Definiția cu ID-ul 912463:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONTUR, contururi, s. n. Linie sau suprafață care mărginește un obiect. V. margine, formă. Întunerecul se infiltra nesimțit în casă și lucrurile luau înfățișări mai rotunde, își pierdeau contururile, se confundau. REBREANU, R. I 245. Figura ei, odată atîta de frumoasă, Învinețită-și pierde conturu-i grațios. MACEDONSKI, O. I 254. ◊ Fig. Tractoare grele, treceți ca ploile fecunde, Striviți trecutul negru sub pasul vostru dur, Nu numai în pămînturi cuțitul vă pătrunde, Ci taie-n viața noastră un luminos contur. DRAGOMIR, P. 42. ♦ Reprezentare. grafică a liniei sau suprafeței care mărginește un obiect. – Pl. și: (rar) conture (GALACTION, O. I 348, EMINESCU, N. 58).