În sfîrșit, v-ați convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru. ALECSANDRI, T. I 429. – Forme gramaticale: perf. s. convinsei, part. convins.