contura v vz cornora

contura vt [At: SADOVEANU, P. S. 197 / Pzi: ~rez / E: contur] 1 vt A trasa conturul unui obiect. 2-3 vtr (Fig) A (se) închega în forme concrete.

CONTURA, conturez, vb. I. Tranz. A da unui obiect contururile pe care trebuie să le aibă, a preciza conturul unui lucru. Cînd vorbea, cu patos, își umfla nările și cu mîinile făcea gesturi rotunde, elegante, ca și cum ar fi voit să contureze ceea ce spunea. SADOVEANU, P. S. 197. ◊ Fig. A preciza, a închega în forme precise. Situațiile conturează cu torță personagiile și le transformă în individualități tipice. V. ROM. noiembrie 1953, 285. Grigore o privea stăruitor, ca și cînd gluma i-ar fi răscolit în suflet crîmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. REBREANU, R. I 60.

CONTURA vb. I. tr. A da, a preciza conturul unui corp, al unui obiect. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. [< contur, cf. fr. contourner].

CONTURA vb. I. tr. 1. a conturna. II. tr., refl. (fig.) a (se) închega în forme precise; a (se) preciza. (< contur)

A CONTURA ~ez tranz. 1) (obiecte, lucruri) A prezenta în contur. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora (din timp) în linii mari; a schița. 3) fig. A face să se contureze; a profila; a desena; a zugrăvi. /Din contur

A SE CONTURA se ~ează intranz. A se închega în contururi precise; a căpăta forme distinctive; a se profila; a se desena; a se zugrăvi. Imaginea satului se ~ează. /Din contur

CONTUR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.

contur sn [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~ă sf (din it contorro) ~ru, ~rn / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: fr contour] 1 Linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, o figură etc. 2 Reprezentare grafică a unui contur (1).

contură sf vz contur

conturn sn vz contur

conturu sn vz contur

CONTUR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o parte dintr-o suprafață, p. ext. un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.

CONTUR, contururi, s. n. Linie sau suprafață care mărginește un obiect. V. margine, formă. Întunerecul se infiltra nesimțit în casă și lucrurile luau înfățișări mai rotunde, își pierdeau contururile, se confundau. REBREANU, R. I 245. Figura ei, odată atîta de frumoasă, Învinețită-și pierde conturu-i grațios. MACEDONSKI, O. I 254. ◊ Fig. Tractoare grele, treceți ca ploile fecunde, Striviți trecutul negru sub pasul vostru dur, Nu numai în pămînturi cuțitul vă pătrunde, Ci taie-n viața noastră un luminos contur. DRAGOMIR, P. 42. ♦ Reprezentare. grafică a liniei sau suprafeței care mărginește un obiect. – Pl. și: (rar) conture (GALACTION, O. I 348, EMINESCU, N. 58).

CONTUR s.n. Linie, suprafață care mărginește un corp, un obiect; reprezentare grafică a unei astfel de linii sau suprafețe. [Pl. -uri, -re. / < fr. contour, cf. it. contorno].

CONTUR s. n. 1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect. 2. reprezentare grafică a unei astfel de linii. ◊ (pl.) curbe sinuoase. (< fr. contour)

CONTUR ~uri n. Linie închisă care mărginește o suprafață sau un obiect. ~urile munților. ◊ Hartă de ~ hartă geografică pe care sunt însemnate numai liniile care delimitează uscatul și bazinele de apă. /<fr. contour

contur n. 1. linie ce delimitează un corp; 2. fig. abia conture triste și umbre au rămas EM.

*contúr n., pl. -urĭ și e (fr. contour, d. it. contorno [supt infl. luĭ tour, turn], d. contornare, a contura. V. torn). Linie care delimitează un corp: în ainte de a picta, trebuĭe să facĭ conturu tablouluĭ. Formă: elegantele contururĭ ale căprioareĭ.

*conturéz v. tr. (fr. contourer, d. it. contornare. V. deturnez). Fac conturu: a contura un tabloŭ. V. refl. Apar în contururĭ: munțiĭ se conturaŭ la orizont. V. profilez.

contura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. conturez, 3 conturează; conj. prez. 1 sg. să conturez, 3 să contureze

contura (a ~) vb., ind. prez. 3 conturează

contura vb., ind. prez. 1 sg. conturez, 3 sg. și pl. conturează

contur s. n., pl. contururi

contur s. n., pl. contururi

contur s. n., pl. contururi

contur, pl. contururi

contur, -ururi.

CONTURA vb. 1. v. profila. 2. a evidenția, a mula, a reliefa. (Rochia îi ~ corpul.) 3. v. schița. 4. v. zugrăvi. 5. v. configura. 6. a descrie, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)

CONTURA vb. 1. a se delimita, a se desena, a se desluși, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 2. a evidenția, a mula, a reliefa (Rochia îi ~ corpul.) 3. a (se) creiona, a (se) schița. (A ~ din cîteva trăsături situația.) 4. a înfățișa, a prezenta, a zugrăvi. (~ sugestiv în tablou bucuria muncii.) 5. a se configura, a se profila, a se structura. (Se ~ într-un anumit fel.) 6. a descrie, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)

CONTUR s. v. circumferință, perimetru.

CONTUR s. 1. v. profil. 2. v. formă.

contur s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

CONTUR s. 1. profil. (~ al unei piese.) 2. formă, (fig.) relief. (Capătă ~.)